Fotbal / Craiova s-a ales cu punctele, Voluntariul cu frustrările (galerie foto)

Nicușor Bancu l-a învins pe Petrariu și a trimis punctele în Bănie (Foto: Alexandru Vîrtosu)


Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0, în partida disputată vineri seară, pe stadionul „Anghel Iordănescu“ din Ilfov, în fața echipei FC Voluntari, contând pentru etapa a 25-a din Liga I. Alb-albaștrii au marcat prin Nicușor Bancu, mijlocașul oltean finalizând cu un șut de la circa opt metri lateral stânga, după o deviere a lui Băluță (’33, 0-1). O fază extrem de controversată s-a petrecut în minutul 85. Gazdele au solicitat o lovitură de la 11 metri, la o intrare a lui Mitrovic asupra lui Daniel Benzar, arbitrul a fluierat fault inițial, dar apoi, la sfatul asistentului Marica, a revenit asupra deciziei. După minute întregi de vociferări jocul a fost reluat, însă tabela a rămas nemodificată, spre bucuria celor aproximativ 200 de suporteri ai Craiovei prezenți la partidă, care au dominat fondul sonor în cele 90 de minute.

FC Voluntari: Petrariu – Pleașcă, I. Balaur, Cazan, Bucurică – C. Achim, Novac (’77, Cernat) -Căpățână (’57, G. Deac), Ivanovici (’66, Voicu), Benzar – Bălan. Antrenor: Claudiu Niculescu.

„U“ Craiova: Mitrovic – R. Popa, Kelic, Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Băluță (’90, Burlacu), Mitriță (’72, Bărbuț). Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Căpățână ’10, Voicu ’72, Cernat ’89 / Mitriță ’18, R. Popa ’90.

Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Mircea Mihail Grigoriu, Mihai Marius Marica; Lucian Rusandu.

Observatori: Adrian Vidan, Valentin Mateescu.

Statistica jocului: posesie: 43%-57, ocazii de gol: 7-12, șuturi pe poartă: 4-6, șuturi pe lângă poartă: 3-6, lovituri libere: 10-15, cornere: 2-7, ofsideuri: 1-1, aruncări de la margine: 31-13, intervenții portar: 5-4.

În urma acestui rezultat gruparea din Bănie a ajuns la 50 de puncte și ocupă locul trei. În partida viitoare, Universitatea Craiova va evolua în compania echipei ACS Poli Timișoara, partida fiind programată vineri, de la ora 20.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

 

Niculescu, un car de nervi

 

Antrenorul gazdelor, Claudiu Niculescu, a fost foarte nervos și i-a acuzat pe arbitri de viciere de rezultat, fiind frustrat și pentru faptul că Marcel Bîrsan l-a trimis în tribune în finalul jocului.

„Încerc să fiu cât se poate de calm. E frustrant când trăieşti o asemenea fază. Am văzut reluări, a fost penalti. Reluarea arată că Benzar atinge primul mingea, iar Mitrovic îi ia picioarele. Băieţii mai aveau un pic şi dărâmau uşile la vestiar. Am încercat să îi calmez. Cele trei puncte sunt la ei, meritat. Încerc să vă explic ce mi-a zis mie arbitrul central. “Din poziţia din care eram a fost penalty clar, dar la semnalizarea asistentului am anulat“. Dacă asta nu e rea voinţă… Asistentul e la 60 de metri, iar centrarul la 10. Nu avea cum să vadă mingea. Arbitrul central e suveran. El ia deciziile. Să fim serioşi. Putea să îl ajute dacă era faza pe partea lui. Jucătorii vă pot confirma ce mi-a spus arbitrul. M-a trimis în tribună că am intrat un metru in teren. Uitaţi-vă la banca lor ce s-a întâmplat când a dictat penalty. Sunt decizii pe care nu le înţeleg. Sunt aproape de un an aici. Foarte rar dau vina pe arbitraj. Cine a dat mingea afară? Unul dintre ei trebuia s-o dea. De ce a dat minge de arbitru? Au dat ambii în acelaşi timp, se poate. Asemenea moment nu mi-aduc aminte să fi trăit nici ca jucător. Să întorci o decizie la două-trei minute după fază, mi se pare foarte ciudat“, a spus Claudiu Niculescu.

 


Mangia, mulțumit de rezultat și de joc

 

Din tabăra Universității Craiova, tehnicianul Devis Mangia a subliniat că echipa sa a făcut un meci bun și că este mulțumit cu „averea“ din clasament.

„Am făcut o partidă bună, am avut o posesie foarte bună în prima repriză și am făcut o greșeală în partea a doua, la fel ca și la meciul cu Dinamo, aceea că nu am închis jocul mai devreme. Dar mă bucur că echipa mea nu a primit gol, ceea ce este foarte important. Sunt bucuros pentru tot ce am realizat până acum. E mulțumitor că avem 50 de puncte în 25 de meciuri, iar dacă la finalul sezonului vom fi pe prima poziţie, e foarte bine. Anul trecut Viitorul, care a ieşit campioană, avea 51 de puncte la finalul sezonului regulat, iar noi putem avea și mai mult după meciul cu Timișoara, care va fi unul dificil de altfel. Ar trebui să ne amintim că anul trecut Craiova a încheiat sezonul cu 43 de puncte, iar acum avem deja 50, deci e bine. Am făcut o treabă bună, dar trebuie să o continuăm“, a spus Devis Mangia la conferința de presă.

„Nu vorbesc de arbitraj. Ştiu răspunsul și îl ştiţi şi voi, dar nu o să vi-l spun pentru că nu asta e meseria mea. Ei (arbitri – n.r.) au luat o decizie comună, sunt și ei tot o echipă, iar noi trebuie să le-o respectăm“, a completat Devis Mangia.

 

Bancu și Zlatinski, la unison: „Victorie importantă!“

 

La rândul lor, jucătorii Nicușor Bancu și Hristo Zlatinski au afirmat că victoria a fost muncită, dar meritată și foarte importantă în perspectiva play-off-ului.

„Ne-am dorit să câştigăm. Voiam cele trei puncte pentru că trebuie să ţinem pasul cu cele două formaţii, CFR Cluj şi FCSB. Am avut foarte multe ocazii, puteam închide meciul, au fost acele faze controversate. Speram ca arbitrul să revină asupra deciziei. Portarul nostru a atins mingea cu piciorul, deci nu a fost nici un penalti“, a declarat Bancu.

„Victorie importantă. Suntem mai aproape de primul loc. Normal că vrem titlu. Altfel ce să facem, să stăm acasă şi să ne uităm la play-out? Pentru asta sunt eu aici, să câştigăm titlul! E normal să nu dai penalti, pentru că nu a fost! S-a văzut! Am făcut un joc foarte bun astăzi (vineri – n.r.), am avut ocazii multe!“, a declarat Hristo Zlatinski.

Pentru galerie foto, click aici.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 17 februarie 2018

Actualitate

» Mai multe localități din Republica Moldova au semnat o Declarație simbolică de unire cu România
» Ministerul de Interne a elaborat un formular prin care superiorul poate semnala psihologului “stări atipice” ale polițistului
» Vâlcea: Două persoane, reținute de procurorii DIICOT pentru fraude informatice
» Incendiu puternic într-un cartier din Caracal, trei case afectate
» Theresa May exclude un al doilea referendum privind Brexitul
» Patru fotbalişti s-au îmbătat şi au furat un taxi din parcarea unui restaurant
» Români condamnați în Franța pentru furtul a sute de roți
» Mehedinți: Accident cu trei răniți în Turnu Severin
» Bogdan Despescu, fostul şef al Poliţiei Române: Raportul Corpului de Control prezintă informaţii nereale
» Delegaţia Băncii Mondiale, în vizită la Spitalul de Urgență Craiova
» Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag cere Comisiei Europene să activeze Articolului 7 în cazul României dacă vor continua atacurile asupra justiției
» Cutremur de 7,2 grade în Mexic
» Circulația rutieră rămâne închisă pe Transalpina

Publireportaj

» Craiova, în atenția Băncii Mondiale

Olt

» Olt: Primele bilete disponibile în stațiuni pentru pensionari. Cele mai multe sunt la Bala

Sport

» Fotbal / „Satelitul“ a fost doborât de „lupii galbeni“
» Fotbal / Elevii lui Silviu Lung au fost o repriză zmei, alta mielușei
» Handbal (f):SCM Craiova, eliminată din Cupa României
» Fotbal / Claudiu Niculescu, un car de nervi la conferința de presă (video)
» Fotbal / Vezi ce a declarat Devis Mangia după victoria de la Voluntari (video conferința)
» Fotbal / Craiova s-a ales cu punctele, Voluntariul cu frustrările (galerie foto)

Top