9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLucian Bute, din nou învingător

Lucian Bute, din nou învingător

Alt pugilist român are şansa să lupte pentru titlul mondial, Lucian Bute obţinând acest drept după victoria la puncte înregistrată la Montreal, în faţa australianului Bika.

Lucian Bute l-a învins la puncte, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe australianul de origine cameruneză Sakio Bika şi a obţinut dreptul de a lupta pentru titlul mondial al categoriei supermijlocii la profesionişti. Confruntarea cu Bika a avut loc la „Centre Bell“ din Montreal, în faţa a 9.187 de spectatori, iar românul s-a impus în unanimitate, toţi cei trei arbitri desemnându-l câştigător, doi dintre ei cu 118-109, iar celălalt cu 116-111.
Acesta a fost cel de-al 20-lea succes din tot atâtea meciuri disputate la profesionism de pugilistul originar din Galaţi, 16 dintre ele fiind obţinute înainte de limită. Victoria împotriva lui Bika a fost însă obţinută destul de greu, australianul având un început de meci mai bun. Bute a demonstrat însă că stă mai bine la capitolul condiţie fizică şi a dominat partea a doua a întâlnirii.

Vrea să aducă titlul în România

După meci, Bute nu putea fi decât fericit: „Sunt fericit pentru această victorie, pe care am obţinut-o împotriva unui adversar foarte bine pregătit. În toamnă voi avea posibilitatea să lupt pentru titlul mondial şi vreau să îl aduc în România“.
În prezent, campionul mondial al categoriei supermijlocii, în versiunea IBF, este columbianul Alejandro Berria, iar Bute se va confrunta cu acesta pentru centura cu diamante.
 Nu este exclus ca meciul să se dispute în România. Totul depinde de negocierile care vor avea loc între reprezentanţii firmei Interbox şi oficialităţile de la Bucureşti, care trebuie să găsească sponsori pentru organizarea unui meci de o asemenea anvergură, pe care americanii ştiu să-l transforme în spectacol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS