12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateAspirina, nerecomandabilă pacienţilor cu boli cardiace

Aspirina, nerecomandabilă pacienţilor cu boli cardiace

Aspirina are efecte negative asupra pacienţilor diagnosticaţi cu o afecţiune cardiacă – fibrilaţie atrială – responsabilă cu declanşarea accidentelor vasculare cerebrale şi ar trebui să fie înlocuită cu un alt medicament, afirmă experţii de la National Health Service (NHS) din Marea Britanie, potrivit Mediafax.

Aspirina a fost recomandată aproape un deceniu pentru a combate riscul de declanşare a accidentelor vasculare cerebrale cauzate de o neregularitate a ritmului cardiac, însă cercetătorii britanici au ajuns de curând la concluzia că efectele negative ale acestui medicament sunt mai mari decât cele pozitive.
   
Potrivit experţilor de la NHS, cei un milion de pacienţi britanici diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială (AF) ar trebui să folosească o nouă generaţie de medicamente anticoagulante.

Prescrierea unor mai medicamente mai bune şi tratarea persoanelor cu riscuri medicale ar putea preveni producerea a 7.000 de accidente vasculare şi a 2.000 de decese premature în fiecare an, a precizat National Institute for Health and Care (NICE) din Marea Britanie.
   
Din clasa noilor anticoagulanţi aprobaţi de NHS se numără medicamente precum dabigatran, rivaroxaban şi apixaban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS