Clubul Pandurii a transferat o echipă întreagă

Autori


Unsprezece fotbalişti împreună cu un întreg staff tehnic sunt achiziţiile din această iarnă ale echipei Pandurii Târgu Jiu, cu care gorjenii speră să se salveze de la retrogradare la finalul sezonului.

Ultima zi a cantonamentului de la Quinta do Pineiro a fost prolifică pentru echipa Pandurii Târgu Jiu, care şi-a asigurat serviciile a încă trei jucători, toţi atacanţi. Spaniolul Ibon Perez Arrieta, de 30 de ani (1,78 m, 75 kg), a semnat cu gruparea gorjeană un contract pe doi ani şi jumătate, valabil numai dacă pandurii se menţin în Liga I. Touring (1997-1999), Pollença (1999-2000), Talavera (2000-2001), Chaves (2001-2002), Sporting Braga (2002-2003), Chaves (2003-2004), Estoril (2004-2005), Racing Ferrol (2005-2006), Logrones CF (2006), Maccabi Herzliya (2006-2007), Swindon Town (2007) este traseul fotbalistic al spaniolului cerut insistent de Teixeira.

„Antrenorul l-a dorit în lot încă de la debutul pregătirilor aici, în Portugalia. A semnat deja cu noi pentru doi ani şi jumătate, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi jucători transferaţi din campionatul portughez, urmând să renegociem contractul său în vară, dacă echipa se va salva de la retrogradare“, a declarat preşedintele clubului, Marin Condescu. „Este un adevărat golgheter. Deşi nu impresionează prin statură, are avantajul unei bune viteze şi al unei tehnici care poate pune în dificultate apărătorii din România“, susţine Teixeira. Totuşi, antrenorul este contrazis de „realizările“ lui Arrieta la ultimul club, Swindon Town, din liga a treia engleză. Acesta a fost rezervă în patru jocuri şi a evoluat în unul de cupă, fără nici o realizare notabilă.

Au mai semnat Wandeir şi Nunes

Alţi doi brazilieni s-au alăturat lotului lui Teixeira, Wandeir şi Fabio Nunes, ambii fiind testaţi de tehnician în amicalul cu Oliveirense. „Sunt doi jucători cu un bun nivel tehnic, doi jucători de care echipa are nevoie acum. Sunt fotbalişti ofensivi, ţin mult mingea şi la ultimul meci s-a văzut asta, dar nu-şi cunoşteau coechipierii şi randamentul lor nu a fost cel mai bun. Wandeir are dublă cetăţenie, braziliană şi macedoneană, a jucat în Liga Campionilor cu Vardar şi are multă experienţă“, a declarat Teixeira.

Wandeir Oliveira dos Santos, jucător în vârstă de 28 de ani, a fost transferat de la clubul de primă ligă din Portugalia, Naval. A mai evoluat însă timp de cinci sezoane în Macedonia, la Vardar Skopje şi Cementarnica, dar şi o jumătate de sezon în Germania, la Kickers Offenbach, el semnând acum un contract pe doi ani şi jumătate cu Pandurii. Fabio Nunes este cel de-al şaptelea brazilian din echipa lui Teixeira, are 27 de ani şi evoluează pe postul de atacant. 


Fotbalişti de şapte naţii la Târgu Jiu

Gruparea gorjeană este cea mai cosmopolită echipă din Liga I, având în componenţă fotbalişti de şapte naţionalităţi. Pe lângă jucătorii români şi cei străini deja existenţi în curtea pandurilor, ivorianul Constant Djakpa, slovenul Jaka Stromajer, brazilianul Jose Jackson şi ghanezul Ibrahim Dossey, s-au mai adăugat în această pauză competiţională şase fotbalişti brazilieni, trei portughezi şi doi spanioli.

Iată lista achiziţiilor echipei Pandurii: Wandeir de Oliviera Dos Santos, 27 de ani, atacant, brazilian; Cardoso Carlos Alexandre, 23 de ani, fundaş central, brazilian; Mingote Joao Pedro Ribeiro, 27 de ani, portar, portughez; Jessui Silva Do Nascimento, 25 de ani, atacant, brazilian; Soares Marco Paulo Silva, 23 de ani, mijlocaş, portughez; Arrieta Ibon Perez, 30 de ani, atacant, spaniol; „Pintasilgo” Carlos Pedro Carvalho de Sousa, 21 de ani, mijlocaş, portughez; Anilton Jose jr., 27 de ani, fundaş central, brazilian; Fabio Nunes, 27 de ani, atacant, brazilian; „Yoni“ Rodriguez Auyanet Yonathan David, 29 de ani, mijlocaş, spaniol; Daniel Carlos Silva Anjos, 29 de ani, mijlocaş, brazilian.

Ultimul trebuie reprimit în lot, cu toate că antrenorul Teixeira l-a exclus după amicalul cu Academica, pentru că nu a dorit să ia loc pe bancă în momentul în care l-a schimbat. „Avem în total 11 jucători noi, după ce s-au mai perfectat cele trei transferuri ale atacanţilor Wandeir, Nunes şi Arrieta. Va trebui să-l luăm în lot şi pe Daniel Carlos, pentru că el a semnat deja contractul cu Pandurii şi este jucătorul nostru. Chiar dacă antrenorul Teixeira l-a exclus din lot, nu putem renunţa la el pentru că a semnat contractul cu noi. Vom vedea ce facem cu el după ce va ajunge în ţară“, a precizat Condescu.



Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. Nyc said:

    Decit sa arunce bani,Condeescu ar fi trebuit sa stie sa investeasca intrun centru de copii si juniori.PANDURII a avut un asemenea centru prin ani 70 condus de un regretat antrenor C.GEOLGAU tot ce a dat fotbalul gorjean dupa acea perioada a fost descoperit si slefut de acel “ANTRENOR CAT 1 ” cum ii placea sa se semneze. Exemple daca doriti sint mii,Mihut ,Hica,Gaman,Baluta., Nanu…..

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 31 ianuarie 2008

Actualitate

» Căldura craiovenilor, sub sechestru

Local

» Scandal pe Zilele Sorescu
» Avocat ameninţat cu pistolul
» Hrană penală pentru Zoo
» Scurte ştiri
» Scurte ştiri
» Înşelată de o ghicitoare
» Prinşi la furat de lemne
» Vânzarea cabinetelor medicale, în impas
» Programul Cornul şi laptele a trecut în sarcina primarilor
» Românii au încredere minimă în justiţie
» Construcţii provizorii cu năbădăi
» Au fost stabilite centrele pentru testele naţionale
» Vâlcenii, predispuşi să facă diabet zaharat
» Bărbat spulberat de tren
» Geoană susţine uninominalul propus de guvern
» Puşcărie pentru ziariştii antiguvernamentali
» Vânzarea imobilelor RAAPPS, neconstituţională
» 77.000 de euro pentru deşeuri

Dolj

» Petrom, amendată cu un miliard
» Război pe subvenţii

Gorj

» Subalternul lui Morega, şef la guvern
» Poluare accidentală cu ţiţei în zona Bustuchin
» Primarii nu au cheltuit banii pentru şcoli
» Solicitări pentru noi microbuze
» Gheorghe Cocină, schimbat din fruntea CAS Gorj
» Cartier ANL în Târgu Jiu

Sport

» Profesorul Eugeniu Ştefănescu – O urmă adâncă în conştiinţa sportului craiovean
» Scurte ştiri
» Zidane vrea să revină printre galactici
» Lotito s-a luptat pentru Ştefan Radu
» Vlad Munteanu, al treilea român din Ligue 1
» Galezii i-au cotonogit pe stejari
» Hănescu nu se teme de francezi
» Pascu vrea mai multă ambiţie
» Adio, Ungaria!
» Amical cu ghinion
» Înfrângere şi mulţi nervi
» Clubul Pandurii a transferat o echipă întreagă
» Test cu Zalaegerszeg
» Mădălin Ciucă, spre China
» La fotbal ca la teatru

Bani & Afaceri

» Rodipet, ameninţat cu falimentul
» DAEWOO, privatizare prelungită
» A crescut preţul chiriilor
» 400 de milioane, bugetul pe 2008
» Gazele se scumpesc cu 8,5%
» Comisia Europeană propune alte norme pentru etichetarea alimentelor
» Dobândă fixă sau variabilă?

Opinii

» Să ne lăsăm prostiţi, dar cu inteligenţă!

Top