20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBac pe ritm de manele

Bac pe ritm de manele

Maşini parcate exact în faţa liceelor craiovene şi manele la maximum. Aşa au petrecut penultima probă a bacalaureatului prietenii absolvenţilor de liceu în timp ce aceştia treceau prin emoţiile unei noi zile de examen.

Zeci de materii la penultima probă a bacalaureatului, cea la alegere, şi mii de absolvenţi de liceu care au mai trecut peste un examen. Cum bacul este pe sfârşite, foştii liceeni au început deja să se gândească la mare şi soare, atmosfera încordată şi emoţiile primelor probe fiind înlocuite de discuţiile despre ştrand, terase şi o binemeritată vacanţă. Părinţilor nelipsiţi de la probele de foc le-au luat locul prietenii. Aceştia i-au aşteptat pe candidaţi cu manelele la maximum şi cu maşinile parcate cât mai aproape de intrarea în şcoli, chiar dacă au încurcat circulaţia pe străzi, salvările sau maşinile de poliţie făcându-şi loc cu greu prin faţa centrelor de bac. „Hai, bă, nu mai ieşeai o dată? Cine e jupânu’, cine e şmecheru’ număru’ 1? Ce ai stat atât? Nu-mi spune că ai şi făcut bine, că mor aici!“, l-a întâmpinat un prieten pe unul dintre candidaţi.

 

„Mă iubeşte femeile“… la bac

 

La un moment dat, în faţa Grupului Şcoalar „Traian Vuia“ a oprit altă maşină din care Mărgineanu cânta de zor „Mă iubeşte femeile“. Tânărul de la volan se uita nemulţumit la ceas şi înjura printre dinţi ori de câte ori o maşină îl obliga să dea înapoi pentru că ocupase toată strada. După zece minute, pe poarta şcolii a ieşit o tânără blondă, care îl căuta cu privirea. „Aici, pisi! Hai mai repede!“, a strigat-o el. „Hai că mă aşteaptă! Am făcut, a fost OK“, le-a spus ea colegilor şi s-a îndreptat spre maşină. El a ambalat motorul şi a pornit în trombă.

 

Planuri de distracţie

 

Emoţiile au fost mai puţine şi, chiar dacă subiectele nu au fost prea uşoare pentru unii candidaţi, faptul că mai e o singură probă de dat, educaţia fizică, i-a încurajat.

„Eu am dat la biologie şi un subiect nu prea l-am făcut. Nu am avut nici timp şi nici nu prea îl ştiam. Sper să iau peste 7. În rest a fost bine, iar mâine (astăzi-n.r.) la sport nu o să am probleme“, a spus Doina, de la GS „Traian Vuia“. Alţii au început să îşi facă planuri pentru weekend. „Mâine, după sport, suntem direct la piscină, iar seara ieşim la bere. Sâmbătă e mai rău, că se afişează rezultatele. Şi la proba asta a fost bine. Cred că iau peste 8“, a spus Cosma, de la CN „Ştefan Velovan“ din Craiova.

Încă un elev prins copiind

 

După ce la proba de specialitate de marţi patru candidaţi au fost prinşi copiind şi au fost eliminaţi, ieri încă un elev a ratat sesiunea aceasta a bacului. Lui i se alătură alţi cinci de absolvenţi de liceu care nu s-au mai prezentat la penultima probă. „Un candidat de la Grupul Şcolar Energetic a fost eliminat pentru că a fost prins copiind, iar dintre cei 6.439 de absolvenţi înscrişi, 31 nu s-au mai prezentat la proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, cu cinci mai mulţi decât la proba anterioară“, a explicat Angela Soare, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII