17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAeroportul Craiova, inaugurat odată cu staţia SMURD

Aeroportul Craiova, inaugurat odată cu staţia SMURD

Craiova are oficial de vineri un aeroport modern, care va primi statut internaţional, şi un punct de salvare aeriană SMURD, care este deja funcţional. Cele două au fost inaugurate în prezenţa autorităţilor locale şi centrale şi aşază Craiova atât pe harta aeriană a Europei, cât şi pe cea a medicinei moderne de urgenţă din ţară.
Investiţia de circa zece milioane de euro făcută de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj la Aeroportul Craiova, incluzând aici cele două etape de modernizare, construirea noului turn de control şi toate utilităţile necesare primirii rangului de aeroport internaţional, a transformat oraşul într-unul cu adevărat european. „Inaugurarea aeroportului este cea mai mare investiţie a consiliului judeţean. Am spus mereu că orice investiţie aduce şi altele, şi aşa a apărut contractul cu Wizz Air. Sperăm să mai urmeze şi altele, iar anul viitor, chiar dacă va fi tot unul de criză, să fie mai bun decât anul acesta“, a spus directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.  
Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a considerat, la rândul său, inaugurarea aeroportului o mare realizare pentru toată Oltenia. „Este un moment mare pentru Craiova, pentru Dolj şi Oltenia în general. Aeroportul este proiectul de suflet al consiliului judeţean, la care s-a muncit doi ani. Am reuşit să punem pe harta României un aeroport nou, deşi ni se spunea mereu că în sud nu vor exista aeroporturi decât la Bucureşti şi Sofia. Se mai spune şi că, dacă nu ai autostradă, să îţi faci aeroport, ca să poţi zbura spre ce autostradă doreşti. Vestea şi mai bună este că am primit o directivă din partea Comisiei Europene, noi şi Clujul, prin care putem interveni cu bani de la consiliul judeţean pentru deschiderea altor destinaţii, fără a fi considerat ajutor de stat“, a afirmat Ion Prioteasa, anunţând şi trei noi destinaţii: Anglia, Germania şi Spania.

Arafat mai vrea trei elicoptere

În ceea ce priveşte elicopterul SMURD de la Craiova, acesta va asigura asistenţa medicală de urgenţă în zona de sud a României, respectiv în judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Teleorman, zone în care, din cauza configuraţiei geografice, transportul rutier şi accesul în mediul rural pentru salvarea vieţii şi pentru intervenţiile de urgenţă sunt dificile. „Astăzi (vineri – n.r.), a luat fiinţă la Craiova al cincilea punct de salvare aeriană SMURD din ţară. Acum putem spune că avem acoperită fiecare regiune a ţării, după punctele deja existente la Târgu-Mureş, Bucureşti, Iaşi şi Arad. Sperăm ca până în 2014 să mai avem alte trei baze, cu trei elicoptere“, a spus ministrul sănătăţii, Raed Arafat, prezent la evenimentul din Bănie. „Ce va face acest elicopter de la Craiova? În primul rând, va reduce presiunea pusă pe elicopterul de la Bucureşti, care avea în medie câte o intervenţie pe zi, pe această zonă. În al doilea rând, se acoperă mai bine această regiune şi judeţele limitrofe, prin reducerea timpului de intervenţie la cazurile grave şi, totodată, se aduce populaţia de aici la nivelul celei din zonele unde exista deja un punct de salvare aeriană SMURD“, a adăugat Raed Arafat. Acesta consideră că prin înfiinţarea noului punct de operare se realizează practic operaţionalizarea la întregul teritoriu naţional.
Personalul medical care asigură asistenţa medicală de urgenţă cu ajutorul elicopterului SMURD provine din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în timp ce personalul tehnic şi piloţii sunt asiguraţi de Inspectoratul General de Aviaţie. La acţiuni pot participa şi echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterul sunt acoperite din fonduri de la bugetul de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS