14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVacanţă cu Carturesti.ro

Vacanţă cu Carturesti.ro

Gata, s-a mai dus un an… Pentru că obiceiurile din copilărie au rădăcini adânci, anii mei se numără după multe criterii, dar cel mai plăcut este momentul în care știu că se apropie concediul. Simt că bucuria anticipativă este mult mai mare și mai sincer și voluptos trăită decât în anii de școală. E drept, douăzecișiunu de zile nu se pot compara cu aproape trei luni… Din nevoia de a concentra în cele două săptămâni alocate vacanței de vară chintesența relaxării am început din timp căutările.

Le împărtășesc și cu cei care vor, ca mine, vacanțe pline de relaș. Și unde altundeva ai putea să te informezi mai bine decât din cărți… Așa am ajuns pe Cărturești.ro. Am căutat prima oară o (re)descoperire de pe-un picior de plai și am dat peste o varietate de locuri cu potențial de gură de rai.

Dintre multitudinea de ghiduri turistice și albume despre România cel mai mult mi-au atras atenția trei titluri: „România, invitație la călătorie”, o carte bijuterie despre patrimoniul istoric și cultural românesc, „România – Delta Dunării”, o ediție trilingvă (română, engleză și germană) cu texte ilustrate de fotografii care te fac să regreți că nu ai vizitat Delta mai devreme și „Orașe vechi, orașe noi” o abordare foarte bine documentată care poate sta la baza unui tur al României în mașina cu doi, trei prieteni și cu o doză zdravănă de spirit aventuros.

Apoi mi-am mutat privirea pe la vecinii din apropiere sau mai îndepărtați. Visând la străduțe cochete și la muzee de prin țări străine, am trecut prin toate ghidurile turistice care mi-au dat idei și doruri de ducă. Când am dat peste ghidul despre Lisabona, am știut că acolo va fi vacanța perfectă.

Mi-am făcut și plinul pentru lecturi de vacanță: ceva nou – “Casa îngerilor”, cel mai recent roman al lui Pascal Bruckner, ceva cu iz atemporal – “Corabia timpului”, o carte evergreen scrisă de Monica Pillat de citit împreună cu cei mici și ceva doar pentru mine – “Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu. M-am înarmat și cu un carnet minunat – Moleskine Travel, numai bun pentru notițele de vacanță, cu un accesoriu inedit – lanternă portabilă pentru citit și cu o cană termos care mă îndeamnă să “Keep calm and carry on”, deci mă declar pregătită de concediu. Ceea ce vă doresc și vouă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS