Papură, antrenor la FC Naţional

Autori


Corneliu Papură (foto) a fost numit ieri antrenor principal la FC Naţional. Anunţul a fost făcut de Romeo Chihaia, vicepreşedintele grupării din Parcul cu Platani. „Ne-am înţeles la un contract valabil pe un an cu drept de opţiune pe încă unul, cu obiectiv clar promovarea imediată în Liga I“, a spus Romeo Chihaia. Papură va fi ajutat de Gabriel Vochin, jucător cu care a făcut cuplu în centrul apărării la Ştiinţa, Eugen Nae, cel care a antrenat formaţia bancară în ultimele etape din sezonul trecut, dar şi de Florin Tene, cel care se va ocupa de pregătirea portarilor.

„Obiectivul nostru este să revenim imediat în primul eşalon. Sper ca punctul de penalizare să nu conteze. Am 34 de ani şi cred că am jucat destul“, a spus Papură, care nu crede că noua sa echipă se va menţine în Liga I prin neacordarea licenţei echipelor care vor promova în acest sezon. „Papi“ a dezvăluit că are de gând să se înscrie la cursurile pentru obţinerea licenţei PRO în momentul în care acestea vor fi reluate, iar până atunci va antrena în baza documentelor pe care le deţine în prezent. Corneliu Papură este absolvent al facultăţii de educaţie fizică şi sport şi, în plus, a primit carnet de antrenor în urma participării la Mondialul din ’94.



Comenteaza acum

Alte stiri

6 decembrie 2018

CEx-ul PSD, devansat pentru 10 decembrie

Președintele PSD Liviu Dragnea a convocat un Comitet Executiv al PSD pentru luni, 10 decembrie. Cu doar câteva ore înainte, PSD stabilise un CEx și un Consiliu Național pentru duminică, 16 decembrie, potrivit Realitatea TV. Social-democrații ar ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 9 iunie 2007

Actualitate

» Circulaţia, interzisă în centru
» Poliţia va supraveghea traficul cu agenţi în civil
» Semafoare buclucaşe la Groapă
» Salonul Naţional de Fotografie-document, în Piaţa socio-umană
» Elevii, creatori de basme
» Barurile, fără spaţii pentru fumători
» RAT înoată pe uscat la ştrandul Preajba

Local

» Traficanţi de arme arestaţi în Spania şi România
» Oltenii fac farse la 112
» Adrian Pintea a încetat din viaţă
» Şoferii criminali, pedepsiţi cu blândeţe
» Să vorbim despre educaţie!
» Lucrările la Câmpu lui Neag – Herculane, sistate de Garda de Mediu
» Facultăţile, puse pe tarabă
» Eleva agresoare, supusă unor teste psihiatrice
» Săracii aleşi locali
» Lacrimi pe ultimul drum al Mihaelei
» Asiguraţi fără asigurare
» Viaţa ca o poezie
» Munca în Italia – salvarea perişorenilor
» Henri Coandă şi ciorba de Perişor
» Concurs de dans sportiv
» Alimentare cu apă şi canalizare la Ianca
» 62 de case afectate de alunecările de teren
» Micul Gauss şi cultura tradiţională a căpşunului
» Zona Hermes va fi terminată în două luni
» Comercianţi de textile amendaţi

Dolj

» Medicamente mai ieftine
» Sute de doljeni aşteaptă proteze

Gorj

» Fetiţă de cinci ani,violată

Sport

» Campioana se decide pe Extensiv
» Au bătut Işalniţa,
» Papură, antrenor la FC Naţional
» Guso nu vine la reunire
» Sezon cu ambiţii mari
» Finală Henin – Ivanovici
» Gaţu a pus 120 de mii de euro pe masă
» CSU Craiova, tot în B
» Hamlet strigă catalogul
» Oltenii vor medalii
» Alonso se bazează
» Ferrari suportă modificări pentru Canada

Bani & Afaceri

» BRD şi-a extins reţeaua din Dolj
» Sindicaliştii au chemat
» Mogulii SIF, imposibil de executat
» Primul pas către jobul din UE

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Shopping-ul pe internet, pus sub lupă

Opinii

» Mici întâmplări socio-umane

Top