11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRadu Ştefan şi Moţi vor juca la Lazio

Radu Ştefan şi Moţi vor juca la Lazio

Echipa din capitala Italiei ar putea plăti clubului Dinamo 10,4 milioane de euro pentru achiziţionarea definitivă a celor doi internaţionali români.

Pentru a-şi întări echipa, Lazio Roma s-a orientat spre piaţa românească. Preşedintele grupării din capitala Italiei, Claudio Lotito, a fost marţi în România şi a negociat cu oficialii clubului Dinamo Bucureşti achiziţionarea definitivă a lui Radu Ştefan şi împrumutul altui fundaş, Cosmin Moţi.
Negocierile pentru Radu Ştefan s-au finalizat, iar gruparea italiană va mai vira în contul lui Dinamo 4.210.000 de euro, după ce în iarnă achitase 1.190.000 de euro. Termenul-limită pe care Lazio îl avea la dispoziţie pentru a încheia această tranzacţie era 30 iunie.
În cazul în care ambele transferuri se vor concretiza, formaţia din „Ştefan cel Mare“ va primi din partea lui Lazio 10,4 milioane de euro, Radu Ştefan costând 5,4 milioane de euro, în timp ce Cosmin Moţi a fost evaluat la cinci milioane de euro.

Radu Ştefan: Vreau să fiu titular la naţională

Transferul lui Radu Ştefan reprezintă cea mai mare sumă plătită de un club din străinătate pentru un jucător din Liga I. Fundaşul a spus că este bucuros că Lazio l-a achiziţionat definitiv, declarând agenţiei NewsIn că a demonstrat în Serie A că este un jucător bun. Internaţionalul român a adăugat că speră să crească în valoare pentru a deveni titular la echipa naţională.
„Ştiam că urmează să fiu cumpărat definitiv, dar nu ştiam că preşedintele Lotito a venit în România pentru a trata transferul meu. Cum să mă simt? Mă simt bine. Înseamnă că am demonstrat şi eu ceva în Italia, dacă Lazio m-a cumpărat definitiv. Sper să joc din ce în ce mai bine, să cresc în valoare şi să devin jucător de bază la echipa naţională“, a spus Radu Ştefan.

Negocieri dure pentru Moţi

Conform postului Realitatea TV, Cosmin Moţi a fost împrumutat de Dinamo un sezon la Lazio Roma, cu drept de achiziţionare definitivă, după ce oficialii celor două cluburi au ajuns la un acord în acest sens.
Lazio Roma va plăti un milion de euro pentru împrumutul pe un sezon al fotbalistului de 23 de ani, urmând ca vara viitoare să mai achite patru milioane de euro pentru achiziţionarea definitivă a acestuia, în cazul în care va da randamentul scontat.
Preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, s-a întâlnit cu oficialii lui Dinamo, la sediul clubului din „Ştefan cel Mare“, pentru a finaliza achiziţionarea lui Radu Ştefan. După negocieri, oficialii dinamovişti Cristi Borcea şi Nicolae Badea au afirmat că tranzacţia pentru Radu Ştefan s-a finalizat, infirmând însă că Moţi ar putea ajunge la gruparea italiană. Conform unor surse, cele două părţi au purtat o nouă rundă de discuţii în altă locaţie şi au ajuns la un numitor comun şi în privinţa lui Moţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS