20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPensionarii au ieşit în stradă

Pensionarii au ieşit în stradă

Mii de pensionari din toată ţara au protestat ieri în faţa guvernului şi a prefecturilor, solicitând majorarea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie, faţă de 33%, cât este în prezent.

Zeci de pensionari au pichetat ieri sediul guvernului şi pe cele ale prefecturilor din ţară, în ciuda temperaturilor deosebit de ridicate, solicitând majorarea pensiilor, dar şi medicamente şi servicii medicale compensate.
Principala cerinţă a pensionarilor a fost majorarea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, în condiţiile în care acesta este acum de 33%. Protestatarii au mai cerut acordarea de ajutoare pentru acele familii de pensionari ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie, dar şi acordarea unui ajutor financiar soţului supravieţuitor a cărui pensie nu depăşeşte salariul minim pe economie. De asemenea, pensionarii au solicitat compensarea medicamentelor cu 90% din valoarea lor şi a serviciilor stomatologice. Pensionarii mai vor ca bătrânii care locuiesc în case naţionalizate şi trebuie să le evacueze să rămână în aceste imobile până la sfârşitul vieţii.

Pensionarii, buni doar la alegeri

Şi în judeţele Olteniei, pensionarii s-au adunat în faţa prefecturilor pentru a-şi susţine doleanţele.
În Gorj, aproximativ 50 de pensionari au transmis prefectului Ştefan-Marian Popescu-Bejat o listă cu revendicări. „Unii dintre noi, cu pensii mici, trăiesc în condiţii greu de imaginat pentru parlamentari şi pentru guvernanţi. Nu luptăm practic pentru creşterea pensiilor, ci pentru salvarea unor vieţi“, a declarat Ion Velcea, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor Petrolişti din România. Nu au rezistat decât o oră, plecând acasă în jurul orei 10.00.
În Olt, peste 100 de pensionari adunaţi în faţa prefecturii au cerut şi ei majorarea pensiilor. Elena Crăciun, din Slatina, s-a plâns că n-are ce face cu o pensie de numai 50 de lei, mai ales că suferă de diabet. Spre deosebire de protestatarii din alte judeţe, pensionarii din Olt au susţinut ca majorarea să se aplice doar pentru vârstnicii cu venituri de până la 1.000 de lei.
Un protest similar a avut loc ieri-dimineaţă şi în Vâlcea. „Din 1989, toţi s-au folosit de noi doar ca să venim la vot. Pensiile noastre au ajuns ajutoare sociale. Pentru parlamentari se găsesc bani, dar pentru pensiile noastre, nu“, a susţinut pensionarul Constantin Stăncescu, la întâlnirea cu subprefectul de Vâlcea, Radu Renga. Reprezentantul guvernului în teritoriu a afirmat însă că problema pensionarilor e veche şi nu poate fi rezolvată.
Doar în judeţul Dolj pensionarii au stat liniştiţi. Neorganizarea unei acţiuni de protest ţine însă de lipsa unei aprobări în acest sens, din cauza simulării unor calamităţi, organizate tot ieri în centrul municipiului Craiova.

Promisiuni imposibile

Venind să poarte o discuţie cu pensionarii adunaţi în faţa sediului guvernului, ministrul muncii, Paul Păcuraru, le-a promis pensionarilor soluţionarea revendicărilor. Ulterior, după întâlnirea cu protestatarii, ministrul a declarat că valoarea punctului de pensie nu va ajunge în 2008 la 45% din salariul mediu pe economie deoarece acest lucru ar crea „un dezechilibru grav“ de două miliarde de euro în bugetul asigurărilor sociale. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU