19.8 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Pompierii marchează Ziua Protecţiei Civile

Mehedinţi: Pompierii marchează Ziua Protecţiei Civile

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Drobeta" din Mehedinţi marchează Ziua Protecţiei Civile din România printr-o serie de activităţi  desfăşurate atât în data de 25 februarie, cât şi în data de 28 februarie, când se împlinesc 78 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România.
Mâine, 25 februarie, începând cu ora 10.00, la sediul ISU "Drobeta" de pe strada Portului nr. 2, se va organiza o expoziţie de desene realizate de Cercurile de elevi "Prietenii Pompierilor" şi "Cu viaţa mea apăr viaţa", având ca temă riscurile generate de calamităţile naturale.
Luni, 28 februarie, de la ora 11.00, pe esplanada fântânii arteziene din centrul civic al municipiului Dr. Tr. Severin, se vor desfăşura activităţi ceremoniale la care vor participa oficialităţi ale judeţului Mehedinţi. Activităţile vor continua cu desfăşurarea unui ceremonial militar şi se vor încheia cu executarea unor exerciţii practic-aplicative. Tot luni, pe strada Th. Costescu se va organiza o expoziţie cu tehnica, aparatura şi mijloacele din dotarea ISU "Drobeta", iar la sediile subunităţilor va fi organizată "Ziua Porţilor Deschise", unde între orele 9.00 şi 13.00 sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi să descopere câte ceva din tainele meseriei de pompier. Ziua Porţilor deschise va fi organizată la unitatea ISU din Drobeta Tr. Severin şi la celelalte subunităţi din Orşova, Strehaia, Vânju Mare, Baia de Aramă şi Dubova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS