10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAlimentația nesănătoasă, boală curată

Alimentația nesănătoasă, boală curată

În România, nouă din zece copii suferă de boli de nutriţie, iar mai mult de 40% dintre aceștia sunt supraponderali. ABC-ul alimentației sănătoase se învață din copilărie. Românii sunt fruntașii Europei la bolile grave. Tot mai mulți micuți sunt diagnosticați cu malformații cardiace care pot apărea din cauza poluării sau a alimentației nesănătoase. Îngrijorător este că România ocupă locul trei în Europa la obezitatea infantilă, după cum arată Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Tot aceasta atrage atenția asupra faptului că principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentația nesănătoasă.

14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentație dezechilibrată. În România, situația este mai gravă. Din școli lipsesc orele de nutriţie. Conform specialiştilor, obezitatea şi bolile metabolice asociate acesteia, (diabet de tip 2, hipercolesterolemie, hipertensiune), rahitismul, malnutriţia, problemele de tranzit intestinal, pubertatea precoce, cariile dentare şi retardul de creştere, dar și unele probleme psihologice derivate din acestea, precum anxietatea, izolarea sau frustrarea, se regăsesc în topul afecţiunilor determinate de o alimentaţie necorespunzătoare la copii.
Sute de copii doljeni ajung periodic în cabinetele medicale din cauza problemelor de greutate și a dereglărilor hormonale pe care le au la vârste fragede. Mai grav este că din cauza alimentației nesănătoase, copiii sunt predispuși de mici la boli cardiovasculare și diabet, afecțiuni care se găseau până acum la adulți, dar care în ultimul timp apar din ce în ce mai des și la copii. 80% din pacienții cu diabet zaharat de tip II sunt obezi, spun medicii. „Trebuie să avem grijă la alimentația copiilor pentru că ei vor fi bolnavii de mâine dacă nu facem nimic. În mod normal, diabetul de tip II nu era prezent la copii în urmă cu câțiva ani. Acum apare la mulți dintre ei. Este o boală cronică pe care copilul o va duce toată viața. Nu este indicată cura de slăbire clasică în cazul copiilor. Este total greșit să scoți din alimentația copilului pâinea ca să scadă în greutate. Copilul poate mânca și cartofi, și orez, și pâine, dar preparate cât mai sănătos, nu dăm copilului cartofi prăjiți, ci piure sau cartofi fierți. Este bine să se asigure zilnic cantitatea de proteine din ouă, carne și tot zilnic trebuie să mănânce și lactate. Sunt principii pe care trebuie să le respectăm cu toții“, a explicat dr. Flavia Dinu, medic specialist în diabet și boli de nutriție,

„O greșeală frecventă este că nu așteptăm să li se facă foame copiilor“

Greșelile alimentare pleacă din familie. „Gras, frumos și sănătos“ este și în prezent concepția după care sunt crescuți mulți copii din România. Medicii atrag însă atenția că această gândire nu este sănătoasă și că trebuie să fim mult mai atenți la ceea ce punem în farfurie.
Cantitatea de alimente de care copiii au nevoie pentru a-și satisface necesarul energetic diferă în funcție de vârstă, greutate, sex și activitatea fizică a fiecăruia. Cele mai multe greșeli apar din cauză că nu se respectă orele de masă. Se mănâncă haotic. „Nu se respectă micul dejun, la care trebuie să avem o gustare, omletă, iaurt cu biscuiți. La prânz, trebuie să le dăm copiilor mâncare gătită și desert pe bază de fructe sau plăcintă, iar a treia masă trebuie să fie cina. Între acestea este bine să nu le dăm nimic. Eventual, se mai pot mânca fructe. O greșeală frecventă este că nu așteptăm să li se facă foame copiilor. Este bine să nu dăm deloc ciocolată copiilor, măcar până la vârsta de trei ani“, a explicat dr. Doina Cherata, medic de familie.

Este nevoie de educație medicală

Majoritatea copiilor obe-zi provin din familii în care și alți membri au probleme cu greutatea. În aceste cazuri, întreaga familie trebuie să urmeze principiile alimentare corecte. Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial. Situația s-ar putea schimba în cazul în care copiii ar beneficia de ore de educație medicală încă de la grădiniță.
Însă, în România lipsesc orele de nutriție. Țări precum Franța și Spania reprezintă modele de urmat. În școlile din Franța, copiii sunt învățați să își ia aportul de grăsimi necesare organismului din pește, ulei de măsline, nuci, avocado. Și în Spania există programe în școli prin care copiii sunt informați despre ce înseamnă alimentație sănătoasă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS