Fotbal / FRF a sistat vânzarea biletelor pentru meciul România – Muntenegru

FRF

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, astăzi, că a suspendat vânzarea biletelor pentru meciul dintre România şi Muntenegru, programat pe 4 septembrie, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, 2018.

„În urma inspecţiei UEFA începută ieri, 23 august 2016, la Cluj Arena, având ca subiect condiţiile de disputare ale partidei România – Muntenegru din preliminariile CM 2018, a fost întocmit un raport de specialitate şi trimis către forul continental. Până la data la care concluziile UEFA vor fi comunicate Federaţiei Române de Fotbal, am decis sistarea temporară a procesului de vânzare a biletelor pentru partida din 4 septembrie 2016.

Suporterii care au achiziţionat deja bilete pentru acest meci, precum şi toţi ceilalţi suporteri ai echipei naţionale, vor primi, de îndată ce vor fi comunicate, informaţii cu privire la concluziile UEFA şi opţiunile derivate din acestea prin care vor putea susţine tricolorii în drumul spre Mondial”, se arată în comunicatul emis de FRF.

Federaţia Română de Fotbal a scos la vânzare biletele pentru meciul cu Muntenegru la începutul lunii august. Până în prezent, s-au vândut aproximativ 20.000 de bilete.


Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Nu mă mai mir de nimic

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor

Sumarul ediției de miercuri, 24 august 2016

Actualitate

» Cel mai recent bilanţ al seismului din Italia: Cel puțin 120 de morţi și 368 de răniți
» Un român a murit în cutremurul din Italia. Alţi doi români sunt răniţi şi nouă sunt daţi dispăruţi
» Ana Maria Popescu despre echipamentul de la Rio: Aveam o glumă între noi că suntem îmbrăcaţi de la ajutoare. Au fost probleme
» 200 de absenţi la matematică şi 14 la Istorie
» Nou termen pentru Centura de Sud
» La loc comanda!
» Marin Moraru a fost înmormântat la Cimitirul Belu cu onoruri militare
» Seism Italia: Bilanţul a crescut la 63 de morţi
» Autorizaţia de securitate la incendiu se va putea obţine până la 30 iunie 2017
» Guvernul a aprobat înființarea Institutului Național de Administrație
» Noul bilanţ al cutremurului din Italia: Cel puţin 38 de morţi şi 150 de persoane dispărute
» Lucrări pe A1 Timişoara – Nădlac
» Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre
» Bilanţul victimelor cutremurului din Italia a ajuns la 21 de morţi
» Elevii susţin miercuri proba obligatorie a profilului la examenul de bacalaureat
» Prognoza meteo pentru următoarele două zile
» MAE: Nu sunt români afectaţi de cutremurul din Italia
» Percheziţii în Olt şi Vâlcea la persoane care procesau tutun acasă şi îl vindeau pe internet
» Șase persoane ar fi murit în urma cutremurului din Italia
» Cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade, în centrul Italiei
» Stare de urgenţă în statul Washington din cauza incendiilor
» Comuna – pol regional, o nouă unitate administrativ-teritorială
» Vicepreședintele Agenției Medicamentului: „Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?“

Dolj

» Una dintre româncele date dispărute în Italia, în urma cutremurului, este din Craiova
» Craioveni cercetaţi pentru conducerea unor autoturisme neînmatriculate
» 15 șoferi au rămas fără permisele de conducere în urma unei acțiuni
» Tir răsturnat în șanț, pe DN 56
» Un bărbat călcat cu ML-ul la Craiova, doi tineri înjunghiați la Argetoaia
» Mall nou la Craiova?
» Ghici a cui e statuia…

Gorj

» Gorj: Lucrările la Sala Sporturilor sunt în grafic
» Măsuri de protecție socială pentru salariații disponibilizați de la CEO
» Gorj: Tânăr reţinut pentru că a rănit un câine cu un cuţit

Mehedinţi

» Mehedinţi: 94 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţişti în 24 de ore
» Mehedinţi: Acţiune preventivă în rândul cetăţenilor din comuna Bîcleş
» Mehedinţi: Acţiune preventivă în rândul cetăţenilor din comuna Bîcleş
» Sumele repartizate judeţului Mehedinţi la rectificarea bugetară
» Misiune inedită a pompierilor mehedinţeni. Au scos o viperă din muzeu

Vâlcea

» Combinatul Oltchim este scos la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active
» Vâlcea: Trafic reluat normal pe DN7, în zona Balota
» Vâlcea: Trafic întrerupt pe DN7, din cauza unui accident. O persoană a murit, alte două au fost rănite

Sport

» Fotbal / FRF a sistat vânzarea biletelor pentru meciul România – Muntenegru
» Fotbal / Pandurii, ofertă tentantă pentru suporteri
» Tenis: Ana Bogdan, în turul al doilea al calificărilor la US Open
» Alb-albaștrii au greșit „rețeta“
» CSO Filiași – ACS Podari, un meci de care pe care

Sanatate

» Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu: Spitalele să nu stea până în ultimul moment pentru a semnala lipsa medicamentelor

Educatie

» Locuri puţine de cazare la UCB

Magazin

» Un film românesc, inclus de BBC în topul celor mai bune filme ale secolului 21
» Horoscop

Top