Arhiva pentru ziua: decembrie 9, 2016

    Alege ziua:  1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  17  18  19  20  21  22  23  24  25  26  27  28  29  30  31 

Mehedinţi: Președintele Asociației Fermierilor din satul Negrușa, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Stelian Bordea, la data faptelor președinte al Asociației Fermierilor din satul Negrușa, comuna Cireșu, județul Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunilor...

Sumarul ediției de vineri, 9 decembrie 2016

Actualitate

» 0800.806.806 – linia telefonică unde pacienţii şi medicii pot reclama corupţia din spitale
» Răsturnări de situații pentru directori după contestații
» Ajutoare de stat pentru stimularea investitorilor de tip „business angels“
» Tot ce trebuie să ştiţi despre procesul de vot
» Instanţa supremă începe judecata în dosarul lui Liviu Dragnea
» Bani nerambursabili pentru amenajarea de trasee turistice, peşteri şi refugii montane
» Perioada de valabilitate a certificatului de handicap, majorată până la doi ani
» Fostul director al Spitalului ”Malaxa”, Florin Secureanu, reținut de procurorii DNA
» Papa Francisc compară ştirile false cu coprofilia
» Coloană de autocamioane pe câţiva kilometri, la Vama Nădlac II
» Italia: O bombă a explodat la o secţie de poliţie
» Militarii din Afganistan au la dispoziție trei secții de votare; cei din Kosovo și Bosnia-Herțegovina – câte una
» 10.000 de jandarmi mobilizaţi în toată ţara pentru alegerile parlamentare
» Peste 7.400 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la parlamentare
» APIA a gestionat cereri de finanțare pentru un milion de beneficiari în cei 10 ani de la aderarea României la UE
» Ministrul Muncii: Pensiile vor crește cu 5,2-5,3% anul viitor
» Ashton Carter: Statele Unite “vor rămâne angajate” în Afganistan
» Ministrul Sănătății: Institutul Cantacuzino trebuie revitalizat
» Florin Secureanu, audiat la DNA
» Ministrul Sănătăţii anunţă lansarea unei linii telefonice unde pacienţii şi medicii pot reclama corupţia din spitale
» 4.561 de români din diaspora au votat prin corespondenţă pentru alegerile parlamentare

Interviu

» Profesorul Genelia Petrescu: „Succesul nu vine fără o pierdere pe măsură“

Local

» Mehedințean judecat pentru păgubirea APIA cu aproape 80.000 de lei
» Olt: Cort cu 500 de scaune, încălzit, pentru reprezentanţii secţiilor de votare, în noaptea alegerilor

Dolj

» Tânărul din Craiova, adept ISIS, a fost arestat preventiv
» Daruri din suflet pentru copiii nevoiaşi
» Atenţie ce cumpăraţi pentru masa de Crăciun!
» Judecătoarea lui Bercea Mondial rămâne sub control judiciar
» Craiova: Academicianul Mircea Martin, invitat la “Întâlnirile SpectActor” de la Teatrul Naţional
» Tânărul din Craiova, adept ISIS, a fost arestat preventiv
» Trei tineri au vandalizat mai multe maşini în Craioviţa Nouă
» Craiova: Biblioteca “Aman” găzduieşte lansarea volumului “Dragostea în fapt de seară”
» Dolj: Un şofer băut a intrat cu maşina în gardul unui imobil
» Primăria închide pasajul, după articolele din Gazeta de Sud
» Concert dedicat Zilei Filarmonicii “Oltenia
» Producători de lactate, inclusiv din Dolj, amendați pentru licitații trucate
» 4.000 de copii din Dolj au primit cadouri prin proiectul ,,Nikolaus Konvoi”

Gorj

» Peste 300.000 de gorjeni cu drept de vot sunt așteptați la urne
» Gorj: Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti pe diferite domenii, la UCB
» Ziua porţilor deschise la AJOFM Gorj

Sport

» Suporterii craioveni, așteptați cu plușuri la meciul de baschet
» Karateka de la Washi, medaliați la Cupa Campionilor Europeni
» Pandurii vor să „ardă“ Gazul
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, victorie importantă cu CFR Cluj
» Handbal (f): România merge cu două puncte în Grupele Principale de la Euro

Educatie

» Ministerul umblă la temele elevilor

Magazin

» Cărți bune care merită citite
» Bancul zilei
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Mick Jagger de la Rolling Stones a devenit tată la 73 de ani

Top