Nu este o obişnuită a discotecilor, nici o devoratoare de modă şi băieţi, aşa cum sunt multe din tinerele de vârsta sa. Cu toate acestea, Roxana Ilie este o liceană a anului 2007, ale cărei defecte majore – în afară de cele expuse mai sus – sunt olimpiadele naţionale şi… sărăcia.
Încă de la prima vedere îţi dai seama că Roxana este o fată deosebită de tinerele din generaţia sa. Deşi aflată la vârsta la care criiteriile de valorizare sunt buricele (cât mai goale), fardurile (cât mai sclipitoare) şi tocurile (cât mai subţiri şi lungi), adolescenta abia plecată în primul an de liceu face o notă discordantă clară faţă de toate suratele ei.
Locul întâi la naţională
Cu toate că nu vreun defect fizic o împiedică să intre cu funtea sus în serie – ba dimpotrivă, Roxana este o fată frumoasă şi delicată -, se pare că tânăra a deprins la liceu altfel de preocupări. Şi, oricât de curios ar fi în vremurile de astăzi, acestea sunt… olimpiadele.
„Anul acesta am mers prima dată la un concurs de acest fel“, mărturiseşte Roxana noul ei hobby de liceană. „Am mers mai întâi la faza pe judeţ, de unde, cu nota 9.30, m-am calificat pentru naţionala de limba germană, iar aici am obţinut locul întâi. Nu mi-a fost uşor. Având rezultate bune şi la engleză, şi latină, ar fi trebuit să particip la toate trei. Numai că nici timpul, nici mijloacele nu-mi permiteau să mă pregătesc pentru toate…“, se plânge ea, aşa cum se plânge o colegă că o poşetă e mult prea scumpă.
Hobby-urile o ţin departe de prieteni
Diferenţele care o despart pe Roxana de restul generaţiei nu sunt prea mari, am putea spune. De exemplu: programul. Se trezeşte în jurul orei opt, ca majoritatea elevilor care învaţă după-amiaza. Însă, Roxana nu stă nici pe vreun forum cu teme la alegere, nici nu probează garderoba ei, a mamei şi a prietenelor la un loc pentru a-şi găsi ţinuta potrivită materiilor din orar. Învaţă. Îşi face temele, scrie referate, studiază suplimentar la germană. Pleacă apoi la ore – şapte pe zi, de regulă – de la care nu prea ştie să chiulească şi nici să se fofileze cu vreun răspuns şoptit ori o ocheadă. Desigur că o astfel de atitudine nu poate decât să-i aducă neplăceri: colegii o ţin la distanţă, colegele o invidiază în tăcere. Aşadar, tânăra pleacă direct acasă, fără să se oprească la vreun suc ori ţigară înnădită.
Televizorul, „calculatorul“ de-acasă
Şi fără regrete, deoarece vremea ei – ca şi a altora – este măsurată la secundă, tânăra se apucă de preocupările ei preferate din timpul liber.
„Citesc cărţi în limba germană, evident, şi ce mai am în programa şcolară. Apoi, vreo două ore mă uit la televizor. În ordinea opţiunilor sunt Discovery, National Geographic şi PRO 7 – de unde mai fur puţină germană. Pentru mine, televizorul este singurul mijloc de a-mi exersa germana. Messengerul ar fi mult mai practic, mai ales că aş avea ocazia să vorbesc limba curentă, nu literară, însă nu am la ce să îl accesez… nu am calculator“, mărturiseşte Roxana singurul „defect“ pe care i l-a dat viaţa şi care o pune oarecum pe o treaptă inferioară faţă de colegii ei.
Singura prioritate este viitorul
Cu timpul socotit astfel, zilele Roxanei trec repede. E drept că de distracţii nu are parte – nici chefuri, nici ieşiri în discoteci sau cluburi, nici plimbări sub clar de lună, la braţul unui băiat. Dar tânăra din clasa a noua nu regretă deloc micile plăceri după care generaţia ei se dă în vânt. Roxana are alte priorităţi.
„Vreau să particip în fiecare an la olimpiadă şi poate voi reuşi să plec în străinătate, la nişte schimburi de experienţă… Acum câteva zile, colegii mei s-au întors dintr-o astfel de excursie. Eu nu am putut să merg – cu asigurări medicale, drumul dus-întors şi paşaport, m-ar fi costat vreo zece milioane de lei… Vreau să iau testul DAF, apoi să urmez Facultatea de Litere, la Bucureşti. Şi poate, la momentul potrivit, voi găsi şi prietenul care să-mi înţeleagă aceste hobby-uri, cam greu de tolerat, din câte am văzut eu“, zâmbeşte Roxana.
Părinţi altfel: preocupaţi şi responsabili
Roxana Ilie se confruntă cu o situaţie financiară destul de precară. Mama ei, Zoe Mariana, a renunţat acum câţiva ani la naveta la Băileşti – unde avea serviciul – pentru a-i oferi fiicei supravegherea, educaţia şi grija de care avea nevoie. Singurul venit în familie este adus de Paul Ilie, taximetrist pe un Tico ruginit – adică prea puţin preferat de clienţi pentru a câştiga îndeajuns încât să acopere nevoile unei familii. Această situaţie l-a determinat, de fapt, pe domnul Ilie să apeleze la un redactor GdS:
„Nu e o ruşine să cer un sprijin… Am făcut la şcoală şi o cerere pentru programul acela de finanţare – Euro 200 -, prin care copiii fără posibilităţi primesc jumătate din preţul unui calculator. Nu ştiu însă dacă se vor da la toţi, pentru că sunt foarte mulţi elevi înscrişi. Aşteptăm… Muncesc cât pot şi numai pentru fata mea. Din fericire, Dumnezeu mi-a dat un copil cuminte şi înţelegător, care ştie care sunt posibilităţile familiei: a învăţat singură; niciodată nu a făcut meditaţii, nu are pretenţii, cum au alţii de vârsta ei… Mă doare însă sufletul să-mi dau seama că nu-i pot oferi tot ceea ce i-ar trebui. Şi, din păcate, ceea ce îşi doreşte ea mai mult depăşeşte puterea mea… Dacă spun cuiva că Roxana e olimpică şi nu are calculator, zice că îmi bat joc de el!…“.
