Urmarea moțiunii de cenzură reușite din 27 aprilie 2012 este că dl. Victor Ponta, președintele PSD și copreședinte al USL, a fost însărcinat cu formarea guvernului. Cu o determinare care arată ce înseamnă să ai structuri de partid bine consolidate și o direcție clară de acțiune a fost anunțată lista miniștrilor primului guvern Ponta.
În general, structura guvernamentală este cea la care ajunsese și Adrian Năstase la începutul anului 2004 (după mai multe restructurări), cu viceprim-miniștri, miniștri și miniștri delegați. Această structură introduce o ordine în puterea executivă, nu o ierarhie paralelă, căci primul-ministru este decidentul absolut și de ultimă instanță. Singurele modificări structurale pe care pare să le dorească dl. Ponta sunt că secretarul general al guvernului nu mai este ministru plin, membru al guvernului, iar funcția de ministru-cancelar nu există. Faptul că secretarul general nu mai este membru al guvernului arată că dl. Ponta dorește depolitizarea serviciilor funcționale ale guvernului. Faptul că a numit un ministru membru al guvernului la biroul său arată că dl. Ponta dorește să dea coordonării agențiilor și autorităților din subordine o greutate politică deosebită. Căci primul-ministru al României are vreo 20-25 de autorități în subordine directă…Această modificare față de structurile performante din 2004 este justificată: în 2004, dl. Adrian Năstase era în ultima parte a mandatului executiv, iar obligațiile politice (alegeri locale, parlamentare, negocieri cu CE) erau copleșitoare, iar în 2012 dl. Ponta este la începutul primului său mandat, şi obligațiile de administrare sunt într-adevăr enorme.
După definirea structurii guvernamentale și definirea priorităților, dl. Ponta a reușit să-și asigure o majoritate confortabilă în parlament: a încheiat acorduri cu grupul minorităților naționale (17 deputați) și UNPR (circa 40 de deputați și senatori). Votul de învestitură din 7 mai 2012 va fi fără surprize. Majoritatea fragilă de la moțiune devine majoritate solidă de guvernare. La lumina zilei, transparentă, fără negocieri pe sub masă. Sper… că iar îl văd pe Viorel Hrebenciuc și flacăra lui violetă prin preajmă….
Cele de mai sus, și altele, mai puțin importante, arată un lucru: Victor Ponta este omul politic din România cu cea mai spectaculoasă evoluție în ultimii doi-trei ani. De la un tânăr vioi, sportiv, vocal, dar cam colțuros, Victor Ponta a devenit un președinte de partid care a reușit să se impună în fața nomenclaturii (deși mie mi se părea, în 2010, când a câștigat președinția PSD, că va fi consumat între mese de baronii locali), să adune în jur o echipă tânără și să obțină respectul bătrânilor înțelepți ai partidului. Sunt foarte curios cum îl va primi publicul, în primul sondaj după numirea ca prim-ministru. Până acum, recordul negativ de încredere publică la numirea ca prim-ministru îl deține Mihai Răzvan Ungureanu, care a obținut un amărât de 25%. Îmi este greu să cred că Victor Ponta va obține sub 45%… Dar, de obicei, sunt un profet prost, așa că prefer să așteptăm o lună până la prima măsurare serioasă.
Să adaug o notă personală. În ianuarie 2007, eram coordonatorul planificării strategice a PSD și m-am opus cât am putut celor trei acțiuni preconizate de un grup de presiune din partid: sprijinirea tacită a unui guvern minoritar, moțiune împotriva ministrului Macovei și suspendarea președintelui Băsescu. Există probe scrise, nu reinventez trecutul. Dl. Mircea Geoană a cedat presiunilor, a aprobat moțiunea împotriva ministului Macovei, a negociat un acord pe sub masă pentru sprijinire tacită (care ne-a dus un an mai târziu la o performanță mediocră la alegerile locale și parlamentare) și a aprobat suspendarea președintelui Băsescu (ceea ce l-a reinventat ca personaj politic). Victor Ponta și – parțial – Vasile Dâncu și Marian Săniuță au fost singurii membri ai conducerii PSD care s-au opus public acestor mișmașuri. Victor Ponta a fost la un pas de excludere în vara lui 2007, așa cum am fost și eu, în toamnă, când am votat cum mi-a cerut partidul, dar am spus ce cred despre noua linie stearpă a conducerii. L-am apreciat atunci pe Victor Ponta, deși îmi dădeam seama că forțele propice unor aranjamente de culise erau mai puternice.
Politica adevărată se face în cetate, sub reflectoare, nu în birturi sau conace. Chiar dacă presa te face în toate felurile. Acesta este rolul ei. Să te facă praf. De aceea o iubim.
de Alin Teodorescu
