Fotbal / Alb-albaștrii pregătesc cu atenție meciul cu CFR Cluj

Devis Mangia și elevii săi vor să rămână neînvinși și după meciul cu CFR Cluj (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Devis Mangia și elevii săi vor să rămână neînvinși și după meciul cu CFR Cluj (Foto: Alexandru Vîrtosu)


Pauza competițională datorată meciurilor echipei naționale a României contra Armeniei și Muntenegrului le-a prins bine jucătorilor și staff-ului tehnic de la CS Universitatea Craiova. Alb-albaștrii s-au pus la punct cu pregătirea fizică și au exersat unele elemente tehnice, iar de astăzi încep să lucreze intens și la capitolul tactic, astfel încât să abordeze derbiul cu CFR Cluj, programat duminică, de la ora 20.30, în Ardeal, la potențial maxim. Antrenorul Devis Mangia și membrii staff-ului său au programat toate antrenamentele la cantonamentul din Lunca Jiului. Fotbaliștii Craiovei vor susține astăzi și mâine câte un antrenament după amiaza, iar miercuri, joi și vineri, se vor antrena dimineața. Delegația clubului alb-albastru va pleca sâmbătă spre Cluj, cu un charter, iar ultimele două antrenamente oficiale vor avea loc sâmbătă după-amiaza, respectiv duminică dimineața, în Ardeal.

La rândul lor, jucătorii echipei a doua a CS Universitatea Craiova se vor pregăti sub comanda lui Corneliu Papură după următorul program: luni, miercuri, joi și vineri – câte o ședință de antrenament după amiază, iar marți două, una dimineață, cealaltă după amiază. „Satelitul” ocupă locul trei, cu patru puncte obținute în două etape, iar în runda a treia va juca pe „Extensiv” în compania grupării Gloria Lunca Teuz Cermei, disputa fiind programată sâmbătă, de la ora 17.00.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 4 septembrie 2017

Actualitate

» Cum arată compendiul de clasa a V-a care reuneşte toate materiile pentru care nu există manuale
» Anul şcolar 2017-2018: Când începe şcoala şi când intră elevii în vacanţă
» Senat: Victor Alistar și Romeu Chelariu, aleși membri CSM din partea societății civile
» Deputaţii jurişti,raport favorabil proiectului prin care referendumul pentru Constituţie are loc la 30 de zile de la adoptarea de către Parlament
» Zoe Petre, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Bucureşti
» Ministerul Educaţiei a plătit 732.000 de lei pentru “compendiile” care vor ţine loc de manuale pentru elevii de clasa a 5-a
» 21 septembrie, Ziua europeană fără niciun accident rutier mortal
» Nicolae Popa, eliberat condiţionat după executarea a trei ani şi două luni din pedeapsa de 10 ani, în dosarul prăbuşirii FNI
» Prințul William și Kate așteaptă al treilea copil
» Medicii neurochirurgi Ionuț Gobej și Dorin Bică au demisionat de la Spitalul Colentina
» Vâlcov: Am fost înșelat de procurori cu acordul de recunoaștere a faptelor

Local

» Fostul ministru Vâlcov se consideră înșelat de procurorii DNA
» ANOFM: Peste 366.000 de şomeri, în creştere faţă de luna precedentă. Judeţele Olteniei sunt în top
» Prognoza meteo în Oltenia şi la munte în următoarele două săptămâni

Dolj

» Stadionul „Tineretului“, ruina fără soluție a Craiovei
» Criminalul din Brazdă, arestat pentru 30 de zile
» Copil cu formă severă de alergie din cauza unui leucoplast
» Condamnat definitiv pentru mituirea a doi polițiști cu 2.500 de lei
» Firme fraudate prin spargerea conturilor de e-mail
» Coşmar cu repetiţie în zona pieţei de la gară
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Expoziție de artă plastică la Biblioteca “Aman” – “Metamorfoza și efemeritate”
» Craiova: Se sistează temporar alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii de pe strada Melineşti
» Craiova: Doi tineri cu droguri asupra lor, prinşi în apropierea Parcului Romanescu
» Dolj: Peste 1000 de veste reflectorizante vor fi distribuite bicicliştilor şi căruţaşilor de către poliţiştii rutieri
» Transport agabaritic pe ruta Craiova – Călăraşi
» Expoziția temporară “Fluturii exotici și lumea lor” la Muzeul Olteniei
» Vernisaj cu titlul “Zugravi din Craiova în zona Oltului de jos – sinteze vizuale”
» Începe şi la Craiova campania naţională de prevenire a consumului de canabis

Gorj

» Clopoţelul va suna printre ruine în anumite localităţi
» Al treilea urs prins în laţ, în decurs de o săptămână
» Transalpina, deschisă încă două luni
» Gorj: Un bărbat a spart cu un topor geamul unui autoturism
» Exerciţiu de alarmare a populaţiei derulat de ISU Gorj
» Gorj: 9 cazuri de muncă „la negru”
» Gorj: Lucrările la podul de la Turcineşti depind de starea vremii
» Gorj: Urs prins în grădina unui locuitor din Novaci (VIDEO)
» Gorj: Dosar de ucidere din culpă, după moartea unui biciclist

Vâlcea

» Vâlcea: Lucrări pe DN7, mâine, la Cârligu Mic
» Râmnicu Vâlcea: Circulaţia rutieră va fi întreruptă temporar dinspre strada Regina Maria către Piaţa Centrală
» Vâlcea: Patru autori de furturi din autoturisme, identificaţi de poliţişti
» Angajări la Hipermarket Carrefour Râmnicu Vâlcea

Sport

» Marius Ionescu se gândește la un record național, apoi la retragere
» Fotbal / CS Universitatea Craiova a oficializat cooptarea croaților Martic şi Datkovic
» Fotbal / Alb-albaștrii pregătesc cu atenție meciul cu CFR Cluj
» Fotbal / Derbiul de la Cârcea, tranșat de oaspeți
» Fotbal / Pandurii nu se descurcă acasă

Educatie

» Școli din Dolj, încă în șantier

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top