Victor Ponta, doctor în impostură

Ce par să aibă în comun domnii Beuran, Oprescu, Şova, Mang sau Ponta? Impostura intelectuală, întâi de toate, și abia apoi socialismul.
Faptele se cunosc. Ne-am obişnuit, de altfel, cu reacţia călduţ-anemică a tuturor miniştrilor PSD la orice pledoarie pentru corectitudine făcută de comunitatea academică din România şi din străinătate. Bagatelizarea unei publicaţii precum Nature (fondată în 1869) explică de ce, în atâtea feluri, parlamentarii şi guvernanţii noştri se comportă de parcă ar trăi pe altă planetă.
După dezvăluirile jurnalistice privitoare la doctoratul lui Victor Ponta, am aşteptat cu toţii reacţia împricinatului. Ştim că premierul României are nu doar o poziţie de mare răspundere, ci şi o funcţie de reprezentare la nivel statal. Ne puteam aştepta la o poziţionare sobră, poate chiar gravă, pe măsura acuzaţiilor. Ce s-a petrecut?
Neobişnuit de matinal, Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă la nivel de şezătoare. Premierul s-a lăbărțat narcisic în sentimentul importanței de sine, ca un mic profesoraș devenit atotştiutor peste capetele jurnaliștilor. S-a încurcat în explicații, ironii ieftine, disperare ascunsă, trimiteri obsesive la Traian Băsescu. Pe lângă exprimări condescendente la adresa lui Daniel Funeriu şi a lui Dragoş Paul Aligică (amândoi reputaţi oameni de ştiinţă cu recunoaştere internaţională), am văzut zâmbete false pe faţa unui om slab, temător faţă de „ameninţările securistice“ ale Palatului Cotroceni.
„Oamenii vor fi alături de mine“, a mai spus dl Ponta, ca şi când titlul de doctor trebuie plebiscitat de electorat. O reacţie uşor de anticipat la un lider de partid pentru care grătarele, mititeii şi trocul cu găleţi roşii e sursa legitimităţii politice.
Dl Ponta spune că titlul de doctor, obţinut printr-un discipolat conştiincios faţă de Adrian Năstase, nu i-a adus privilegii materiale ori simbolice. Poate că Marian Vanghelie nu s-a lăsat niciodată impresionat de CV-ul „cârlanului“ care, până mai ieri, pretindea că a făcut un masterat (în două luni!) şi la Universitatea Catania din Italia. Cu toate acestea, până la dezvăluirea micii escrocherii, „Dr. Ponta“ putea trece drept o figură respectabilă în mediile universitare (vezi comentariile elogioase ale doamnei Alina Mungiu-Pippidi la adresa liderului socialist).
Reacţia agresivă trădează sentimentul încolţirii. Este probabil ca astăzi deja BBC, oameni din Comisia Europeană şi alte instituţii să ştie despre tribulaţiile premierului bucureştean. În loc să amelioreze situaţia economică, Guvernul României e prins în mlaştina scuzelor şi a explicaţiilor fade. Milioane de români ştiu deja că Victor Ponta ne-a făcut ţara de râs. Oricare ar fi însă recuzita retorică utilizată pe malul Dâmboviţei, premierul ştie că elita politică din Europa întreagă citește ziare precum Frankfurter Allgemeine Zeitung și, mai ales, că aceiaşi oameni educaţi pricep definiția plagiatului (cu nimic mai blândă în SUA faţă de Bulgaria, ori în Germania faţă de Ungaria).
În mod simptomatic, dl Ponta a negat diferența dintre bibliografia unei cărţi sau opere şi citatul precis, sugerând cumva că ghilimelele s-au inventat abia după 2003. Distincţia între bibliografie şi citat este cu nimic mai sofisticată decât diferenţa specifică între cartier şi bloc ori între scara blocului şi apartamentul la care un poştaş ştie că trebuie să aducă o scrisoare.
Să fie doar superficialitatea motivul pentru care dl Ponta ratează diferenţa logică între gen (bibliografie) şi specie (citat)? E greu de crezut. Nu inteligenţa îi lipseşte premierului României, ci probitatea morală. Înconjurat de oameni precum Nicolae Bănicioiu (stomatolog fără o zi de practică medicală), Robert Negoiţă (acuzat în dosarul „Sex cu minore“), Radu Mazăre (primarul-Playboy) ori Dan Şova (negaţionist al Holocaustului), liderul tineretului pesedist n-a crescut într-o cultură a seriozităţii. De aici şi gesticulaţia infantilă (şapca maoistă şi tricoul cheguevarist), susţinută de gargara unui discurs fără nuanţe ori migală, slab înrădăcinat ideologic, fără substanţă doctrinară, precar filologic şi inadecvat istoric. Aflarea în treabă, frivolitatea veselă şi lucrul de mântuială – iată zodia sub care s-a născut noua generaţie a social-democraţilor.
Presat de întrebările jurnaliştilor curajoşi, dl Ponta a lăsat să se înţeleagă că ar putea renunţa la titlul de doctor – semn că nu-şi poate asuma până la capăt auctorialitatea tezei. Premierul se simte, totuşi, cu musca pe căciulă. Te întrebi însă de ce abia după zece ani de la primirea titlului de doctor dl Ponta are mici remuşcări? De ce doar un scandal internaţional îl face să ezite? Ce exemplu de moralitate va oferi liceenilor chemaţi să treacă examenul de bacalaureat când, premier al României fiind, Domnia sa a legitimat un plagiator, un agramat şi o impostoare la Ministerul Educaţiei?
Dl Ponta a admis astăzi că ar putea deţine fraudulos titlul de doctor. Retragerea unei distincţii universitare vorbeşte nu doar despre o inadecvare tehnică. Plagiatul rezultă nu dintr-o neglijenţă, ci dintr-o sfidare a poruncii: să nu furi!
La noi, raptul material şi intelectual pare să fie protejat mai departe. Trăim într-o ţară a imposturii sistematice, a minciunii lejere şi a formelor fără fond. De aceea, lupta pentru adevăr şi decenţă trebuie să continue.