10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalistele de la SCM vor reabilitarea cu Slobozia

Handbalistele de la SCM vor reabilitarea cu Slobozia

Cristina Florica s-a lovit la cap la un antrenament şi este incertă pentru meciul cu Slobozia (Foto: Arhiva GdS)
Cristina Florica s-a lovit la cap la un antrenament şi este incertă pentru meciul cu Slobozia (Foto: Arhiva GdS)

Cu doar 9 puncte din 21 posibile acumulate în primele șapte meciuri din returul Ligii Naționale, handbalistele de la SCM Craiova încearcă să adune cât mai multe victorii în ultimele șase runde din acest sezon pentru a realiza obiectivul. Jucătoarele din Bănie, aflate pe locul șapte în clasament, cu 29 de puncte, vor avea prima ocazie mâine, când, de la ora 17.00, vor evolua pe teren propriu cu nou-promovata Unirea Slobozia, în cadrul etapei a 21-a. Formația ialomițeană, antrenată de fosta mare handbalistă Victorina Bora, născută în Dolj, se află în partea inferioară a Ligii Naționale, pe locul 11, cu 16 puncte acumulate. „Nu trebuie să ne uităm pe locul în clasament al celor din Slobozia. Trebuie să ne respectăm pe noi, adversara, să dăm dovadă de spirit de luptă, ca să reușim o victorie frumoasă, necesară pentru moralul nostru“, a spus ieri Simona Gogârlă, antrenoarea principală a echipei SCM Craiova, într-o conferință de presă.

Șapte meciuri, trei victorii în 2016

Echipa craioveană nu a avut un parcurs conform așteptărilor în 2016. Dana Băbeanu și colegele sale au înregistrat doar trei victorii, toate pe teren propriu, și patru înfrângeri. Două dintre succese au fost la limită, cu Dunărea Brăila (scor 20-19) și U Cluj (30-29), iar cel de-al treia, unul mai categoric, a fost obținut în derbiul oltean cu HCM Vâlcea (scor 28-24).
Ce-i drept, oltencele au pierdut două meciuri în deplasare la diferențe mici, un gol la Zalău, respectiv două la Brașov, iar cele mai categorice înfrângeri din partea a doua a campionatului au fost cele cu HCM Roman, acasă, scor 22-17, și CSM Ploiești, în deplasare, scor 29-25, chiar etapa trecută.

Florica s-a lovit la cap la antrenament

Antrenoarea Simona Gogârlă și jucătoarea Dana Băbeanu au spus ieri că accidentările din lot au afectat activitatea echipei. Ca un făcut, săptămâna aceasta s-a lovit și Cristina Florica la cap, la un antrenament. „După Apipie și Ianăși, s-a accidentat și Carmen Șelaru, care va sta trei săptămâni cu mâna imobilizată, apoi va face recuperare. Apipie și Ianăși ar trebui să revină la începutul lunii aprilie. Ca și cum nu era suficient, marți, la antrenament, Cristina Florica a căzut și a dat cu capul de parchet. A avut dureri foarte mari, amețeli și nu s-a antrenat două zile. Avem ghinion!“, a explicat Gogârlă.
„Și accidentările și-au spus cuvântul. Odată la două-trei săptămâni a trebuit să schimbăm formula de atac și apărare, apoi a fost oboseala, am fost puține la antrenament, au fost o grămadă de meciuri, cu etape intermediare, dar asta nu schimbă situația, nu căutăm scuze, ne asumăm ce am făcut și mergem înainte. Meciul următor este cel mai important. Ne-am făcut un calcul, mai avem șase partide de jucat în campionat și sperăm să obținem minimum patru victorii. Sperăm să nu mai facem atâtea greșeli și să ne iasă jocul așa cum ne-am propus“, a completat Dana Băbeanu.

Gogârlă: Obiectivul este clasarea în locurile 4-7

Antrenoarea craioveană a adăugat că ar mai fi avut nevoie de două transferuri în pauza competițională, dar nu a găsit jucătoare care să aducă plus valoare echipei: „De câteva luni căutăm jucătoare pentru linia de 9 metri, pentru apărare, unde avem nevoie, dar nu am avut de unde să le aducem. Nu am adus doar de dragul de a transfera“.
Întrebată care este obiectivul echipei în campionat, Simona Gogârlă a spus că este vorba de locurile 4-7, dar că își dorește mai mult: „Obiectivul a fost să ne clasăm în locurile 4-7, dar ne dorim mai mult. Cred că merităm să fim mai sus. Sper că vom reuși să terminăm pe șase, dar mai depinde și de celelalte rezultate“. Totuși, antrenoarea a lăsat să se înțeleagă că echipa se va concentra pe un parcurs cât mai lung în Cupa României.
Revenind la meciul de mâine cu Slobozia, antrenorul secund Grigore Albici a tras un semnal de alarmă: „Va fi foarte greu meciul, pentru că toate echipele au nevoie de puncte“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS