9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Manifestări de Ziua Mondială a Mediului

Dolj: Manifestări de Ziua Mondială a Mediului

Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită anual la data de 5 iunie, reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Naţiunilor Unite (UNEP). Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, în colaborare cu partenerii tradiţionali, organizează manifestări pentru marcarea acestui eveniment ecologic mondial de referinţă – Ziua Mondială a Mediului.
Programul manifestărilor:

– luni, 03 iunie 2013, la sediul agenţiei se organizează un vernisaj de creaţii artistice – desene tematice, machete 3D, realizate de preşcolari şi elevi din grădiniţe şi şcoli implicate în Programul Internaţional „Eco-Şcoala”, iar

– miercuri, 05 iunie, începând cu orele 1000, în Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova vor fi organizate şi se vor desfăşura multiple acţiuni, cu participarea preşcolarilor, elevilor şi cadrelor didactice din instituţiile şcolare partenere:

1. Expoziţie cu creaţii eco şi pe teme eco, realizate de preşcolari şi şcolari;
2. Acţiune de informare/conştientizare/educare ecologică, prin distribuirea de materiale informative către populaţie;
3. „Lanţul Verde” – „Noi putem salva Pământul – Veniţi alături de noi” = lanţ viu format din participanţi (preşcolari şi şcolari, însoţitori, cadre didactice, populaţia civilă antrenată în acţiunile dedicate evenimentului);
4. Paradă a costumelor eco realizate şi prezentate de elevi;
5. Spectacol artistic susţinut de formaţii ale Palatului Copiilor din Craiova, Cercul Militar Craiova, şcoli;
6. Concurs de dansuri tematice – „Protejaţi mediul pentru sănătatea voastră”,
7. Desene pe asfalt: „Frumuseţile şi suferinţele mediului înconjurător”,
8. Concurs de biciclete şi triciclete – cu participarea preşcolarilor şi şcolarilor,
9. Alte concursuri sportive.

Cu ocazia acestui major eveniment, Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj lansează un apel către populaţia Craiovei, invitând toţi simpatizanţii principiilor ecologice să participle la acţiunile organizate miercuri, în Parcul „Nicolae Romanescu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS