Daniela Dobrin, directoarea AJOFM Dolj, susţine că fondurile alocate firmelor care angajează absolvenţi s-au terminat. Faţă de sumele din buget, calculele indică altceva.
Directoarea Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, Daniela Dobrin, a fost foarte deranjată de un articol apărut recent în GdS, sub titlul „AJOFM Dolj împarte fonduri după ureche“, în care se făcea referire la modul în care statul, prin agenţia de şomaj, distribuie subvenţii firmelor care angajează absolvenţi. Conform Legii nr. 76/2002, societăţile care angajează absolvenţi pot primi lunar de la stat, prin AJOFM, 1,5 salarii minim brute pe economie, timp de 12 luni de la data încadrării salariatului, pentru fiecare angajat. GdS relata un caz în care firma Playcont SRL din Craiova a procedat în consecinţă, depunând un dosar pentru un singur angajat. Prima dată, reprezentanţilor firmei li s-a spus că nu pot încheia convenţia de plată cu AJOFM Dolj, pentru că fondurile sunt insuficiente. După ce au venit fonduri, au primit înştiinţarea că angajata pentru care se solicitau banii depăşise termenul de un an de la data încheierii contractului de muncă, aşa că nu se mai încadrează la capitolul subvenţii. Astfel a apărut întrebarea: Cum se distribuie aceste fonduri?
Calculele indică altceva
Daniela Dobrin a ţinut să ne asigure că fiecare dosar este înregistrat cu grijă, iar când vin banii din bugetul central aceştia se alocă în ordinea înregistrării dosarelor. Posibil să fie aşa, numai că, dacă se respectă ordinea, nu prea verifică nimeni din câte am aflat noi. Curtea de Conturi Dolj, cea care controlează într-adevăr fondurile distribuite de stat, verifică doar legalitatea, nu şi ordinea distribuirii lor. „Noi avem competenţă să verificăm dacă toţi cei care primesc banii îndeplinesc condiţiile legale, nu în ce ordine se alocă“, a spus Ion Şorop, directorul Camerei de Conturi Dolj. Probabil numai Corpul de Control al ministrului ar putea face o verificare, dar asta numai dacă i se sesizează ceva.
În fine, ieri am făcut o solicitare directoarei Dobrin prin care ceream informaţii despre bugetul pe 2007 destinat subvenţiilor pentru angajaţii absolvenţi, dar şi despre numărul de solicitări şi fondurile consumate. Informaţia primită în primă instanţă vorbea de un buget ameţitor: 318 miliarde de lei vechi. Am atras atenţia Danielei Dobrin că suma pare totuşi cam mare, în comparaţie cu numărul de beneficiari. Ulterior, directoarea a venit cu rectificarea: bugetul pe 2007 este de 68,22 miliarde de lei vechi, adică de aproape cinci ori mai mic faţă de suma comunicată iniţial. Potrivit informaţiilor furnizate de AJOFM Dolj, pe 2007 au fost depuse 145 de dosare de subvenţie. Dintre acestea, 128 dintre ele privesc 165 de absolvenţi, la care plăţile sunt în derulare. 17 dosare sunt în lucru şi urmează să intre în plată pe 1 septembrie. „Pentru acest an, fondurile sunt acoperite cu dosarele pe care le avem în plată şi cu cele pe care le avem în analiză. Aşteptăm rectificarea bugetară să vedem dacă mai primim bani“, a spus Daniela Dobrin. Ciudat că s-au terminat fondurile, deşi directoarea AJOFM susţine că nu ştie de câte persoane ar fi vorba în cele 17 dosare care trebuie să intre în plată de luni. Câteva calcule ne îndreptăţesc să credem că nu ar fi aşa. Suma maximă de care beneficiază o firmă pentru un singur angajat este, lunar, de 1,5 salarii minim brute pe economie. Aşadar, presupunând că în cele 17 dosare aflate în lucru este vorba de încă 17 persoane pentru care s-au făcut solicitări, avem 182 de persoane pentru care s-au alocat fondurile în acest an. Înmulţind numărul de persoane cu valoarea alocaţiei pentru fiecare, avem o plată de 1,055 miliarde de lei vechi lunar. Într-un an, acestea ar consuma 12,66 miliarde de lei vechi. La o simplă scădere, rămâne o diferenţă de 55,56 de miliarde de lei şi nu aşa cum spune directoarea Dobrin – zero fonduri. Unde s-au dus cele peste 50 de miliarde de lei?