Nu-i de dorit să te simţi rău. Însă dacă ţi se întâmplă şi ceri ajutorul cadrelor medicale din Urgenţa celui mai mare spital craiovean, atunci trebuie să ştii că îţi va fi şi mai rău. Dacă scapi cu viaţă după orele de aşteptare, nu-i exclus ca medicii să-ţi greşească diagnosticul şi să-ţi facă investigaţii la vreun organ sănătos. Cam aşa i s-a întâmplat săptămâna trecută unui pacient care acuza dureri de gleznă, dar a fost trimis să-şi facă radiografie la… genunchi.
George e un român ca mulţi alţii. Contribuie lunar la Fondul de sănătate, dar se fereşte cât poate de mult de medici şi spitale. Cu vreo zece zile în urmă s-a lovit la un picior. N-a mers la medicul de familie pentru că nu prea avea timp şi nici n-a crezut că-i vorba de ceva grav, aşa că s-a oblojit cum s-a priceput. După câteva zile, însă, în urma unei alte lovituri, glezna dreaptă a început să i se umfle. Ştiind că nu-i de glumit cu infecţia, iar medicul de familie era plecat în concediu, s-a gândit că ar fi totuşi cazul să-l vadă un specialist, aşa că a mers la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului de Urgenţă din Craiova.
Parada modei printre tărgi
A ajuns în triajul Urgenţei cam pe la 18.40. Acolo l-a preluat o asistentă care, pe un ton un pic cam grăbit şi nervos, l-a întrebat ce a păţit. S-a uitat puţin la rană, i-a completat o fişă, apoi l-a poftit în faţa salonului de Traume să aştepte până ce va fi chemat. Iar George a aşteptat şi a aşteptat, apoi iar a aşteptat…
Era cam 19.45 când a fost chemat la consultaţie. Doctoriţa – o rezidentă bruneţică, binevoitoare, însă nu foarte interesată de ceea ce făcea – s-a uitat şi ea un pic la rană, l-a întrebat pe pacient cum a căpătat-o, apoi i-a spus că o să-l trimită la Radiologie, pentru a-i face şi o „poză“, ca să vadă dacă n-are cumva şi vreo fractură.
„Aşteptaţi puţin, că o să vină un brancardier să vă ducă la Radiologie“, i-a spus doctoriţa. Iar bolnavul s-a pus din nou pe aşteptat, de data asta într-un colţ al cabinetului. În picioare (mai bine zis, într-un picior, întrucât celălalt îl durea când se lăsa pe el), pentru că toate paturile şi scaunele erau ocupate.
Alături, victima unui accident rutier, cu o mână şi jumătate de cap bandajate, vorbea la telefonul mobil, probabil cu cineva din familie. Se plângea: „Aştept de vreo oră jumate să fie gata rezultatul radiografiei, ca să vadă doctorii dacă am sau nu fractură“.
Între timp, doctoriţele şi asistentele îşi găsiseră altă ocupaţie. „Veni cineva cu uniforme de vânzare“, a dat tonul o asistentă, băgând capul pe uşa cabinetului de Traume. Cadrele medicale s-au bulucit pe hol, într-un colţ, să studieze oferta de haine pentru serviciu, aduse în două sacoşe mari de o femeie.
Cam după un sfert de oră, cadrele medicale au reapărut în cabinet. Majoritatea purtau alte uniforme, care roz, care vernil, care lila. Ca şi când pacienţii n-ar fi fost acolo, lungiţi pe tărgi sau aşteptând în scaunele cu rotile, câteva asistente au început să se plimbe prin salon ca pe podiumul unei prezentări de modă, arătându-şi una alteia noile uniforme achiziţionate.
„Să vină Boc să vă facă radiografie!“
Numărul pacienţilor care trebuia să ajungă la Radiologie creştea, iar brancardierul nu mai apărea. Până la urmă, plictisită de îmbulzeala din cabinet, doctoriţa i-a spus unei asistente: „Du-i tu la Radiologie şi lasă-i acolo, că brancardierul văd că nu mai vine“.
Însoţiţi de asistentă, doi pacienţi în cărucioare (împinşi de rude) şi al treilea şchiopătând pe propriile sale picioare (pentru George nu se mai găsise nici un cărucior disponibil) au ajuns în faţa cabinetului de Radiologie. Acolo, mai multe tărgi şi cărucioare pline cu pacienţi, aliniate de-a lungul unui perete jegos, desemnau coada celor care aşteptau să li se facă „poze“ cu raze X. Pentru că, din cele opt cabinete de Radiologie, se lucra numai într-unul.
La uşa acestuia, un pacient în cărucior, sătul de atâta aşteptare, a avut o izbucnire nervoasă la adresa cadrelor medicale. Din cabinetul de Radiologie a ieşit însă un bărbat în halat alb, care i-a tăiat-o scurt bolnavului nervos: „Dacă nu vă convine, spuneţi-i lui Boc, că voi l-aţi votat! Până dimineaţă, sunt singurul radiolog pentru cei 710.000 de locuitori din tot judeţul ăsta, pentru că Boc nu vrea să mai fie angajat încă unul. Să vină el să vă facă radiografii!“, a replicat asistentul de la Radiologie, deranjat de coada de afară.
Investigaţie la piciorul sănătos
Abia pe la 20.40 i-a venit rândul lui George la radiografie. A intrat umil când şi-a auzit numele şi s-a suit pe masa de sub aparatul cu raze X, aşteptând alte indicaţii din partea radiologului.
„Unde vă trebuie radiografie? La genunchiul drept?“, îl întreabă asistentul de la Radiologie.
„Nu, la gleznă“, răspunde pacientul.
„Cum la gleznă? Ce vă doare?“, îl chestionează contrariat radiologul.
Fără cuvinte, George îi arată rana şi umflătura.
Radiologul merge în cămăruţa din spate, de unde se întoarce având numai vorbe „dulci“ la adresa sistemului, a premierului, dar mai ales a medicilor din acelaşi spital. „Uite, dom’le, ce scrie pe biletul cu care te-au trimis la mine! Eu unde-ţi fac radiografia?“, îi zice pacientului, arătându-i bileţelul ştampilat de doctoriţă. Pe hârtia cu pricina scria că pacientul suferă de „traumatism glezna stângă“ (!?), drept pentru care medicul menţiona „Rog radiografie genunchi drept“ (!?). De fapt, George avea o problemă la glezna… dreaptă!
„Nu te supăra pe mine, dar nu pot să-ţi fac radiografia la glezna bolnavă decât dacă medicul scrie ce trebuie pe bilet. Aşa că, te rog, mergi mata înapoi la Urgenţă şi zi-le să-ţi modifice solicitarea“, îi zice radiologul.
Mergând mai mult într-un picior, pacientul se întoarce în Urgenţă. Intră în cabinetul de Traume şi le spune cadrelor medicale de acolo că s-a greşit biletul de trimitere către Radiologie. Pentru că doctoriţa care greşise solicitarea plecase deja acasă, un asistent a luat hârtiuţa, a tăiat „genunchi“ şi a scris alături „gleznă“. I-a înapoiat bolnavului hârtiuţa, iar acesta s-a întors la Radiologie cu recomandarea corectată.
Mulţumit de modificare, radiologul i-a „pozat“ chiar glezna bolnavă, neuitând să mai pomenească din când în când nepriceperea medicilor rezidenţi şi necesitatea revenirii în Urgenţă a medicilor specialişti.
„Se poate şi mai rău“
După radiografie, pacientul s-a întors în sala de aşteptare, luând loc pe un scaun alături de cei care abia veniseră şi sperau să fie văzuţi cât mai repede de un medic. Numai că rezultatul radiografiei sale întârzia să apară.
Era cam 21.45 când o asistentă a ieşit din cabinet şi a început să strige pe hol după un pacient care nu mai apărea: „Duţă Mircea, unde e Duţă Mircea?“. „O fi murit între timp“, îi răspunde mucalit un bărbat care stătea de câteva ore în sala de aşteptare.
Ceasul se făcuse deja 22.30 când a venit rândul lui George să fie chemat din nou în cabinet.
„Acu’ veni raza şi n-aveţi nici o fractură, aşa că vă dau o reţetă să luaţi nişte antibiotice“, îi spune o doctoriţă.
„Aoleu, staţi de aproape patru ore aici, cred că ne-aţi înjuraaat…“, îi zice pacientului o asistentă, văzând pe fişă ora sosirii bolnavului.
„Nuuu!“, îngaimă pacientul cu piciorul cât butucul.
„Să ştiţi că sunteţi norocos – îl consolează doctoriţa, în timp ce-i scrie reţeta. Lunea trecută s-a stricat vreo trei ore aparatul de radiologie, iar pacienţii care au venit la trei după-amiază la Urgenţă au plecat acasă la doişpe noaptea. Aşa că se poate şi mai rău“….
Antecedente
Acelaşi bolnav, cu vreo doi ani în urmă, a mai fost nevoit să apeleze la serviciile Urgenţei, după ce o bucată de plastic i s-a înfipt în ochi. Medicii de la UPU l-au văzut, dar nu i-au făcut nimic, ci doar i-au recomandat să se ducă a doua zi la medicul de familie şi să-şi ia o trimitere, cu care să meargă apoi la un oftalmolog.
