8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Mitriță a adus victoria cu FC Viitorul. Craiova a urcat pe locul doi în Liga I

Fotbal / Mitriță a adus victoria cu FC Viitorul. Craiova a urcat pe locul doi în Liga I

CS Universitatea Craiova a obținut o victorie foarte importantă și frumoasă duminică seară, pe malul Mării Negre, în compania campioanei en titre a României, FC Viitorul. A fost 2-0 pentru gruparea din Bănie, care ocupă locul doi în clasamentul Ligii I, cu 15 puncte contabilizate în șapte etape.
Alb-albaștrii au deschis scorul prin Alex Mitriță, care a beneficiat de un „cadou“ din partea lui Florinel Coman undeva la 14 metri, a înaintat și a șutat de la zece metri la colțul din dreapta (’27, 0-1).
Gazdele au avut șansa egalării în minutul 33, când Țucudean a preluat în careu o centrare de pe stânga, dar, rămas singur cu Calancea, a luftat în momentul șutului.
O reluare hilară a avut-o și Andrei Burlacu, jucătorul Craiovei a avut o incursiune frumoasă pe stânga, a pătruns în centru și a șutat din margina careului mare dintr-o poziție excelentă, dar „exteriorul“ său a trecut mult pe lângă poartă (’40).
La reluare, CS Universitatea a fost mai preocupată de faza defensivă, iar Calancea a fost salvator de trei ori. Prima dată la o reluare cu capul expediată de Țucudean (’57), a doua la un șut de pe stânga a lui Florinel Coman (’63), iar a treia prin Țucudean, care a căutat colțul lung, iar portarul Craiovei a respins în lateral (’68).
Gruparea din Bănie și-a majorat avantajul în minutul 71, după o fază foarte frumoasă. Tiago Ferreira și-a arătat clasa, centrând de pe stânga peste defensiva Viitorului lui Alex Mitriță, care a făcut o preluare ca la carte, pe fază viitoare, la 14 metri, și a „ciupit“ mingea pe lângă Rîmniceanu ieșit în întâmpinare (’71, 0-2).
Gustavo a avut șansa să stabilească rezultatul final, a „furat“ o minge în marginea careului mare, dar șutul său a trecut la o palmă de bara din dreapta (’86).

FC Viitorul: Rîmniceanu – Boli, Țîru, Mladen (’75, T. Băluță), Ganea – Lopez, Eric (’69, Chițu), Herea (’69, Cicîldău) – Vână, Țucudean, Coman. Antrenor: Gică Hagi.

CS Universitatea Craiova: Calancea – Spahija (’69, Screciu), Kelic (’61, Barthe), Ferreira – Dimitrov, Zlatinski, Mateiu, Bancu – Gustavo, Burlacu (’81, Roman), Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Boli ’3, Herea ’9, Coman ’50 / Dimitrov ’9, Spahija ’36, Mateiu ’59.

Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – Sebastian Gheorghe, Vasile Marinescu.

CS Universitatea Craiova va întâlni în etapa a opta pe Gaz Metan Mediaș, partida fiind programată vineri, 25 august, de la ora 21.00, pe stadionul „Municipal“ din Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS