9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJula a greşit poarta

Jula a greşit poarta

Emil Jula, atacantul formaţiei Energie Cottbus, s-a remarcat printr-un autogol în partida câştigată, pe teren propriu, cu VfL Bochum, scor 2-1 (0-1), jocul contând pentru etapa a 10-a din liga secundă din Germania. Atacantul român a fost integralist în jocul de duminică, iar „reuşita“ sa a venit în minutul 28, Jula trimiţând imparabil cu capul în propria poartă. Greşeala lui Emil Jula a fost reparată de Petersen, care a restabilit egalitatea în minutul 56, şi de Adlung, care a lovit decisiv pentru Energie Cottbus în minutul 67. În această partidă, cel de-al doilea român din lotul lui Cottbus, Sergiu Radu, a fost rezervă. Energie Cottbus ocupă locul cinci în Zweite Bundesliga, cu 19 puncte, fiind la doar şapte puncte de liderul Herta Berlin şi la patru de ocupanta locului secund, Erzgebirge Aue.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS