Bolnavii de cancer, lăsați să moară cu zile

Dacă nu au bani, bolnavii
de cancer craioveni
fac tomograf abia după
cel puțin patru luni (Foto: Arhiva GdS)
Dacă nu au bani, bolnavii de cancer craioveni fac tomograf abia după cel puțin patru luni (Foto: Arhiva GdS)

Bolnavii de cancer sunt nevoiți să aștepte luni în șir până să facă un tomograf. Banii veniți de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj sunt insuficienți în comparație cu numărul mare de pacienți din județ. Așa se face că, dacă un bolnav are nevoie urgentă de tomograf, trebuie să scoată bani din buzunar, altfel nu are nicio șansă.

Condamnați de sistem, așa sunt pacienții care suferă de cancer. Loviți de o boală cruntă, oamenii sunt nevoiți să lupte atât cu durerile care îi macină, cât și cu sistemul ce nu le dă scăpare. Sunt copii care asistă neputincioși la durerile părinților bolnavi, ce nu au bani să se trateze, și părinți care nu pot face nimic pentru tratarea copilului lor.

După o perioadă de tratament, oamenii sunt trimiși de medic să facă un computer tomograf pentru a afla care mai este stadiul bolii, însă de cele mai multe ori Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova nu mai are buget. La fel se întâmplă și la cele două clinici private din oraș unde bolnavii ar mai putea să facă tomograf. Până vineri, tomograful de la SJU Craiova a fost stricat. „Îl avem de trei ani și jumătate și se stricase din decembrie 2014. Tubul de care avea nevoie pentru a funcționa costa 60.000 de euro. Astăzi (vineri – n.r.) l-am reparat. În caz că acesta nu funcționează, pacienții sunt trimiși în oraș la cele două firme private care au contract cu Casa de Asigurări și pot face tomograf în limita fondurilor date de Casă, la fel cum se întâmplă și la spital. Și la spital se fac programări tot peste trei sau patru luni pentru că așa este plafonul. La fel se întâmplă și în alte spitale. Peste tot în străinătate se fac programări și peste șase luni, nouă luni“, a declarat dr. Bogdan Fănuță, managerul Spitalului Județean Craiova.

Aparat de brahiterapie pus pe butuci la SJU Craiova

La sfârșitul anului 2014, Spitalul Județean Craiova a achiziționat un tomograf nou prin finanțare de la Ministerul Sănătății. Dar, deocamdată, nu se lucrează pe el. Acesta urmează să fie pus în funcțiune din martie, a spus managerul spitalului. În urmă cu cinci ani, Spitalul Județean a achiziționat un aparat de brahiterapie, care ar trebui să îi ajute pe bolnavii de cancer. Acesta nu funcționează însă în acest moment. A mers doar opt luni, iar de patru ani nu mai poate fi folosit. „Aparatul a costat peste două milioane de lei. Acesta a rămas fără pastilele pentru iradiere, care trebuie aduse din America, dar este nevoie și de licitație. Costurile repunerii în funcțiune sunt mari, dar sperăm ca în cel mai scurt timp să îl facem să funcționeze. Problema de fiecare dată în aceste situații este că noi trebuie să facem licitații care durează 35-40 de zile“, a mai spus Bogdan Fănuță.

Dacă nu ai bani, nu faci tomograf

În timp ce aparatura se strică, bolnavii trec prin clipe de disperare. Ne-am pus în situația unui pacient care are nevoie de un computer tomograf și am contactat cele două clinici private din oraș unde se mai poate tomograf. În ambele cazuri ne-am lovit de același răspuns. „Nu avem fonduri“. Contactată telefonic, reprezentanta uneia dintre clinici a spus că aproape 500 de pacienți sunt trecuți pe listele de așteptare. „Nu putem primi biletele de trimitere pentru că nu avem fonduri. Numai dacă pacientul plătește poate să facă examenul. Prețul variază în funcție de zona în care se face tomograful. Noi primim plafon lunar, dar avem aproape 500 de pacienți în așteptare și undeva în aprilie se poate face examenul pe baza biletului de trimitere. Sunt poate 70 de pacienți pe zi care sună la noi și se înregistrează pe lista de așteptare și eu vin cu listele din urmă. Sunt foarte mulți pacienți“, a fost răspunsul primit la una dintre clinicile private unde se poate face computer tomograf.

Am încercat și la cea de-a doua clinică, iar răspunsul a fost simplu: „Nu avem fonduri. Ne mai sunați pe 25 să vedem ce plafon avem pentru februarie. Nu știm absolut nimic acum. Dacă doriți contra cost, puteți veni. Pe Casă nu avem fonduri și nu vă putem ajuta“.

Din datele Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, pentru perioada ianuarie-februarie, SJU a primit pentru investigațiile de mare performanță 104.706,61 lei. Una dintre clinicile private a primit tot pentru aceeași perioadă un contract în valoare de 96.015,08 lei, iar cea de-a doua clinică 90.878,31 lei.

Și în alte colțuri din lume bolnavii așteaptă timp îndelungat pentru un computer tomograf. Un craiovean stabilit în Canada spune că și acolo, în asemenea situații, bolnavii sunt puși să aștepte o perioadă lungă de timp.


„Nu există așteptare în cancer“

Aceasta este drama pe care o trăiesc bolnavii de cancer. „Trebuie să aștepți și să te conformezi. Altfel, nu ai ce să faci. Adesea, doctorii le spun pacienților să se programeze din timp. Începi tratamentul și medicul știe că peste cinci luni, poate, trebuie să faci tomograf și îți spune să te programezi încă de atunci ca să nu plătești“, a spus fata unei bolnave de cancer.

Sunt bolnavi de cancer care au dat statul român în judecată ca să primească gratuit tratament de ultimă generație de care beneficiază pacienții europeni. Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, spune că pacienții duc zilnic o luptă cu sistemul. „Dacă nu au acei bani, oamenii nu au ce să facă. Noi cunoaștem aceste situații. Actul terapeutic este de cele mai multe ori condiționat de această investigație. Bolnavii nu beneficiază nici de tratament dacă nu au aceste investigații făcute, care determină conduita terapeutică prescrisă de medic. Medicul nu poate să prescrie ceva după ureche. Pentru un pacient este mult să aștepte și o zi, darămite luni. Nu există așteptare în cancer pentru că evoluția bolii este fulminantă. Știu că în străinătate pacientul primește tratament în cel mult o lună. În plus, au tratamente personalizate. La noi, dacă nu ai bani, mori cu zile. Actul medical este condiționat financiar, nu domină criteriul științific, pur și simplu domină doar cel financiar. În toată țara sunt situații identice cu cele de la Craiova. Acesta este sistemul cu care ne luptăm zilnic. Avem până acum cinci procese câștigate cu statul. Avem 40 de pacienți pentru care ne-am luptat să obțină medicamentele de care au nevoie și nu sunt pe lista de compensate“, a spus Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Se încalcă prevederile Declarației Drepturilor Pacientului European suferind de Cancer

La baza Declarației Drepturilor Pacientului European suferind de Cancer stau principii ce se încalcă frecvent în România. „Articolul 2, dreptul fiecărui cetățean european la asistență de specialitate corespunzătoare, acordată în mod optim şi în timp util şi susținută de activități de cercetare și inovare. Pacienții europeni ar trebui să beneficieze de. 2.1. Acces în timp util la metode de diagnostic validate, menite să asigure un diagnostic cât mai exact și precoce. Aducerea la cunoștinţă a diagnosticului într-un mod corect și plin de înţelegere, de către un specialist cu experiență“.

GdS îi roagă pe toți pacienții care trec prin astfel de situații să ne scrie poveștile lor.

Tot mai mulți bolnavi de cancer

Peste 78.000 de noi cazuri de cancer apar anual în România, iar 50.000 de oameni mor din cauza maladiilor oncologice, anunța în 2014 Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România. În ţara noastră, riscul de a face cancer înaintea vârstei de 75 de ani este de 23 la sută în totalul populaţiei, respectiv de 28 la sută la bărbaţi şi de 19,1 la sută la femei. 




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Top