14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTrei craioveni lupta la nationala

Trei craioveni lupta la nationala

In urma tragerii la sorti a preliminariilor Campionatului European de Futsal 2007, care au avut loc luni, la Nyon, echipa nationala de fotbal in sala a României a fost repartizata in Grupa B a primului tur de calificare, alaturi de reprezentativele similare ale Letoniei, Angliei si Bulgariei. Primul tur de calificare este alcatuit din trei grupe, din care vor merge in faza superioara câstigatoarele acestora, precum si cele mai bune doua echipe clasate pe locurile secunde. Toate partidele Grupei B se disputa la Deva, in perioada 15-21 ianuarie 2007.


Trebuie subliniat faptul ca din lotul national al României fac parte si trei craioveni, portarul Catalin Rizan si jucatorii de câmp Sorin Chivu si Stefan Florescu, acestia fiind legitimati la Energoconstructia Craiova.


In cazul in care România câstiga Grupa B, va evolua, in perioada 18-25 februarie 2007, in Slovenia, in Grupa G a celui de-al doilea tur preliminar, alaturi de nationala tarii gazda, Belgia si Republica Moldova. Daca va incheia primul tur in postura de cea mai bine clasata echipa de pe pozitia secunda, România va evolua in Grupa D a turului doi preliminar, alaturi de Olanda, care va fi si gazda meciurilor din aceasta grupa, Serbia si Azerbaidjan.


In ultima situatie posibila, daca România se va califica de pe pozitia a doua, dar nu va avea cel mai bun punctaj, va juca in Grupa C cu reprezentativele Spaniei, care va fi si gazda meciurilor Poloniei si Macedoniei. La turneul final al Campionatului European de fotbal in sala, organizat de Portugalia in luna noiembrie a anului viitor, vor participa selectionata tarii gazda impreuna cu câstigatoarele celor sapte grupe din turul doi preliminar.


Energo vs. Metropolis


Chiar daca isi fac planurile pentru Campionatul European din 2007, internationalii craioveni au astazi o misiune pe care vor sa o incheie cu succes. Este vorba de un nou meci contând in cadrul etapei a patra din actualul sezon, când Energoconstructia va infrunta, in deplasare, formatia Metropolis Bucuresti. Din pacate, Stefan Florescu s-a accidentat inaintea acestei partide si este posibil sa nu faca deplasarea in Capitala. De asemenea, vor fi indisponibili Mirea si Chiliman, insa antrenorul Valentin Nistoran este convins ca echipa va inregistra o noua victorie.


Celelalte meciuri: Clujana Cluj Napoca – Municipal Constanta, Cosmos Pitesti – Moldocor Piatra Neamt, United Galati – Athletic Bucuresti, CIP Deva – ACS Odorheiu Secuiesc, Energia Focsani – Informatica Timisoara, Poli Timisoara – Quasar Deva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS