25.5 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateÎnscrierile la şomaj din SUA au scăzut peste aşteptări săptămâna trecută

Înscrierile la şomaj din SUA au scăzut peste aşteptări săptămâna trecută

Numărul cererilor iniţiale de ajutor de şomaj din SUA a scăzut săptămâna trecută cu 6.000, până la 439.000, nivel uşor sub estimări, potrivit Bloomberg, datele indicând că piaţa muncii din SUA începe să dea semne de revenire.

Economiştii se aşteptau la o scădere a numărului de cereri până în jur de 440.000, de la nivelul de 442.000 publicat anterior pentru săptămâna anterioară, dar revizuit acum la 445.000.

Media ultimelor patru săptămâni a coborât la un minim din septembrie 2008, de 447.250.

Numărul de persoane care au încasat ajutoare de şomaj a scăzut cu 6.000, la 4,66 milioane, în timp ce numărul celor care au solicitat prelungirea perioadei de plată a crescut.

Un alt raport publicat joi a arătat că angajatorii au anunţat în martie 67.611 disponibilizări, cu 55% mai puţine decât în urmă cu un an, dar semnificativ peste nivelul din februarie, de 42.090.

Miercuri, datele publicate de organismul privat ADP Employer Services au indicat că firmele private din SUA au redus numărul de locuri de muncă cu 23.000 în martie, în timp ce economiştii se aşteptau la o creştere cu 40.000.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII