17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAne Eidem ratează startul sezonului

Ane Eidem ratează startul sezonului

Ane Eidem este o jucătoare de care SCM Craiova are nevoie
Ane Eidem este o jucătoare de care SCM Craiova are nevoie

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a suferit două înfrângeri în amicalele cu CSM Ploiești, desfășurate weekendul trecut în Polivalentă.
Spectatorii prezenți la meciuri s-au întrebat ce se întâmplă cu Ane Eidem, jucătoarea din Norvegia care în sezonul trecut a impresionat și care este foarte iubită de publicul craiovean. În dorința de a afla cu exactitate situația lui Eidem l-am contactat pe directorul clubului SCM, Marius Barcan. Acesta a făcut o radiografie a situației echipei.
Gazeta de Sud: Ce se întâmplă cu Ane Eidem, jucătoare de bază în sezonul trecut? Ce probleme medicale are și cât va fi indisponibilă?
Marius Barcan: Este o situație foarte delicată. Jucătoarea are niște probleme la coloana vertebrală și, mai nou, are probleme și cu mușchiul de la piciorul drept. A făcut investigații și la Craiova, și la București. Din discuțiile pe care le-am avut cu medicii a reieșit că ea trebuie să aibă o pauză de refacere, care constă în tratament fizioterapeutic și multă gimnastică medicală. Jucătoarea și-a manifestat intenția să meargă să facă aceste tratamente acasă, dar vom mai avea o discuție și urmează să se ia o decizie.
GdS: Despre ce perioadă de recuperare ar fi vorba?
M.B.: Poate să ajungă și la trei – patru luni. Este o fată foarte ambițioasă și foarte deșteaptă, iar din discuțiile pe care le-am avut cu ea mi-a spus că nu îi convine să stea la club și să ia niște bani fără să intre în teren. I-am propus să suspendăm o perioadă contractul până când se face bine, urmând ca după aceea să revină la echipă. Aștept să am o nouă întâlnire și să luăm o decizie. A intrat la început, a simțit dureri și a zis că preferă să facă gimnastică medicală și după aceea să intre în teren. Ne dorim suspendarea temporară a contractului până va fi aptă de joc.
GdS: În condițiile date, mai aduceți pe cineva până sâmbătă, când este primul meci oficial, cu Brăila?
M.B.: Încercăm să transferăm jucătoare. Am demarat deja această acțiune, dar, din păcate, sunt slabe speranțe. Mai avem șanse dacă vreun club are prea multe jucătoare și se poate debarasa de unele dintre ele sau alt club are o situație bugetară care nu-i permite să mai țină o handbalistă. Important e să găsim sportiva care ne poate ajuta în campionat.

Trebuie să avem răbdare

GdS: Care ar fi principalul motiv pentru care ați adus mai târziu jucătoare noi, comparativ cu alte formații din Liga Națională?
M.B.: Este foarte greu pentru că antrenorii își fac echipa, ei vizionează filme și află tot felul de informații. La amicalele cu Ploiești, multe persoane mi-au zis că, dacă ar fi să analizăm fetele individual, echipa e mai bună decât anul trecut. Dar jumătate din echipă este nouă și mai durează să se facă relațiile de joc, care contează foarte mult. Important este să avem răbdare și, chiar dacă primul meci este greu, sper ca pe următoarele două – trei, indiferent că sunt acasă sau în deplasare, să le câștigăm, ca să le dea încredere mai mare.

Avem bugetul ca în sezonul trecut

GdS: Cum vi s-au părut adversarele din amicale?
M.B.: Ploieștiul a investit mai mult, a adus jucătoare mult mai bune. Nu este singura formație care a achiziționat sportive valoroase. Noi păstrăm bugetul din sezonul trecut. Va fi un campionat foarte puternic. În afară de primele două, CSM București și HCM Baia Mare, să zicem că și Brașovul, celelalte trei-patru echipe, printre care și noi, sunt cam de același nivel. Apoi urmează alte echipe care se vor bate pentru retrogradare. Anul trecut, s-a obținut acel loc cinci și calificarea într-o cupă europeană și le mulțumumesc celor doi antrenori, Sbora și Roșca. Ne dorim cel puțin să ne menținem la același nivel. Este foarte greu, pentru că va fi un sezon doar cu tur-retur, meciuri mai puține și va trebui să gestionăm foarte bine fiecare joc.
GdS: Relu Roșca a obținut deja un prim trofeu cu HCM Baia Mare, Supercupa României. Vă pare rău că nu a rămas la Craiova?
M.B.: Este o decizie luată unilateral. Poate să îmi confirme faptul că am dorit același tandem și de aceea am adus antrenor mai târziu, gândindu-ne că poate își dorește să continue la Craiova. Dar fiecare pleacă la mai bine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS