17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Regina Europei

„Galacticele“ de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au câştigat ieri, în premieră, Cupa Cupelor, după ce au încheiat la egalitate, scor 29-29 (16-9), meciul cu Byasen Trondheim, din manşa retur a finalei.
Avantajul de şase goluri din Norvegia (scor 30-24) le-a fost suficient oltencelor pentru a cuceri al treilea trofeu în acest sezon, după cupa şi campionatul României.
Doar 2.000 de spectatori, printre care şi preşedintele României, Traian Băsescu, au putut încăpea ieri în Sala Sporturilor„Traian“ din Râmnicu Vâlcea pentru a se bucura alături de handbalistele de la Oltchim la un succes istoric, cucerirea Cupei Cupelor. Partida a început cu o întârziere de 25 de minute, din cauza unor probleme neprevăzute. Mai întâi, a fost vorba de o pană de curent, timp de aproximativ zece minute în sală fiind beznă, apoi arbitrii nu au dat drumul la joc deoarece parchetul era alunecos.

La pauză aveau şapte goluri avans

Elevele lui Tadici au început bine meciul, chiar dacă nordicele au fost cele care au deschis scorul. Până în minutul 16, Byasen a reuşit să ţină pasul cu adversarele, fiind condusă doar la două – trei goluri. Apoi, româncele s-au dezlănţuit şi au marcat fără milă, având mai întâi şase goluri diferenţă (13-7, minutul 22), apoi şapte (15-8, minutul 28). Norvegiencele şi-au ieşit din minţi, văzând că mai toate mingile lor sunt respinse sau reţinute de unul dintre cei mai buni portari din lume, Luminiţa Dinu Huţupan, iar vâlcencele aveau la pauză un avantaj lejer, scor 16-9.
În partea secundă, elevele lui Gheorghe Tadici nu s-au mai concentrat la fel de mult. Nordicele au profitat şi au recuperat treptat handicapul, reuşind chiar să domine finalul de meci. În minutul 50, avantajul a scăzut la un singur gol, scor 23-22. Până la final s-a mers cap la cap, iar partida s-a terminat la egalitate, 29-29. Pentru Oltchim au marcat: Adina Meiroşu (6), Ionela Gâlcă (6), Valeria Beşe (5), Valentina Elisei (4), Ramona Maier (4), Steluţa Luca (4). La final, jucătoarele Oltchimului au încins o horă a bucuriei pe parchet, apoi şi-au primit medaliile şi trofeul, care va sta un an în vitrina clubului oltean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII