21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatate„Ascultă-ți inima“ cu Ford România și Fundația Gazeta de Sud - Consultații gratuite de cardiologie în opt comune doljene

„Ascultă-ți inima“ cu Ford România și Fundația Gazeta de Sud – Consultații gratuite de cardiologie în opt comune doljene

Ford România și Fundația Gazeta de Sud demarează, la sfârşitul acestei săptămâni, o campanie de screening cardiovascular în comunele doljene. Proiectul este iniţiat deoarece mulţi dintre oamenii care locuiesc în mediul rural sunt fie foarte săraci, fie neinformați, fie dezinteresați, iar în cele mai multe din cazuri nu ajung în timp util la un medic specialist. Campania se intitulează sugestiv „Ascultă-ți inima“ şi se va desfășura în opt comune din județul Dolj. 

Medici specialiști din Craiova vor oferi consultații gratuite, între orele 10.00 şi 16.00, locuitorilor comunelor în care va ajunge caravana medicală. Screeningul cardiovascular are drept scop diagnosticarea și monitorizarea bolilor cardiovasculare. Primul popas al caravanei medicale va fi făcut sâmbătă, pe 22 octombrie, în comuna Bârca, la dispensarul comunal; după care, pe 23 octombrie, în comuna Cârna, la dispensarul comunal; pe 29 octombrie, în comuna Bistreţ, la căminul cultural; pe 30 octombrie, în comuna Gighera, la dispensarul medical. Caravana va merge apoi mai departe la locuitorii din comunele Cernătești, Gogoșu, Fărcaș, Drăgotești, însă calendarul pentru acestea nu a fost încă stabilit. Consultațiile vor fi programate probabil în următoarele weekenduri din luna noiembrie. „Ford România, cu sprijinul Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova și cu implicarea Fundaţiei Gazeta de Sud, demarează, în acest weekend, a doua campanie de screening cardiovascular gratuit, adresat de data aceasta locuitorilor din mai multe sate din județul Dolj. Din păcate, numărul celor care suferă de boli cardiovasculare în această regiune este în continuă creştere şi încercăm astfel să depistăm precoce factorii de risc şi afecţiunile cardiovasculare, prevenind astfel complicaţiile ce pot apărea. Educaţia sanitară este unul dintre aspectele neglijate în rândul comunităţii noastre şi ne bucurăm să avem oportunitatea de a implementa un astfel de proiect“, a declarat Ancuţa Scurtu, medic şef în cadrul Ford România.

„Ascultă-ți inima!“, unul dintre cele mai importante proiecte

Bolile de inimă reprezintă un motiv de îngrijorare tot mai mare pentru specialiștii în cardiologie. Dintr-un număr total de 250.000 de decese înregistrate în România în fiecare an, aproximativ 60% sunt cauzate de o boală cardiovasculară. Numărul mare de bolnavi diagnosticați cu o afecțiune cardiovasculară plasează România pe locul 4 în Europa, după Rusia, Bulgaria și Ungaria. Cea mai întâlnită afecţiune în cazul oltenilor este hipertensiunea arterială, 40% dintre ei suferind de această boală. «Ascultă-ți inima!» este o campanie extraordinară și extrem de importantă în contextul actual. Bătrânii noștri, mai ales cei de la sate, sunt deseori uitați, lăsați să îndure singurătatea, bolile și tot felul de neajunsuri. În același timp, multe familii din mediul rural sunt atât de încercate de lipsa oportunităților, încât singura posibilitate de a duce un trai decent este să muncească din zori și până în seară. În felul acesta, sănătatea ajunge să fie pentru ei pe ultimul loc. Iar dacă, totuși, ajung la cabinetele din sat, posibilitățile de a beneficia de un control de specialitate sunt reduse din cauza lipsei aparaturii sau a personalului. Iată de ce, «Ascultă-ți inima!» este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le facem. Campania este posibilă grație companiei Ford România, care suportă costurile ce reies din organizarea caravanei și se alătură cu o echipă de medici și voluntari“, a declarat Cristina Nanău Oprea, vicepreşedintele Fundaţiei Gazeta de Sud.

17 milioane de decese pe an cauzate de boli de inimă, la nivel mondial

Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial se înregistrează 17 milioane de decese pe an cauzate de boli de inimă. Printre cele mai frecvente afecțiuni cardiologice diagnosticate de specialiști sunt: angina pectorală (fiind considerată și cea mai gravă dintre acestea), cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă şi infarctul miocardic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS