Leucemia îi ia vederea

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

O încăpere tăcută, albă, ca orice cameră de spital. Un băiat de nici 20 de ani, întins pe pat, cu perfuzii şi fire care-l conectează la aparate. Un spital pe care-l vede de aproape un an. Lângă el, cu faţa tristă, neputincioasă şi totuşi puternică, mama lui. Ionuţ Săndoi a fost internat cu leucemie acută limfoblastică. Între timp, alte afecţiuni i-au agravat starea. Ca să-i fie durerea suportabilă, are nevoie de ajutorul nostru.

Cu peste un an în urmă, am aflat de Ionuţ de la profesorii şi colegii săi de clasă, care încercau să strângă bani pentru un transplant de măduvă, îngroziţi de diagnosticul prietenului lor. „Cred că Ionuţ este, fără să-i jignesc pe ceilalţi, cel mai bine crescut din clasă. În zece ani de învăţământ, n-am văzut un copil care să aibă mai mult bun-simţ. Este un băiat liniştit, vesel şi cuminte şi mi se pare o nedreptate ce i se întâmplă. Şi toţi ţin foarte mult la el. La început, când a lipsit de la şcoală, mă tot întrebau ce are, când se întoarce la ore. Am putut să le spun abia după o lună“, spunea, primăvara trecută, diriginta clasei, Daniela Badea. Ionuţ avea nevoie atunci de 100.000 de euro. Boala se făcuse simţită într-o zi de octombrie, în anul 2006. Băiatul, care nu împlinise nici 17 ani, a început tratamentul imediat. Vreme de un an, citostaticele au făcut parte din meniul său, ca un lucru fără de care n-ar fi putut merge mai departe. Apoi, la începutul lui 2007, a întrerupt o perioadă pentru o cură naturistă, la Belgrad. Părinţii s-au agăţat de orice informaţie, de orice speranţă. „Ionuţ tot zicea că nu mai suportă şedinţele de chimioterapie. N-am ştiut ce să fac, ce să mai încerc să-i fie bine. Iniţial, s-a simţit o ameliorare, iar analizele lunare pe care le făceam după ce ne-am întors în ţară ieşeau bine de fiecare dată“, povestea după aceea Anişoara, mama sa. Însă, în mai puţin de 12 luni, boala a recidivat. În vara lui 2008, la recomandarea medicului de aici care-l tratase şi supraveghease, au plecat la Timişoara, la Spitalul „Louis Ţurcanu“.

Rău, apoi mai rău...

„Aspergiloză pulmonară şi cerebrală, sindrom de hipertensiune intracraniană, infecţie de tract urinar, colică renală dreaptă“, citeşte tatăl său, Mihai Săndoi, însemnările de pe adeverinţa emisă de medicul primar hematolog de la Clinica III Pediatrie din cadrul Spitalului de la Timişoara. Ochii i se umezesc brusc. Ionuţ este singurul lui copil. „Şi acum e în stare clinică gravă şi nu poate fi deplasat. Buletinele şi scrisorile medicale arată de fiecare dată că în starea sa de sănătate s-a mai petrecut o schimbare în rău. Problema transplantului nici măcar nu se mai pune. Acum se află în remisie. Nici citostatice nu mai poate face. Starea lui se complică de la o lună la alta. A făcut blocaj renal, are sondă pusă, are infecţie la rinichi, picioarele nu le mai mişcă. Iar acum are un lichid pe creier de la aspergiloza aia, cauzată de o ciupercă. Dacă nu-l trag de acolo, va rămâne fără vedere. Cu ceva timp în urmă a făcut şi un preinfarct. A avut apoi pierderi de memorie şi cu un ochi nu mai vede aşa bine. De atâtea luni pe patul ăla, cu tot felul de tratamente....“, reuşeşte tatăl să adauge, încet, ca pentru sine.

Ca un fir de aţă

Pe copilul plin de viaţă de acum câţiva ani l-a pierdut în urma bolilor care-i macină trupul şi-i rod viaţa, mărunt, mărunt. Pe Ionuţ l-a văzut ultima dată în urmă cu o lună. Soţia sa, Anişoara, e cea care stă cu el zi şi noapte, de aproape trei ani. „Când am mers atunci, a doua zi după ce Ionuţ s-a simţit rău şi a plecat de la şcoală, să facem analizele, domnul doctor mi-a spus că n-a avut niciodată un pacient cu atât de multe leucocite. «Stai lângă el, că nu va dura mult!», mi-a zis atunci. A căzut cerul pe mine. Cum să-l privesc în ochi şi să-i spun ce are? Cum să-i explic singurului meu copil că viaţa lui atârnă de un fir de aţă şi eu n-am nici o putere să-l vindec?“, povestea, în martie anul trecut, Anişoara Săndoi. De atunci, speranţele s-au ascuns din ce în ce mai adânc în suflet. Nu se mai gândesc la transplant, ci la intervenţia care nu-l va lăsa pe Ionuţ fără vedere. „Lichidul de pe creier trebuie înlăturat. La Timişoara nu se poate face operaţia. În Ungaria ne-au spus că ne costă 4.000 de euro. Dar nici banii aceia nu-i avem. Cineva ne-a spus că se poate interveni şi în România, la Bucureşti, o fi ceva mai ieftin, dar tot avem nevoie de bani“, rosteşte Mihai Săndoi, un om pensionat pe caz de boală de opt ani, cu păr albit şi voce resemnată.

Pentru ochii care văd

Pentru Ionuţ, acolo, pe patul de spital de la Timişoara, n-au mai rămas multe bucurii. S-a obişnuit cu nenorocirile care i-au lăsat trupul slăbit, fără nici o putere. Vrea însă să mai poată vedea... Cu o sumă, fie ea cât de mică, îl putem ajuta să nu rămână fără văz. Conturile, deschise înainte pentru transplantul de măduvă, sunt pe numele Săndoi Anişoara, la Banca Raiffeisen: în lei: RO29RZBR0000060010142967; în euro: RO34RZBR0000060010142974.