9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltenii joacă la Arad

Oltenii joacă la Arad

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova întâlnesc astăzi, în deplasare, formaţia CSS Avram Iancu Arad, în cadrul rundei a cincea din returul I al Diviziei A, seria D. Adversarii oltenilor de astăzi au pierdut la „masa verde“, cu 10-0, majoritatea partidelor anterioare, deoarece au folosit intenţionat jucători care nu au îndeplinit cerinţele de vârstă. Cu toate acestea, antrenorul principal al echipei CS Universitatea, Paul Stuparu, vrea ca elevii săi să facă un joc cât mai bun şi să se impună pe teren. În tur, oltenii au câştigat clar, scor 46-27. Lotul craiovean a plecat ieri-dimineaţă spre Arad, fără portarul Mihai Iordăchiţă, care şi-a manifestat dorinţa de a părăsi clubul condus de Pavel Badea. Înaintea acestei etape, CS Universitatea ocupa locul doi în serie, la trei puncte în spatele liderului HC Arad, care runda trecută a remizat la Drobeta Turnu Severin, cu HC Delignit Mehedinţi, ocupanta locului trei. Tot astăzi, HC Arad înfruntă altă formaţie olteană, Romvad Caracal. Celelalte meciuri ale etapei, LPS Banatul Timişoara – HC Delignit Mehedinţi şi Unirea Sânnicolau Mare – CSM Lugoj, se vor disputa sâmbătă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS