9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTudor Gheorghe, cetăţean de onoare al Chişinăului

Tudor Gheorghe, cetăţean de onoare al Chişinăului

Tudor Gheorghe a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Chişinău, informează agenţia Corect News. Distincţia i-a fost acordată maestrului Tudor Gheorghe de primarul Dorin Chirtoacă săptămâna trecută, în timpul unui concert susţinut la sala de concerte a Palatului Naţional din capitala moldoveană, în cadrul turneului "Al 5-lea anotimp". Întrucât hotărârea de a-i acorda lui Tudor Gheorghe această distincţie a fost luată pe moment, primarul a adăugat că însemnele şi onorurile care decurg din deţinerea acestui titlu vor fi oferite la următoarea sosire a artistului în capitala Republicii Moldova, respectiv în toamnă, cu ocazia spectacolului dedicat poetului Grigore Vieru. "Titlul de cetăţean de onoare ce i-a fost acordat lui Tudor Gheorghe reflectă extrem de bine preţuirea şi consideraţia cetăţenilor din Chişinău pentru activitatea maestrului", a declarat Pepino Popescu, managerul artistului şi organizatorul spectacolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS