Știri de ultima orăActualitateDeputaţii jurişti au eliminat preoţii de sub incidenţa ordonanţei CNSAS

Deputaţii jurişti au eliminat preoţii de sub incidenţa ordonanţei CNSAS

Preoţii-turnători pot răsufla uşuraţi. Deputaţii din comisia juridică i-au eliminat astăzi pe reprezentanţii cultelor religioase dintre categoriile care pot fi verificate la cerere de către CNSAS, adoptând amendamentul în acest sens al social-democratului Eugen Nicolicea.
Decizia a fost luată în condiţiile în care singurii care s-au împotrivit au fost liberalii şi conservatorii, în timp ce deputaţii PD-L şi PRM au absentat, ceea ce a dat câştig de cauză PSD.
Cultele au fost declarate opozanţi ai regimului comunist, şi-a motivat Nicolicea propunerea, arătând că foarte mulţi preoţi au putrezit în închisori. "Respect biserica, îi înţeleg importanţa electorală, dar nu sunt de acord cu neverificarea preoţilor", a spus conservatorul Sergiu Andon, poziţie susţinută de liberali şi UDMR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS