17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalListe de aşteptare la dispozitivele medicale

Liste de aşteptare la dispozitivele medicale

Sute de bolnavi din judeţ, care au solicitat Casei de Asigurări de Sănătate Olt dispozitive medicale destinate recuperării deficienţelor, aşteaptă să le primească. Instituţia respectivă a eliberat anul acesta decizii pentru 4.731 de dispozitive medicale, în valoare totală de 2.112.800 de lei.

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt trebuie să elibereze sute de decizii bolnavilor aflaţi pe lista de aşteptare pentru a intra în posesia dispozitivelor medicale necesare recuperării unor deficienţe. Conform datelor centralizate de CAS Olt, în prezent, lista de aşteptare cuprinde în jur de 715 cereri. CAS Olt a mai eliberat în cursul acestui an decizii pentru 4.731 de dispozitive medicale, în valoare totală de 2.112.800 de lei. Pentru achiziţionarea de dispozitive medicale, destinate pacienţilor din judeţ, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat, pentru anul acesta, 2.219.000 de lei.
În situaţia în care cererile pentru dispozitivele medicale conduc la depăşirea fondului lunar aprobat, se întocmesc liste de prioritate. În acest caz, decizia se emite în momentul în care fondul aprobat cu această destinaţie permite decontarea dispozitivului medical, în ordinea listei de prioritate.

Listă de aşteptare

În prezent, pe lista de aşteptare se găsesc sute de cereri pentru dispozitivele medicale. Potrivit informaţiilor furnizate de CAS Olt, cele mai multe solicitări sunt pentru soluţie sterilă vascoelastică şi pentru proteze auditive.
„239 de pacienţi au solicitat soluţie sterilă vascoelastică, 146 – proteze auditive, 99 – mijloace de mers, 57 – lentile intraoculare, 66 – orteze, 38 – proteze şi 28 – încălţăminte“, a informat purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanţa Coteneanu.    
Reprezentanta CAS a declarat că „în evidenţele instituţiei mai figurează şi aproximativ 300 de cereri pentru dispozitive de protezare stomi, necesare în cazuri de incontinenţă urinară, care se eliberează semestrial“.
În prezent, CAS Olt mai dispune de 106.197 de lei pentru emiterea acestor decizii. Pe listă se mai găsesc şi cereri ale unor persoane care au mai obţinut prin intermediul CAS Olt un dispozitiv medical, al cărui termen de valabilitate nu a expirat încă, motiv pentru care nu li se poate elibera decizia de procurare a unuia nou.

Condiţii

Bolnavii care depun cereri la CAS pentru procurarea dispozitivelor au nevoie de mai multe documente. „Pentru obţinerea dispozitivului medical, asiguratul, unul dintre membrii familiei, o persoană împuternicită de aceasta sau reprezentantul legal al asiguratului depune o cerere scrisă la Casă, care va fi însoţită de actul care atestă calitatea de asigurat, prescripţia medicală pentru dispozitivul medical solicitat, copie după actul de identitate, copie după certificatul de naştere pentru copiii până la 14 ani şi o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că deficienţa nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv“, a informat Coteneanu.
Potrivit evidenţelor CAS Olt, anul trecut, 534 de persoane au beneficiat de dispozitive medicale. Fondurile alocate în 2008 de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru judeţul Olt, destinate achiziţionării dispozitivelor medicale, au fost de 2.556.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS