Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Bătaie pe locuri de muncă în Spania

Societate - Andreea HORCONE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Românii s-au înghesuit la selecţia pentru locuri de muncă în Spania

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Interesul pentru munca în străinătate este din nou în creştere. Ieri, sute de persoane, venite din toate colţurile ţării, s-au îngrămădit la Casa Studenţilor din Craiova, la selecţia pentru un loc de muncă la cules de fructe în Spania.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj a organizat ieri o nouă selecţie de muncitori în domeniul agricol din Spania. „Este prima selecţie de forţă de muncă din acest an“, a declarat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Dolj. Aceasta a precizat că organizaţia spaniolă a pus la dispoziţie persoanelor care doresc să lucreze în străinătate 280 de locuri de muncă (iniţial fuseseră 260, dar au fost suplimentate). „Contractele au o durată de opt luni, iar salariul net este de 4,7 euro/oră“, a adăugat Nicolăescu.

 

800 de candidaţi şi 280 de locuri

 

Pentru această selecţie şi-au anunţat participarea de aproape trei ori mai mulţi candidaţi decât numărul locurilor de muncă - adică peste 800. Dintre aceştia, cam jumătate au fost din Dolj (420), iar restul au provenit din Olt (200), Teleorman (77), Mehedinţi (47), Vaslui, Bucureşti, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Tulcea, Piatra Neamţ, Gorj (5), Arad, Alba Iulia şi chiar Satu Mare. „Cele 280 de locuri de muncă puse la dispoziţie de angajatorul străin au fost ocupate în totalitate. Dintre acestea, pentru 188 au fost alese femei şi pentru 92 - bărbaţi“, a explicat Laura Nicolăescu, care a precizat că au fost respinse 121 de persoane, iar două au fost alese ca rezerve.

Nu toţi cei prezenţi ieri în faţa Casei Studenţilor au reuşit însă să discute cu angajatorul deoarece, în jurul orei 13.00, acesta îşi selectase deja angajaţii şi nu a mai dorit să intervieveze alţii. Acest fapt a atras un val de nemulţumiri, concretizat prin fluierături şi huiduieli.

 

„Sărăcia şi necazurile ne fac să plecăm“

 

Motivele pentru care oamenii au stat ieri ore bune la coadă rămân în continuare sărăcia şi munca prost plătită în ţară. „Sărăcia şi necazurile ne fac să plecăm“, a spus Camelia Mărăcine, de 32 de ani, din Dobreşti, Dolj. Acest răspuns a fost dat şi de alţi participanţi la selecţie, unii dintre ei aflaţi la a doua, a treia sau chiar a patra experienţă de acest gen. „Banii mă determină să plec la muncă în străinătate. Eu am mai fost de trei ori la muncă, tot în Spania. Mai duci dorul de familie, dar se merită“, a spus Alina Gherghe, de 32 de ani, din Sadova, Dolj.

Un trai mai bun îşi doresc şi alţi doljeni. „Suntem aici de aseară. Dorim să ne mai schimbăm viaţa şi să vedem şi alte ţări. Eu lucrez de la 13 ani şi cu banii obţinuţi nu am reuşit să fac mai nimic. Am doi copii“, a spus Elena Vladu, de 28 de ani, din Sadova.

Candidaţi puţini la selecţia din decembrie

 

Dorinţa unui trai mai bun a fost invocată de candidaţi şi la selecţiile precedente de locuri de muncă. „E nevoie de bani. Băiatul meu e la facultate şi pentru el muncesc. E destul de greu departe de familie, dar e mai dureros dacă stau lângă copil şi nu am ce să-i ofer“, declara Luciana Marogel, de 46 de ani, din Dăbuleni, la selecţia pentru forţă de muncă în Spania organizată la mijlocul lui decembrie 2007. Totuşi, la momentul respectiv, numărul participanţilor la selecţie a fost destul de mic. În prima zi au fost prezente aproximativ 370 de persoane (adică 94% din totalul anunţat), din care 350 au fost admise, iar a doua zi doar zece (adică 5% din persoanele anunţate), din care doar cinci au fost admise. Atunci însă, contractele de muncă se adresau doar femeilor şi aveau o durată cuprinsă între trei şi cinci luni.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.0 din 7 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de ariane:
    Si le dadeai tu banii necesari sa studieze in facultate?
    2008-02-12, 11:28:07 (88.24.69.*)
  2. de Adi1:
    Pentru Vlad, ii angajezi tu? sau si tu esti un trepadusi ce sta pe banii parintilor dar esti tare in gura....
    2008-02-12, 13:29:39 (88.17.187.*)
  3. de erin:
    Din pacate in Romania facultatea nu-ti asigura un loc de munca. Nici sistemul de invatamant nu pregateste absolventii pentru ce ar trebui sa stie in ipoteza angajarii lor, nici locurile de munca nu sunt ocupate in mod corect. Ca sa nu mai vorbim ca exista o paleta foarte larga de meserii cu care in scumpa noastra tara mori de foame. De ce credeti ca majoritatea copiilor le dau replica parintilor ca nu vor sa invete, fin'ca il vad pe cutare cum castiga bani frumosi in diverse moduri (fara nicio scoala...).
    2008-02-12, 13:36:32 (213.157.169.*)
  4. de eu:
    mare imbecil vlad asta
    2008-02-12, 17:29:41 (92.80.219.*)
  5. de blabla:
    Nu il luati in seama.....este un invidios si un retardat care nu a reusit in viata si acum, se leaga cum poate de cei care au curajul sa faca pasul asta.......de a pleca si a-si incerca norocul in alta parte. Nu este decat un ignorant prost handicapat.
    2008-02-12, 17:34:00 (81.149.111.*)
  6. de plecat departe:
    Eu sunt si cu Facultate si la o firma mare asa cum se refera Vladut al nostru cu 15 facultati si tot de kko e, si greu departe si cu salariu bun da nesatisfacator asa ca lasati-l fratilor sa delireze si el si sa viseze ca poate asa mai face inca o facultate si ajunge vreun premier sau presedinte cu atatea facultati. What means when you are working? To be stupid.
    2008-02-12, 18:33:26 (86.143.17.*)
  7. de toni ml:
    sa faca si romania capsunari platite la fel
    2008-02-12, 18:36:58 (86.126.69.*)
  8. de luci:
    ok dar parca ii prea servim pe spanioli ca pe niste regi si ei isi bat joc de oameni,am vorbit cu capsunari si stiu cum dorm in containere ,nu stim sa ne inpunem si aprecia fortele de munca si intelectuali astai ro.
    2008-02-12, 22:03:04 (213.162.66.*)
  9. de vali:
    vai de capul tau daca esti asa destept cand pleaca persoanele admise la selectie ca prea te lauzi gfe
    2008-02-23, 10:49:41 (86.122.149.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora