21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportStângă, supărat pe federaţie

Stângă, supărat pe federaţie

Dacă în ultima lună s-a disputat o singură etapă în Liga Naţională de handbal masculin, prioritate având acţiunile lotului naţional al României, ultimele trei etape ale turului au fost programate în decurs de numai şapte zile. Astfel, Energia Pandurii Târgu Jiu va evolua pe 6 decembie la Constanţa, pe 10 acasă, cu CS Piteşti, iar pe 13 la Baia Mare, cu Minaur.
Antrenorul grupării gorjene, Vasile Stângă, este nemulţumit de această programare, temându-se că echipa sa va cădea fizic din cauza deplasărilor lungi, fiind obligată să străbată ţara de la un capăt la altul.
„Jucăm trei meciuri într-o săptămână. Avem deplasări lungi, la Constanţa, apoi venim la Târgu Jiu şi plecăm la Baia Mare. Mi-e teamă să nu cădem fizic. Trei zile le petrecem numai pe drum şi parcurgem sute de kilometri. Prioritară este echipa naţională. Cluburile în România nu au putere, nu avem o Ligă profesionistă care să ne apere. Federaţia face ceea vrea, iar noi trebuie să ne supunem“, a afirmat Stângă.
În ciuda programării dificile, Stângă şi-a propus să obţină două victorii în aceste ultime trei jocuri ale turului, cu Piteşti şi Baia Mare: „Trebuie să câştigăm două meciuri din trei. Cu Constanţa vedem ce va ieşi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS