25.5 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, campioni la cartonaşe

Pandurii, campioni la cartonaşe

Sorin Cîrţu este îngrijorat de numărul mare de avertismente primite de elevii săi în prima parte a sezonului, tehnicianul oltean aşteptându-se la suspendări în retur. 

Pandurii Târgu Jiu este cea mai indisciplinată echipă din Liga I, încasând în turul campionatului 55 de cartonaşe galbene şi trei roşii. Mai mult de jumătate dintre acestea, 31 galbene şi trei roşii, au fost primite în primele opt etape, în mandatul lui Eugen Neagoe, în timp ce în următoarele nouă etape, pandurii lui Cîrţu au fost sancţionaţi cu 24 de cartonaşe galbene. Alin Rus şi Alexandru Piţurcă sunt „liderii“ echipei la acest capitol, fiecare văzând de cinci ori galben în faţa ochilor, urmaţi de Iordache şi Vasilache, cu câte patru cartonaşe galbene, în timp ce Păcurar, Chibulcutean, Vancea, Cardoso şi Simion se află la limita suspendării.
Numărul mare de avertismente primite în turul campionatului se va „deconta“ în retur, mai ales pe finalul sezonului, când, pe lângă posibilele accidentări, vor apărea şi suspendările. „Avem mulţi jucători la limita suspendării. Am în vestiar un perete plin de cartonaşe. Va fi cu mult mai greu în retur, se vor aduna cartonaşe galbene şi, dacă mai ai şi vreo câţiva jucători accidentaţi, ai încurcat-o! Aşa că, în retur, trebuie să ne luăm măsuri de îmbunătăţire a lotului, în aşa fel încât să nu mai fim nevoiţi să improvizăm“, a spus antrenorul Sorin Cîrţu. Chiar tehnicianul gorjenilor este primul care „plăteşte“ în retur pentru indisciplină, Cîrţu fiind suspendat la jocul cu Dinamo după ce a fost eliminat în partida cu CFR Cluj.

Rusu, surpriza plăcută

Antrenorul pandurilor s-a declarat mulţumit de modul cum au răspuns elevii săi în cele nouă etape cât a condus echipa, cu un plus pentru Adrian Rusu. Fundaşul central l-a suplinit foarte bine pe Alin Rus, accidentat în partida de Cupă cu Universitatea Craiova, Pandurii reuşind să nu piardă nici un joc cu el titular în linia defensivă. Cu toate acestea, Cîrţu doreşte să-l redistribuie din retur pe Rusu în linia mediană, ca mijlocaş la închidere, post pe care jucătorul a mai evoluat şi în mandatul lui Eugen Neagoe. „Rusu m-a surprins plăcut. Mi-a plăcut cum s-a achitat de sarcini. Vreau să încerc cu el din retur şi ca mijlocaş central“, a declarat Cîrţu.
Tehnicianul oltean crede că brazilianul Thiago Tremonti este un jucător cu potenţial, care poate exploda în returul campionatului cu o bună pregătire fizică. „Tremonti este un jucător pe care îl aştept şi am un «feeling» că ne poate ajuta mai mult decât în tur. Văd în el un fotbalist de explozie, cu ruperi de ritm. Poate după pregătirea de iarnă nu o să mai iasă din circuit din cauza accidentărilor şi o să joace mai mult. Importante la el sunt ruperile de ritm în treimea adversă, în rest, să aibă o alergare constantă“, a mai spus Cîrţu.

Întâlnirea preşedinţilor a fost amânată

Programată vineri la Poiana Braşov, întâlnirea conducătorilor cluburilor din Liga I a fost amânată pentru sfârşitul acestei săptămâni. Tema întâlnirii preşedinţilor de cluburi urma să fie arbitrajul din România, în special greşelile care se fac, conducătorii dorind să impună reguli noi în acest sens, cum ar fi: preşedintele CCA să fie ales prin vot de membrii afiliaţi şi nu numit în funcţie, mandatul său să fie de trei-patru ani, sediul CCA să fie mutat în centrul ţării, la Sibiu sau la Braşov, departe de influenţa Bucureştiului, şi să se renunţe la „clauza Mircea Rădulescu“, din cauza căreia un antrenor nu poate pregăti două echipe din aceeaşi ligă pe parcursul unui an.
Primii conducători care au luat atitudine în acest sens au fost Adrian Mititelu de la Universitatea Craiova, Cornel Penescu de la FC Argeş, Marian Iancu de la FC Timişoara şi Marin Condescu de la Pandurii, întâlnirea de săptămâna trecută fiind contramandată la solicitarea primului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU