20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalConferinţă de inginerie mecanică la Universitatea din Craiova

Conferinţă de inginerie mecanică la Universitatea din Craiova

Sala Albastră a Universităţii din Craiova va găzdui mâine, de la ora 12:00, deschiderea oficială a manifestărilor ştiinţifice prilejuite de conferinţa de inginerie mecanică „International Conference of Mechanical Engineering”, ICOME 2013, în prezenta membrilor comunităţii academice craiovene şi a invitaţilor din ţară şi străinătate. Potrivit unui comunicat al Universităţii din Craiova, cea de-a doua ediţie a acestui eveniment îşi propune să confere cadrul necesar specialiştilor din mediul universitar, cercetare şi zona tehnică de profil pentru dezbaterea soluţiilor specifice problemelor teoretice şi practice, explorând împreună oportunităţile dezvoltării de noi cercetări în domeniul Ingineriei Mecanice.

Lucrările ştiinţifice, elaborate de autori din România, Europa şi Statele Unite ale Americii, se vor dezbate în cadrul manifestărilor ce vor fi dedicate secţiunilor: „Automobile şi tractoare”, „Ingineria civilă”, „Mecanică aplicată şi sisteme mecatronice”, „Materiale şi sisteme de fabricaţie”, „Modelare şi simulare în ingineria mecanică”, „Sisteme de management şi producţie”, respectiv „Transporturi şi trafic”. Susţinerea lucrărilor ştiinţifice se va desfăşura pe secţiuni mâine, începând cu ora 16:00 şi vineri, începând cu ora 9:00.

Un eveniment deosebit pentru Facultatea de Mecanică din Craiova va fi decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Profesor universitar doctor inginer Ernst von Lavante, specialist de renume mondial al Universităţii Essen-Duisburg din Germania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS