În plină criză economică, parlamentarii români au reuşit să transforme dezbaterea bugetului într-un circ penibil. Situaţia tot mai gravă în care se află economia naţională ar fi cerut de la parlamentari atât seriozitate şi luciditate în analizarea bugetului, cât şi o anumită loialitate faţă de electorat, exprimată prin măsuri bugetare de protejare a locurilor de muncă, de investiţii în sănătate şi învăţământ, de reducere a costurilor provocate de birocraţia de stat etc. Din nefericire pentru o ţară întreagă, parlamentarii români au reacţionat ca nişte mahalagii din lumea interlopă, care se bat pentru împărţirea zonelor de influenţă.
În lupta sângeroasă pentru realizarea intereselor de partid, parlamentarii coaliţiei PSD – PC – PD-L au măcelărit miile de amendamente cu care liberalii au încercat să sufoce dezbaterea. Nu a avut vreo importanţă că multe dintre aceste amendamente solicitau investiţii pentru localităţi conduse de primari PSD sau PD-L. Cuvântul de ordine a fost răzbunarea. S-au răzbunat plătindu-le liberalilor, de altfel, cu aceeaşi monedă, atitudinea arogantă pe care PNL a avut-o în timpul guvernului Tăriceanu. Interesul alegătorilor din colegiile uninominale a fost ignorat total. În cele mai multe cazuri, bugetul a fost votat conform directivelor primite de la partid, care partid, în pseudo-democraţia românească, nu este altceva decât mecanismul de realizare a intereselor diferitelor grupări ale mafiei politico-economice.
Bugetul adoptat de parlament este unul al sacrificiului. Cei sacrificaţi sunt cetăţenii. Măsurile anticriză sunt doar mimate sau, acolo unde evidenţa a impus adoptarea lor reală, sunt doar jumătăţi de măsură. După mintea guvernanţilor, stabilitatea economiei naţionale poate fi obţinută prin împrumuturi externe, aşa cum declara şi ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea. Măsura imediată va fi semnarea unui nou acord cu FMI, în ciuda faptului că importanţi investitori şi analişti din întreaga lume avertizează că atât FMI, cât şi Banca Mondială s-au transformat în instituţii puternic birocratizate, care fac rău economiei naţiunilor. Investitorul american Jim Rogers, de exemplu, declara zilele trecute că „lucrul cel mai bun care se poate întâmpla este să desfiinţăm Banca Mondială şi FMI-ul. Aceste instituţii şi-au stabilit nişte scopuri foarte înalte, în 1945, dar acum sunt conduse de oameni care îşi urmăresc numai interesul propriu“.
Modul sau, mai corect spus, halul în care parlamentarii români, indiferent de culoarea lor politică, au dezbătut şi adoptat bugetul ţării ne-a demonstrat încă o dată că suntem conduşi de o clasă politică degenerată.
Mărturisesc că am şi o altă mâhnire cu privire la aceste dezbateri. Am privit siderat cum cultele din România au căzut în capcana întinsă de politicienii dornici să-şi asigure fie capital electoral, fie, mai ales, susţinerea electorală din partea înalţilor reprezentanţi ai acestor culte. Din bugetul statului au fost alocate aproximativ 284 de milioane de lei pentru majorarea cu 50% a salariilor personalului clerical, neclerical şi profesoral aparţinând cultelor din România. Tot de la bugetul statului au fost alocate fonduri pentru construirea sau renovarea a 806 lăcaşuri de cult, suma fiind de aproximativ 55 de milioane de lei. Aceste sume au fost alocate în contextul în care, de exemplu, pentru renovarea sau construirea a 242 de şcoli s-au alocat doar 33 de milioane de lei, pentru 36 de spitale s-au alocat doar 6,7 milioane de lei, iar pentru 37 de cămine culturale s-au alocat doar 4,6 milioane de lei.
Reprezentanţii cultelor din România, în special ai cultelor creştine, au uitat că mărturisitorii credinţei în Dumnezeu trebuie să-şi asume şi crucea glasului profetic. Acest glas profetic impune reprezentanţilor cultelor să mărturisească împotriva răului din lume, a formelor concrete prin care se manifestă diavolul, „tatăl minciunii“, adică sărăcia, îmbogăţirea imorală, desfrânarea, pruncuciderea, nedreptatea, ipocrizia, fariseismul. Din păcate, cultele noastre au căzut la examenul la care au fost supuse de parlamentarii români. Efectele asupra imaginii cultelor vor fi puternice şi grave. Opinia, în multe cazuri eronată şi mincinoasă, că aceste culte sunt nişte organizaţii oportuniste şi nu comunităţi spirituale dăruite de Dumnezeu oamenilor pentru a afla calea spre veşnicie şi lumină va dobândi tot mai multă valoare de adevăr pentru oameni şi astfel va mai fi pusă încă o lopată de pământ în groapa în care zace spiritualitatea românească. Păcat…
