8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMourinho se simte vânat în Spania

Mourinho se simte vânat în Spania

Antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, se plânge în continuare de tratamentul la care este supus în Spania. „Contrar altor campionate în care am antrenat, aici simt că este o campanie împotriva mea. Un prieten mi-a spus că, dacă adunăm toate pietrele care au fost aruncate spre noi, am putea construi un monument. Există astăzi puţini oameni care au ca principiu fundamental adevărul, lipsa ipocriziei… Eu pot să mă înşel, dar voi spune mereu ce cred şi ce simt fără a mă teme de consecinţe. Iar mulţi oameni nu iartă acest lucru“, a spus Mourinho într-un interviu acordat la sfârşitul săptămânii trecute publicaţiei El Mundo. În acelaşi articol, „Mou“ a vorbit şi despre transferurile făcute de Real în acest sezon: „Printre cei care au venit, Sahin şi Altintop nu au arătat deocamdată nimic. Varane are poate vârsta de a juca în a treia ligă, dar are calităţi minunate şi îl consider ca o opţiune de prezent, nu doar de viitor. Coentrao este Coentrao şi Callejon nu este o surpriză, deoarece noi l-am transferat cu multă convingere. Însă, există ceva mai important ca transferurile: am acumulat mai multă experienţă în activitatea colectivă, în viaţa de grup“.

Zaragoza, umilită pe propriul teren

Real Madrid s-a dezlănţuit şi ea duminică seară, în deplasare, împotriva celor de la Zaragoza, căreia a reuşit să-i înscrie şase goluri fără să primească vreunul. Pentru Real au marcat: Cristiano Ronaldo (3), Marcelo, Xabi Alonso şi Kaka. Rezultate înregistrate în etapa a doua din Primera Division: Sporting Gijon – Real Sociedad 1-2, Valencia – Racing Santander 4-3, Granada – Betis Sevilla 0-1, Atletico Madrid – Osasuna 0-0, Athletic Bilbao – Rayo Vallecano 1-1, Mallorca – Espanyol Barcelona 1-0, Getafe – Levante 1-1, Real Zaragoza – Real Madrid 0-6, Sevilla – Malaga 2-1. Meciul Barcelona – Villareal s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei.
• Lucian Cazan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU