19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportJucăm şi împotriva arbitrajului!

Jucăm şi împotriva arbitrajului!

După ce sezonul trecut a fost furată grosolan cu Rapid, în ambele jocuri, echipa Pandurii Târgu Jiu se pregăteşte să lupte acum şi contra „oamenilor în negru“

Pandurii Târgu Jiu nu a câştigat cu Rapid Bucureşti în campionatul trecut pentru că nu a fost lăsată. Arbitrii şi-au pus amprenta asupra rezultatelor finale în ambele manşe, 1-1, la Bucureşti şi 0-1, la Severin. Sub Podul Grant, Mugurel Drăgănescu le-a anulat oltenilor două goluri valabile şi nu le-a acordat un penalti, iar la Severin, Augustus Constantin l-a eliminat uşor pe Băcilă, în timp ce rapidiştii au fost iertaţi de trei eliminări clare.
Sâmbătă, pe „Municipalul“ gorjean, vine Rapid Bucureşti, o trupă favorizată în ultimul timp de arbitri, lucru care i-a pus în gardă pe olteni. „Rapid e o echipă pe val şi nu numai prin prisma lotului pe care-l are la dispoziţie, dar în ultima perioadă e şi favorizată. Din păcate, noi am fost puţin defavorizaţi în ultima perioadă, dar nu trebuie să facem din asta o scuză. Trebuie să fim puternici, să căpătăm experienţă meci de meci. Să fim puţin mai speculativi. Ne dorim ca acele greşeli de arbitraj să nu mai fie făcute. Pur şi simplu, anul trecut ne-au măcelărit. Am luat cartonaş roşu când el trebuia să fie acordat jucătorului de la Rapid. Practic, toată maniera de arbitraj a fost împotriva echipei noastre, lucru recunoscut de specialişti. Asta nu ne încălzeşte cu nimic. Indiferent de condiţii, noi trebuie să jucăm şi, dacă este cazul, să o facem şi împotriva arbitrilor. Ne dorim să câştigăm, sper să şi reuşim“, a declarat „secundul“ pandurilor, Marian Dinu.

Băcilă şi Pleaşcă
au revenit,
dar pentru poză

 
Echipa Pandurii a făcut ieri poza de grup pentru calendarul de iarnă, la Târgu Jiu fiind prezenţi şi cei doi accidentaţi, Cosmin Băcilă şi Marian Pleaşcă. Dacă Băcilă a venit pe propriile picioare, Pleaşcă s-a ajutat de cârje. „Mi-e dor de fotbal. Îmi doresc să revin cât mai repede. A fost o perioadă grea. Acum şchiopătez, dar e din ce în ce mai bine. M-am bucurat ca un copil când m-am văzut din nou pe picioarele mele. Dacă totul merge bine cred că prin martie m-aş putea întoarce“, a declarat Băcilă. „Revenim mai puternici“, s-a încurajat Pleaşcă. „Trebuie să trec peste asta. Am tot viitorul în faţă. Greul abia începe pentru mine“, a mai spus Pleaşcă. Acesta ar dori să meargă la Roma pentru recuperare, unde ar putea lucra alături de Băcilă.
Gorjenii au adus şi un sobor de preoţi pentru a resfinţi vestiarele şi terenul. „Nu putem să sfinţim şi picioarele jucătorilor“, a comentat unul dintre preoţi, referindu-se la ghinioanele pandurilor din ultimul timp. Şi Băcilă crede că sfinţirea nu aduce neapărat şi victorii. „Părintele zice, dar fiecare îşi ştie păcatele. Trebuie să te rogi la Dumnezeu tot timpul“, a mai afirmat Băcilă.
Clubul Pandurii a invitat la poza de grup toţi reprezentanţii acţionarilor, fiind prezenţi directorul CE Turceni, Octavian Graure, directorul SNLO, Dan Burlan, primarul oraşului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, şi directorul CE Rovinari, Tiberiu Trotea. În schimb, preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, nu a fost prezent.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU