Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Remiză în Gruia

Sport - Marian APIPIE
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Oltenii s-au dus la Cluj cu un singur gând, să nu piardă, şi şi-au îndeplinit obiectivul. Patronul Mititelu declarase înainte de meci că s-ar mulţumi şi cu un punct, motiv pentru care, din superstiţie, nu a făcut deplasarea în Gruia. „De câte ori am fost la Cluj, am venit cu tolba plină. Aşa că m-am gândit că ar fi mai bine să fac o schimbare şi să stau acasă“, a motivat finanţatorul craiovean absenţa de la meci. Iar Ştiinţa a scos o remiză meritată aseară, pe terenul campioanei CFR, 1-1, după un joc în care elevii lui Nicolo Napoli s-au autodepăşit, în special în repriza secundă.
Decişi să tranşeze repede partida în favoarea lor, clujenii au început în forţă, asaltând poarta lui Bornescu. Leao şi Semedo au creat pericol în careul oltean, dar Universitatea a scăpat cu bine. Încet, încet, alb-albaştrii au echilibrat jocul, ieşind din strânsoarea ardelenilor. În formula ofensivă gândită de Napoli, craiovenii au avut prima ocazie de gol în minutul 16, dar şutul lui Baird din careu a fost reţinut de Stăncioiu. La faza următoare, gazdele au deschis scorul. La o centrare a lui Trică, Ruiz a reluat mingea cu capul în bară, aceasta a revenit în teren şi De Sousa a trimis în poartă. După marcarea golului, clujenii au rămas în expectativă, iar oltenii s-au apropiat din nou periculos, dar şutul lui Stoica a fost prins de Stăncioiu (’34). Prima repriză s-a încheiat cu şutul lui Pereira în plasa laterală.
Partea secundă a consemnat revirimentul Ştiinţei. Elevii lui Napoli au ieşit de la cabine mult mai decişi, jocul craiovenilor surprinzându-i pe campioni. Ştiinţa a făcut legea pe teren şi, după ce Costea a ratat execuţia din careu (’50), Rose a egalat după o pasă excelentă a lui Prepeliţă, care a depăşit defensiva clujeană. Universitatea a continuat să evolueze cu fundaşii la mijlocul terenului şi cu mingi aruncate peste apărarea gazdelor, incapabilă să contracareze jocul alb-albaştrilor. Rose putea face 2-1, dar şutul său la colţul scurt a fost scos cu piciorul de Stăncioiu (’63). Craiova s-a dovedit superioară la capitolul posesie, în timp ce ceferiştii nu au găsit soluţii, Ruiz fiind blocat excelent de Dănănae (’68). Găman s-a aflat la un pas de autogol, dar Bornescu a fost pe fază (’72), portarul oltean fiind apoi salvat de Rose, în minutul 85. Costea putea da lovitura de graţie cu un şut din careu scos cu greu de Stăncioiu, însă tabela nu s-a mai modificat, cu toate că echipa CFR a asediat poarta Ştiinţei, în prelungiri Bornescu respingând de lângă bară şutul lui Prette, din lovitură liberă.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.28/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.3 din 18 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de kim:
    in loc sa puneti pe prima pagina comentariul acestui meci, se pare ca subit va intereseaza cazul drogatului de Mutu. iar in final vreau sa va dau o informatir.... Craiova a inghesuit rau campioana Romaniei. stiati domnilor reporteri?
    2008-08-18, 00:16:21 (79.117.180.*)
  2. de amarazuia:
    Cind Universitatea Craiova realizeaza un rezultat bun,este trecuta la coada,nu mai prezinta interes pentru gds.Pe ziaristii de aici,ii intereseaza scandalul si sa denigreze echipa si patronul ei..
    2008-08-18, 00:34:13 (86.106.7.*)
  3. de nitu:
    am asteptat acest rezultat or victoria craiovei baieti au fost, si vor ramine in forma, felicitari lotului craiovean si cei care il conduc, din acest moment campionatul deviune mai egal, echipe cotate cu note maxime devin echipe normale, finca nu au putere de a arata un meci bun, cu toate ca au facut investiti modeste. eu vad cele mai multe meciuri din sud america pentru ca tv. american le trasmite, si vad alti fotbalisti de valoare, cei ce voi ii aduceti nu au asa valoare, si faceti atita mare reclama pentru ei, dar este traba voastra si bani vostri. felicitari CRAIOVEI si a copiilor de la grupa mare din gradinita Univesitati.
    2008-08-18, 00:54:26 (71.168.97.*)
  4. de Bog:
    Alo, domnu' Voinea, si acum tot computerul a decis ca articolul despre Stiinta tre' sa stea la coada?! Sunteti penibili. Sunteti rusinea oltenilor de pretutindeni. Daca ai avea o dara de bun simt, d-le Voinea, ai prezenta scuze celor pe care i-ai jignit cu aroganta ta gaunoasa. Numai ca nu imi fac iluzii ca posedati asa ceva...
    2008-08-18, 02:03:32 (78.97.117.*)
  5. de alin:
    nu va e rusine sa puneti pe stiinta la coada...cand am obtinu un rezultat atat de bun voi il puneti pe mutu...cand sunt scandaluri la craiova sau echipa joaca prost e pe prima pagina .....vai de voi
    2008-08-18, 02:29:23 (92.80.203.*)
  6. de valsis.ro:
    m'ati dezamagit la faza asta ,,.... cum se poate asa ceva ..... pana acum o luna eream sigur ca mititelu abereaza si ca voi (gsp) sustineti stiinta ., dar se pare ca se adeveresete ce a spus mititelu
    2008-08-18, 02:52:50 (84.126.155.*)
  7. de tarragona:
    halal ziar! pe noi ne interesaza mutu si sapunaru?jumate din ziar trebuie sa scrie de stiinta!rusine sa va fie
    2008-08-18, 04:25:55 (81.184.33.*)
  8. de tarragona:
    sau cred ca muriti de ciuda? nu cumva voi sunteti cu dinamo? HAI CRAIOVA
    2008-08-18, 04:34:17 (81.184.33.*)
  9. de whitelion:
    bah hahalerelor, echipa face un rezultat mare, de care vuieste toata presa sportiva, si voi o trecete la articole sportive la "si altele"? nu e de mirare k nu va mai citeste nimeni! mwwwwwwie gds
    2008-08-18, 08:15:46 (86.120.17.*)
  10. de Alexandru M.:
    calculatorul e de vina si acum????nesimtitilor !cine se ascundea in spatele acelui imbecil "alin",aparut de nicaieri si venit sa ma injure pe mine????BRAVO CRAIOVA,BRAVO STIINTA,BRAVO NAPOLI SI CHIAR MITITELU!!!NU NEAPARAT PT REZULTAT SAU PT STARTUL BUN DE SEZON,CI PT MODUL DE EXPRIMARE AL ECHIPEI.DACA LUAM GOL IN MINUTELE DE PRELUNGIRE ASEARA NU CRED CA ERA VREUNUL IN AFARA CIUDATILOR SI RAU-VOITORILOR CARE P(R)OSTEAZA PE ACEST SITE,CARE SA NU FELICITE ECHIPA.BRAVO DANANAE,AI FACUT UN MECI GENIAL,ASA SE INTAMPLA CAND NU RATEZI TACKLINGURILE,BRAVO ROSE,AI INCEPUT SA URCI DIN NOU IN FAZA DE ATAC,BRAVO PREPELITA,OMUL MECIULUI,BRAVO DILEVSKI PT MUNCA DEPUSA,BRAVO MITCHELL,STALPUL APARARII.LA MINUSURI RAMAN STOICA SI BORNESCU,CARE TREBUIE ODATA SI ODATA SA ISI INTRE IN MANA.schimbarile facute ieri de Universitatea au fost veritabile pumnale infipte in inima lui paszkany,au intrat 3 olteni sadea,unul de 16 ani si doi de 19.ei cati romani au avut pe teren?????si cu ce au fost mai presus???Bravo Craiova,fa-ne o bucurie la fiecare meci si omoara-i de suparare pe cei care iti doresc raul!!!
    2008-08-18, 09:55:43 (79.117.202.*)
  11. de PT. GAZETA DE SUD:
    Sunteti PENIBILI si RIDICOLI. Sigur va incearca un mare sentiment de FRUSTRARE.
    2008-08-18, 10:24:13 (82.78.87.*)
  12. de crysty:
    rusine gds universitatea trebuia pe prima pagina ati fost taxati vedeti
    2008-08-18, 10:56:21 (79.117.138.*)
  13. de aureliano:
    Poate mai speram sa se insele unii, dar acum v-ati dat arama pe fata gds... sunte-ti penibili,
    2008-08-18, 11:03:28 (83.94.191.*)
  14. de BlackL0rd:
    Domnilor intradevar stirile pe pagina gds sunt puse in pagina de calculator care alege ordinea articolelor din numarul de vizualizari sau voturi.In ziarul de astazi lucrurile stau cam asa: Olteanca Diţă-Tomescu a cucerit aurul la maraton: Nota curentă: 5.0 din 8 voturi Vizualizar i: 276.Prima stire. Mutu, băgat în faliment de FIFA: Nota curentă: 3.1 din 8 voturi Vizualizar i: 472. A doua stire. Ionuţ Lupescu vrea să aducă naţionala în Bănie: Nota curentă: 4.0 din 4 voturi Vizualizar i: 251.A treia stire. Remiză în Gruia:Nota curenta: 4.0 din 9 voturi. Va multumim pentru vot! Vizualizari: 520.A patra stire. Dar noi suntem aia idioti domnule Voinea?
    2008-08-18, 11:30:44 (79.117.204.*)
  15. de albu dumitru:
    NU E CAZUL SA NE FACEM SANGE RAU PT UNII RAUVOITORI. CEEA CE CONTEAZA E REZULTATUL, PE CARE-L VAD DE BUN AUGUR PT VIITOR SI CARE ARE O MARE INFLUENTA ASUPRA JUCATORILOR SI NUNUMAI. E DATATOR DE OPTIMISM. MITITELU NU E PERFECT, DAR PUNE MULT SUFLET PT ACEASTA ECHIPA. SI ASTA ZIC EU, E CEL MAI IMPORTANT LUCRU. COMPARE ORICINE SITUATIA DE ACUM CU CEA DE ANUL TRECUT! CONCLUZIA? STAM MULT MAI BINE. ASTA ARATA CA ECHIPA ARE VALOARE.
    2008-08-18, 11:49:46 (92.84.80.*)
  16. de MarianV:
    eu cred ca pe astia de la GDS atat ii duce capul.... sa isi vada de ale lor... a2a la mana e ca prea s-au umflat unii in pene ca am facut egal cu "campioana" si nu vad greselile, pai bornescu zici ca e un maimutoi in poarta.... e penibil si nu stiu de ce, nu are de loc reflex, poate exceptand faza aia de la "sutul" lui gaman.... dorel e foarte lent, foarte foarte lent, nu am stiut sa contraatacam, la 1-1 tot semedo ne contraataca si nu costea sau dina.... orice mingie respinsa de apararea adversa e tot a lor ca mijlocul nostru doarme, nu anticipieaza faza.... dilevski mi se pare depasit de joc de multe ori..... plus ca a gresit 80% din pase unele f simple.....costea este iesit din forma la fel si dina, pacat ca acum era un moment bun si puteam sa profitam de "amorteala" din campionat.... cine stie poate la urmatorul meci o sa ma faca baietii sa imi cer scuze, scuze pe care abia astept sa le cer.... HAI OLTENII!!!!!
    2008-08-18, 11:57:26 (84.234.105.*)
  17. de Alexandru M.:
    black lord,sunt de-a dreptul nesimtiti.cica suntem idioti si prosti.au postat ieri cu un nick alin si au inceput sa ma injure pe mine si sa ma faca nebun.uitati-va la numarul de vizitatori,penibilil or!!!!nu ne intereseaza mutu,handbalul sau steaua cand noi iubim nebuneste echipa noastra!!!!stelisti jegosi ce sunteti!chiar aveti impresia ca toti sunteti destepti si noi toti o gloata de tampiti????in fine,vorba d-lui albu,sa nu ne mai facem sange rau,asta este politica acestui ziar,de a promova imaginea stelei in craiova(nu o sa reusiti niciodata,vedeti cum au fost primiti becali si oile lui in primavara) si de a lovi in permanenta in echipa noastra de suflet.iar cei 2-3 care apar constant(cu exceptia victoriilor,cand nu au ce sa spuna) spunand aceleasi chestii si nefiind niciodata cenzurati m-am convins ca sunt angajati de-ai lor meniti sa enerveze,sa creeze scandal pe forum si sa determine un numar cat mai mare de vizitatori.sunteti PENIBILI!
    2008-08-18, 12:02:07 (79.117.202.*)
  18. de Bog:
    Intr-adevar, astia sunt GDS-istii...Treaba lor, sa tina cu cine vor, dar sa nu mai etaleze atata ipocrizie, ca nu-i mai crede nimeni. Sunt total lipsiti de buna-credinta si la fel de infumurati precum aia de la CFR:))) Nu ar prezenta ei scuze pentru jignirile aduse cititorilor, nici sa-i pici cu ceara! Nu-i nimic, sa traiasca mica publicitate si anunturile, ca fara ele...Marian V., e bine sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa vedem si partea goala a paharului, dar nu sunt de acord cu ceea ce spui privitor la Bornescu. A evoluat bine ieri, chiar f. bine pe alocuri, de ex. cand a respins sutul din sase metri al lui Didi, in min. 72. Cred ca esti de acord cu mine ca daca luam gol atunci, 99% am fi fost invinsi. Eu am taria sa recunosc faptul ca Dananae este un jucator care merita sa joace la Universitatea. L-am criticat mult in decursul timpului, dar baiatul a facut ieri un meci mare. Florin Costea inca nu e in plenitudinea fortelor, dar se poate remarca un progres in evolutia lui in comparatie cu primele etape.
    2008-08-18, 12:12:38 (78.97.117.*)
  19. de Alexandru M.:
    pt marian v,daca noi nu am contratacat si ne-au contraatacat ei,inseamna ca noi am cam atacat,de-aia au plecat pe contraatac.Despre bornescu am aceeasi parere,ca aproape tot ce vine pe poarta e cam greu de respins pt el.e adevarat a parat ieri cateva(nu multe) mingi,sutul lui gaman,al lui prette,dar a fost spectator la alte cateva(sutul lui oberman din prima repriza,un cap tot in prima repriza care s-a scurs pe langa,plus golul unde a respins prost,pe langa lipsa de reactie a celor 5 craioveni),nu m-a convins.am mari emotii la fazele fixe,suntem un dezastru la ele,chiar nu se poate imbunatati nimic???iar despre fazele noastre fixe...chiar in afara lui gangio si wooby nu mai avem un jucator pregatit sa bata fazele fixe?prepelita ce pazeste?despre dilevski in meciul de ieri eu am o alta parere fata de marian v.in afara de o faza in prima repriza la inceputul meciului cand a pierdut mingea,a jucat foarte bine,a distribuit multe baloane utile,a fost altceva fata de ultimele meciuri.
    2008-08-18, 12:39:35 (79.117.202.*)
  20. de Nedumeritu':
    Bai mititeilor, voi chiar nu stiti ce e aia un calculator. V-a explicat odată Voinea cum stă treaba cu articolele de pe site, ce dracu' nu pricepeţi? Ori aveţi paie-n loc de creier precum mult-slăvitul vostru Mititelu? Dacă chiar aţi vrea să vedeţi de ce e ordinea respectivă, uitaţi-vă naiba la numărul de accesări ale articolelor şi o să pricepeţi... Cât despre meci, credeţi-mă, dacă ar fi fost mai buni decât clujenii, craiovenii ar fi învins!!!!!!!
    2008-08-18, 13:36:07 (85.120.191.*)
  21. de MarianV:
    Alex sa fim seriosi si realisti.... cfr putea sa ne bata, cum puteam si noi sa ii batem pe ei asa ca egal e echitabil, insa nu sunt de acord cu ce zici tu referitor la dilevski, cred ca trebuie facut ceva acolo la mijloc pe zona centrala pentru ca jocul e si lent si fara orizont, de pilda orice respingere a fundasilor nostri daca nu e facuta ca la carte(in lateral) e prada pentru mijlocul lor.... asta pt ca stoica si dilevski sunt imobili.... plus ca dilevski are intrari foarte dure si mereu e pasibil de rosu(sau 2 galbene), hai sa fim seriosi mie unu mi-a stat inima in final cand a facut schema aia de carate..... pur si simplu nu inteleg cum sa intri asa "energic", de tatonare nu a auzit, eu unu cred ca era mai bun saceanu..... dar poate nu stiu eu ce spun.Deci eu unu zic sa asteptam si urmatoarele etape ca sa ne dam cu parerea si sa ramanem modesti, un lucru e sigur..... daca se merge pe ideea asta, cu jucatori romani, o sa o ducem bine.... si in plus noi fatza de restu nu am sarit hop pac pac cumparam pac pac 1000000 de jucatori straini pac pac si luom liga etc.... s-a muncit mult si or sa se vada roadele la restu' o sa fie un foc de paie: "Ce e val, ca valul trece"(Eminescu); uitati-va la urziceni si chiar cfr..... HAI OLTENII!!!!!!
    2008-08-18, 13:42:45 (84.234.105.*)
  22. de BlackL0rd:
    Nedumeritu' tu esti tampit? Tu vezi ce am scris eu mai sus,tocmai ce zici tu acum,adica numarul de accesari,iauzi vorba de imbecil daca craiovenii erau mai buni decat clujeni ar fi invins hahahahaah bah lache,daca clujenii erau mai buni ca noi ne bateau ca deh jucau acasa si ei sunt echipa de liga campionilor,nu au zis ei ca ne umilesc,unde sunt golurile alea multe ale lor,unde sunt fazele spectacol ale lor? Numai vorbiti tampenii doar pentru a linge in dos pe gazeta ca sunteti de rahat!
    2008-08-18, 13:45:26 (79.117.204.*)
  23. de masu:
    pentru craiova nota 20 , de voi gds-u ce sa spun . . . sinteti penibili ies de aici ca mi se facu scirba de voi. HAI CRAIOVA ! ! !
    2008-08-18, 14:08:15 (92.80.192.*)
  24. de john:
    m-as bucura dak ati sustine echipa cu atata ardoare si dupa o infrngere acasa....dar faptul e deja dovedit....knd pierde e injurata ...knd castiga e preaslavita...k de asa suntem noi oltenii....fortza stiinta
    2008-08-18, 14:46:03 (79.117.165.*)
  25. de sparx:
    vb de gds! ce mai e de vb de gds cand ei au reclame in interiorul stadionului de la tirgu jiu! asa de mult iubesc universitatea craiova!
    2008-08-18, 14:58:53 (86.34.177.*)
  26. de Bog:
    Bai, GDS-istilor, chiar asa de josnici ati ajuns incat sa postati mesaje venind chipurile din partea unor "tovarasi indignati", ca pe vremuri, in care sa-i balacariti cu nesimtire pe cei care va critica?! Chiar nu aveti nici un dram de bun simt?! Bai acestia, dupa terminarea meciului, pe toate site-urile si forumurile de sport, cum le deschideai, dadeai de meciul din Gruia, numai voi bagati articolul despre meciul Stiintei pe terenul campioanei la coada!?! Sunteti jalnici, sunteti niste tentative de ziaristi. Jignirile scelerate pe care le proferati la adresa noastra va caracterizeaza perfect. Se vede limpede ca va ofticati crunt ca echipa a obtinut un rezultat bun la Cluj, daca pierdea ati fi pus articolul plin de fatarnica tristete pe prima pagina. Pseudogazetari de doi lei, nu ne insultati inteligenta, nu se poate determina interesul pentru un articol INAINTE de a fi citit si votat. Era insa la mintea cocosului ca un articol despre meciul Craiovei, mai ales dupa un rezultat bun, este de maxim intetres pentru "oltenii de pretutindeni". Nu si pentru voi, evident. Asa ca "Nedumeritu'" ar fi postat mai bine sub nick-ul "Nesimtitu"", cele cateva randulete pe care le-a scris individul sunt de o nesimtire strigatoare la cer.
    2008-08-18, 15:15:41 (78.97.117.*)
  27. de Mincinelu:
    Comentatori aiuriti,au ceva cu GDS si se injura intre ei.Ce legatura arefaptul ca un articol este pus primul sau al patrule cu jocul echipei.Daca nu scria nimic atunci ce spuneati.In FITUICA DE OLTENIA este plina cu laude vreti ca toate ziarele din tara sa faca acelas lucru?Daca santeti oameni cu cap.faceti comentariu despre joc si echipa nu despr ziare.Va salut din Madrid.
    2008-08-18, 15:36:50 (70.48.81.*)
  28. de Alexandru M.:
    minciunelule,dar cine te pune pe tine sa cauti o asemenea legatura daca tu nu esti atat de aiurit????daca ai fi vazut despre ce e vorba nu te bagai ca musca in khuru vacii.si scuteste-ne de parerea ta ca am vazut in eso ce artocile anticraiova postezi,asa incat nici nu ar trebui sa ma omor sa-ti raspund.trebuie sa fii idiot sa-ti ridici o asemenea problema ca tine.pai meciul cu cfr-ul este cea mai importanta stire sport care trebuie sa se gaseasca pe un site "al tuturor oltenilor",nu mutu,atletism sau steaua.capisci,d-le minciunelu???sau mincinelu...iar modul in care isi permit acesti indivizi sa apara pe acest forum si sa-si ia apararea unii altora,vezi nedumeritu alias alin,cand le-am venit cu argumente,si sa jigneasca e strigator la cer.abia acum aceasta stire e in capul listei,desi si acum 3 ore si acum 5 ore era cea mai accesata pt nedumeritu tampitu.la fel cu fdd alias numarator,sau varsator care sunt personaje cu tinte precise mi-am dat seama ca sunt nascociri ale gds-ului.SA TE ASCUNZI IN SPATELE UNOR NICK-URI CA ALIN SI NEDUMERITU SI SA INCEPI SA JIGNESTI NEAVAND ARGUMENTE,SUNTETI DE TOATA JENA.BAH,EXISTA UN DUMNEZEU CARE LE VEDE PE TOATE,SI LA CATE MAGARII SI PACATE FACETI SE VOR INTOARCE IMPOTRIVA VOASTRA SI VETI REGRETA ENORM.sunt scarbit de aceasta atitudine mizerabila a voastra
    2008-08-18, 15:55:30 (79.117.202.*)
  29. de vali:
    RUSINE , RUSINE si iar RUSINE = GDS
    2008-08-18, 16:01:24 (201.240.209.*)
  30. de Nu sunteti normali:
    ba vere voi nu aveti treaba pe acasa. ce draq stati sa injurati ziarul in loc sa va duceti la meci, sa fiti alaturi de echipa, ca tot va mandriti cu asta. sunteti niste soareci de internet care stiu doar sa dea din gura. nu mai citti daca va deranjeaza si va garantez ca nimanui nu o sa-i para rau ca nu mai intra bog, alexandru m sau alti papagalosi
    2008-08-18, 16:13:26 (81.196.153.*)
  31. de Bog:
    Bai, asta de la nr. 30, soarece e fiul lu' coana ma-ta! Iar cuvantul "papagalos" exista numai in mintea ta bolnava, in DEX nu-mi amintesc sa-l fi intalnit. Ce te freaca pe tine grija de GDS?! Te-au pus astia sa ne musti pe noi de cur? Hai, lasa-ne.
    2008-08-18, 16:32:54 (78.97.117.*)
  32. de "U"CRAIOVA:
    O dam din Fanta'n Cola pe aici vad :)) ... ForZa Stiinta !!!
    2008-08-18, 16:50:39 (79.117.223.*)
  33. de Leu87:
    nu AM MAI VAZUT ASA RAUTATE DE LA NISTE REPORTERI CE PANA MEA AVETI FRATILOR CUM JOACA CRAIOVA CEVA CUM INCERCATI SA_I INGROPATI IN ARTICOLELE VOASTRE
    2008-08-18, 17:01:15 (81.164.251.*)
  34. de Minciunelu:
    Pentru Alexandru M.nu stiu ce varsta ai,nu stiu daca esti suporter sau unul din aceia de fac scandal pe stadioane.Atitudinea ta ,da impresia ca esti unul care nu are ce face,esti cumva un pierde vara,vad ca scrii toata ziua inseamna ca tu nu ai ce fce decat sa ga sesti unde nu au pus virgula unii comentatori si jignesti.Cred ca atunci cand parinti sant plecati tu iti versi educatia in comentarii care nu au efect ci numai un impuls negativ fata de persoana ta.Nu te mai da mare ca esti un nimic chir daca pui intrebare cine este X? de se ia de tine.Raspunsul este :esti un neam prost.
    2008-08-18, 17:14:32 (70.48.81.*)
  35. de Bog:
    Minciunelule, esti tu un neam de traista, nu cititorii pe care ii balacaresti cu nesimtire, desi unii dintre ei au scoli ceva mai inalte decat tine si chiar decat idolii tai de la GDS. Apropo, analfabetule, se scrie "parintii sunt plecati", adica cu doi "i", se vede ca esti un analfabet. Si Alexandru M. si eu si altii de pe forum ne-am adresat initial cu calm si extrem de politicos celor din redactie, dar nu am obtinut decat insulte si explicatii ridicole, care ar satisface, poate, doar persoane cu intelectul limitat, asa ca tine. Celor care ne jignesc in mod grobian e normal sa le raspundem pe masura. Il acuzi tu pe Alexandru M ca ar fi dintre cei care fac scandal pe stadioane, cand el, in zeci si zeci de postari, a luat atitudine impotriva acelor indivizi. Nu ti-e rusine, bai nesimtitule, sa denaturezi realitatea in asemenea hal? Si cine moasa-ta pe gheata te crezi de ne faci noua program? Fiecare dintre noi posteaza cand vrea el, ce vrea el si de cate ori vrea el, nu trebuie sa-ti dea tie socoteala, prapaditule.
    2008-08-18, 17:24:52 (78.97.117.*)
  36. de catalin:
    Felicit echipa, eu zisesem un 2-1 , bine si egal, sunt sigur ca vom bat galatenii! Se vede ca avem echipa buna, daca vor sa joace se poate, hai Craiova!
    2008-08-18, 18:34:47 (86.105.29.*)
  37. de Minciunelu:
    Ptr.Bog.Ce tot balmajesti,bai idiotule cine te baga in sama ,incultule .Ai trecut in clasa cincea si iti dai aere.Oricine poate sa scrie dar in legatura cu tema articolului nu cu suspiciuni despre ziare si alte persoane.Esti un idiot ,te stiu cine esti si cat esti de prost.
    2008-08-18, 18:42:03 (70.48.81.*)
  38. de kostake:
    felicit echipa pentru acest rezultat si pentru jocul practicat. mai sunt multe de pus la punct, unii acum invata, sunt tineri ! cand joaca numai un nebun ar putea sa critice... eu imi rezerv dreptul de a-mi spune parerea ( doar asta am facut de fiecare data ) si am sa spun de fiecare data cand ceva nu merge, chiar daca unii se cred atotstiutori si nu suporta ca altii sa aiba alta parere decat a lor. unu ca bog care se baga in seama ( promit pe asta il ignor ) care cred ca este angajat la mititel, ii injura pe toti si ii face cum ii vine la gura ( poate e morcov sau ce gargara ) ma doare undeva de parea ta bah retard, nu te mai obosi sa scrii ca nu mai citesc ce scrii tu....
    2008-08-18, 19:14:03 (79.117.131.*)
  39. de Minciunelu:
    Vezi BOG ca esti retardat,au vazyt si altii asa ca trebuie sa te tratezi,dar nustiu daca gasesti medicamente pentru asa ceva.Dute la culcare si maine cu porcii.
    2008-08-18, 20:30:24 (70.48.81.*)
  40. de marian:
    ok pe net se pun articolele cele mai acesate dar in ziar?a cumparat cineva ziarul azi?de stiintza scria intr-un colt acol putin....daca luam bataie scrie pe prima pagina,,,,,niste nenorociti asta sunteti
    2008-08-18, 21:39:30 (92.80.238.*)
  41. de giutuhn:
    Daca ar fi pe bani citi meseriasi ar mai scrie?
    2008-08-18, 23:00:47 (79.117.139.*)
  42. de nitu:
    felicitari pentru toti care sustineti craiova, cei care nu o sustin este treaba lor, dar este pacat si Dumnezeu te loveste atunci cind nu te astepti si iti pare rau de ce vorbesc ce nu trebuie. suces Craiova.
    2008-08-19, 00:06:16 (71.168.97.*)
  43. de Alexandru M.:
    minciunelule,mars in mm de ratat gds-ist ce esti.o jigodie fara margini,un nesimtit,du-te in pmatii si sa nu mai aud de jigodii nespalate ca tine.pai ce te intereseaza,nesimtit ule,pe tine varsta mea????nu varsta iti spune daca poti gandi sau nu normal,mai du-te naiba de traseist.va ascundeti sub fel de fel de nick-uri si sustineti un punct de vedere pe care v-am demonstrat cu argumente ca il sustineti ca sa ne faceti prosti in fata.bai,voi astia chiar nu aveti nicio limita????tarani idioti
    2008-08-19, 00:45:28 (79.117.202.*)
  44. de fanu:
    fortza stiinta
    2008-08-20, 12:30:24 (79.117.212.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: