16.2 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBatalie pentru clasele bilingve

Batalie pentru clasele bilingve

In Dolj, in perioada 1-3 mai, se desfasoara inscrierile elevilor de clasa a VIII-a care urmeaza sa intre in clasa a IX-a de liceu, pentru sustinerea probelor de verificare a cunostintelor de limba moderna, profil bilingv, la disciplinele engleza, franceza, germana si spaniola. Potrivit conducerii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj, testarea cunostintelor la limbile straine amintite se va desfasura in perioada 5-7 mai, in trei unitati de invatamânt din Banie: Colegiul National „Carol I“ – proba de franceza, Colegiul National „Fratii Buzesti“ – proba de engleza si Colegiul National „Elena Cuza“ – proba de germana, respectiv spaniola. „Inca din primele zile, la Colegiul National «Carol I» s-au inscris in medie, pe ora, peste 30 de elevi. Pentru anul scolar 2006-2007, «Carol I» are prevazut in planul de scolarizare, profil real matematica-informatica, o clasa bilingva de franceza cu 28 de elevi“, a spus directorul Colegiului National „Carol I“, profesor Daniel Barbu. Si in celelalte doua centre scolare craiovene – Colegiul National „Fratii Buzesti“ si „Elena Cuza“ – numarul elevilor de clasa a VIII-a care doresc sa se inscrie la clasele cu program bilingv a fost de ordinul sutelor. „Inscrierile sunt in curs de desfasurare, iar elevii vin in numar mare. Din experienta anilor trecuti, ne asteptam ca si in acest an sa fie de ordinul sutelor“, a spus directorul Colegiului „Fratii Buzesti“, profesor Zamfirica Petrescu. „Candidatii care au optat pentru limbile germana si spaniola vor sustine testarea pe 7 mai, la Colegiul National «Elena Cuza», la ore diferite: proba de germana, la ora 9.00, si proba de spaniola, la ora 14.00“, a precizat Mircea Nastase, directorul Colegiului „Elena Cuza“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS