11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportContre Mititelu - FRF

Contre Mititelu – FRF

Jucătorii Universităţii Cra-iova, dar şi antrenorii şi ceilalţi angajaţi ai clubului şi-au primit de câteva zile salariile restante, aşteptând acum banii pe decembrie. Dacă acestora le-a revenit cheful de muncă, patronulul Adrian Mititelu încă nu poate respira uşurat având în continuare unele probleme financiare. Probleme care s-ar fi putut rezolva prin vânzarea lui Florin Costea. Mititelu bănuieşte însă că oficiali ai FRF i-au pus beţe în roate: „Cineva din FRF l-a vorbit foarte urât pe Florin, că e indisciplinat, că duce viaţă nesportivă. De aceea nu a prea avut oferte. Aşa mi s-a spus. Ştiu cine ar fi putut să facă asta, dar nu am dovezi“. Alt război al lui Mititelu cu FRF este cel pe tema licenţei. Directorul Direcţiei de Licenţiere şi Afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, a precizat că va fi foarte dificil pentru echipele din Liga I să primească licenţa pentru sezonul viitor, din cauza datoriilor. „În 2010 nu vom mai întâlni situaţii ca în 2009 cu Universitatea. Craiova şi-a primit licenţa prin eludarea regulamentului. Practic, restanţele financiare nu au fost achitate, ci transferate altei entităţi. Pentru a acoperi această lacună, în noul regulament de licenţiere s-a trecut în mod explicit obligaţia de a se prezenta un bilanţ consolidat. Craiova trebuie să achite datoriile, de aia mă şi atacă Mititelu pe unde mă prinde“, a declarat Viorel Duru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU