19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAdio, brânza, lapte, miere

Adio, brânza, lapte, miere

Orasenii care vor brânza, lapte, oua sau miere direct de la producatori agricoli va trebui sa le cumpere de la tarani de acasa.


Un recent act normativ, care va intra in vigoare din aceasta saptamâna, risca sa goleasca pietele de taranii care vând miere, oua, lapte sau brânzeturi produse in gospodariile personale. Micii producatori nu mai au voie sa vânda aceste produse decât fie direct din gospodarie, fie in pietele din localitatea in care au fost obtinute sau din localitatea invecinata.


Comert de la sursa


Ordinul nr. 301/2006 al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), publicat in Monitorul Ofical al României nr. 9 din 8 ianuarie 2007, si care va intra in vigoare din 18 ianuarie, stabileste modalitatile in care se face vânzarea directa a produselor primare, prin acestea intelegându-se produsele obtinute din cresterea animalelor, din vânat sau pescuit.


Ordinul nr. 301/2006 se refera la „vânzarea directa“ a anumitor produse primare: lapte si produse din lapte, oua, melci, produse provenite din pescuit (pestele proaspat) si vânatoare (spre exemplu fazanii), mierea si produsele apicole, dar si carne, dar numai de pasare si iepure. Mai mult, comertul se poate face cu cantitati limitate, de pâna la 1.000 de litri de lapte pe saptamâna sau de pâna la 10 kg de peste de apa dulce la un transport.


Potrivit actului normativ, micii producatori vor putea vinde produsele numai la „locul unde acestea au fost obtinute si direct catre consumatorul final sau pot furniza cantitati mici catre unitatile de vânzare cu amanuntul din localitate sau dintr-o localitate invecinata“. Cu alte cuvinte, micii producatori isi pot comercializa produsele numai daca le vând direct din gospodarie sau pe piata locala, astfel ca orasele, unde se gasesc majoritatea clientilor, nu vor mai putea fi piata de desfacere.


Fiecare taran cu magazin acasa


Ca sa-si vânda produsele in noile conditii, micii producatori sunt obligati sa se inregistreze la directiile sanitar-veterinare judetene. Taranul trebuie sa faca o cerere, in care sa precizeze cantitatile de produse supuse vânzarii directe si locurile de vânzare. Va urma o inspectie din partea medicilor veterinari, apoi, daca sunt indeplinite conditiile de igiena si dotare, producatorul va primi un document de inregistrare. Micii producatori vor fi verificati cel putin o data pe an, iar daca la doua controale succesive sunt gasiti in neregula, li se va interzice vânzarea directa pâna la remedierea deficientelor.


Pentru a putea primi avizul de vânzare directa, micii producatori trebuie sa faca dovada ca animalele sunt sanatoase, iar echipamentele utilizate in procesul de productie sunt curate. De asemenea, producatorul trebuie sa fie sanatos si sa aiba amenajat un spatiu in care sa faca vânzarea. Altfel spus, fiecare taran trebuie sa aiba in gospodarie o incapere – un mic magazin – prevazuta cu apa curenta si cu frigider (in care sa depoziteze, spre exemplu, laptele, brânza, ouale). „Vor fi verificate conditiile din acest spatiu, pentru ca, daca vinzi, e normal sa ai macar o sursa de apa, sa te speli pe mâini, ori un frigider sa pastrezi produsele. E vorba de respectarea unor norme minime, care nu sunt impuse de UE, ci de cei sapte ani de acasa“, a declarat dr. Costica Retea, director adjunct al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Dolj.


„Astia sunt mai rai decât comunistii“


Parerile sunt impartite in rândul micilor producatori din Piata Centrala a Craiovei cu privire la noul act normativ. Având in vecinatatea municipiului o microferma cu sapte vaci, Maria Popa se bucura ca scapa de o parte din concurenta care i se face de alti vânzatori de brânza. „Ar fi bine cu legea asta, sa nu mai vina cu brânza din alte judete. Asa o sa fie brânza mai putina, deci mai scumpa“, sustine femeia.


Un vecin de la o masa alaturata are insa alta parere. „Astia sunt mai rai decât comunistii, daca nu ne mai dau voie sa vindem in ce piete vrem. E sunt de la Rucar, si cu legea asta nu pot sa mai vin cu cascaval la Craiova. Va fi mare nenorocire pentru tarani“, spune Valerica Muscalu, dându-si clopul mai pe frunte.


La fel gândeste si Maria Dovlete, care oferea la vânzare miere de albine: „Dupa ce ca fac treij’ de kilometri in fiecare zi pâna la Craiova si abia de vând acolo, cât sa traim si noi, ar fi dezastru sa nu ne mai dea voie sa vindem decât in sat. Ce vor, sa dam mierea la patronii aia care ne dau mai nimic?“. „Eu nu cred ca o sa aplice legea asta, ca ar fi prea de tot. Ar insemna sa se desfiinteze pietele“, a spus, in trecere, un orasean intre doua vârste iesit la cumparaturi.


Registru de vânzari


Ordinul nr. 301/2006 al ANSVSA le impune micilor producatori sa pastreze si sa prezinte la control medicilor veterinari inclusiv „documentele referitoare la hrana animalelor“. In privinta vânzarilor din propria gospodarie, actul normativ le impune taranilor sa tina „un registru cu vânzarile inregistrate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII