De mult nu am mai avut o săptămână atât de agitată, care să conţină atâtea veşti, nu tocmai bune, precum a fost săptămâna care s-a încheiat. Leul s-a depreciat din nou faţă de moneda unică europeană, Banca Naţională, în cea mai scurtă şedinţă de politică monetară de când urmăresc eu aceste întruniri, a decis majorarea ratei de dobândă, inflaţia este oficial ratată, la 11 luni, deficitul comercial al României s-a majorat cu 52% faţă de perioada similară a anului 2007, iar bugetul este în clinci. Deficit bugetar mare şi în creştere. Iar Bursa, cel mai fidel indicator al mersului economiei româneşti, a avut în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare o evoluţie care ar fi anulat 18 luni de randamente la depozite bancare: -9%. Capitalizarea Bursei a scăzut, în numai o săptămână, cu peste două miliarde de euro. Să le luăm pe rând.
Deficitul bugetului general consolidat. Premisele. Bugetul pentru anul 2008 a fost fundamentat pe un deficit de 2,8% din produsul intern brut. Adică veniturile ar fi fost mai mici cu 2,8% din PIB decât cheltuielile. Cea mai recentă rectificare bugetară a coborât ţinta de deficit la 2,4%, ceea ce arată fie o mai bună încasare de venituri, fie o reducere de cheltuieli. Iar în urmă cu mai puţin de o lună, şeful Finanţelor, Varujan Vosganian, declara că este foarte posibil ca bugetul pe anul 2007 să se încheie cu un deficit de 1,4-1,5% din PIB. După care, la începutul săptămânii trecute, fostul ministru de finanţe, Mihai Tănăsescu, îmi declara la The Money Channel că, din datele pe care domnia sa le are la dispoziţie, deficitul bugetului general consolidat, calculat „pe cash“ (aşa cum se raportează la Uniunea Europeană), ar fi atins cifra de 3% din PIB. O să spuneţi… mare lucru de la 1,5 la 3… ei bine, chiar este mare lucru. Pentru că 1,5% înseamnă cam 1,7 miliarde de euro. Cam tot atât cât ar fi trebuit să ne coste autostrada Bechtel în urmă cu trei ani. Şi nu am construit-o. Iar dacă privim execuţia bugetului din noiembrie, când aveam deficit de 1%, până la 3% arată că într-o singură lună s-au cheltuit mai mult decât am încasat cu peste două miliarde de euro. Este o sumă imensă.
Am încercat şi luni, şi marţi, şi miercuri să-l contactez pe ministrul finanţelor pentru a îl întreba despre poziţia Domniei sale legată de deficit. Nu am reuşit. Abia joi anunţa public faptul că luni (azi) va comunica deficitul. Şi voi fi atent. Şi iată întrebările-cheie la care trebuie să răspundă astăzi ministrul finanţelor: Cât a fost deficitul bugetar în 2007 – calculat româneşte şi calculat potrivit standardelor Uniunii Europene? Care a fost ponderea veniturilor în produsul intern brut? Şi ponderea cheltuielilor? Şi cum va ajunge bugetul în anul 2008 la o pondere a veniturilor de 39,3% din PIB, aşa cum este bugetată?
Faptul că Ministerul Finanţelor a făcut plăţi masive în piaţă în ultimele zile ale anului 2007 este evident. Pentru că piaţa a fost inundată de lei. Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu mai multe miliarde de lei, la dobânzi mai mari decât de obicei, pentru că, suspectez eu, după ce a făcut cheltuielile respective la finalul anului, Trezoreria a intrat în deficit de fonduri. Banca Naţională a sterilizat în doar câteva zile echivalentul în lei a peste două miliarde de euro, la dobânda maximă de 8%. Asta arată că piaţa „bălteşte de lei“. De unde? Din cheltuielile finanţelor. Şi de aici vin şi celelalte decizii.
BNR. A trebuit doar două ore pentru ca BNR să decidă scumpirea ratei de dobândă, majorarea ei la 8%. De ce? Pentru a face leii mai atractivi. De ce? Pentru că sunt mulţi şi, prin urmare, accesibili, inclusiv creditului şi, prin urmare, consumului. Or, această accesibilitate se reflectă ulterior în inflaţie.
Cursul de schimb. Balta de lei a făcut ca marfa „moneda naţională“ să fie foarte răspândită. Iar atunci când oferta este semnficativ mai mare decât cererea, asta duce la ieftinirea produselor respective. Este una dintre explicaţiile deprecierii leului de săptămâna trecută. Vineri, pe piaţa interbancară a fost depăşit precedentul maxim al monedei unice europene atins în data de 23 noiembrie (3,69 lei pentru un euro) şi a fost atins un nou maxim al euro faţă de leu pe orizontul ultimelor 18 luni (3,6965). Deprecierea leului duce la scumpirea importurilor. Efectul bun ar putea să fie peste ceva timp reducerea ritmului lor de creştere şi astfel să se contracte deficitul de cont curent. Până atunci, vom vedea efectul ostil: inflaţia. Într-o piaţă dominată de importuri, slăbiciunea leului duce la preţuri mai mari.
Preţuri mai mari care s-au văzut în rata inflaţiei. Este oficial. Ţinta de inflaţie pentru anul 2007 a fost ratată. Majorarea preţurilor măsurată prin indicele preţurilor de consum a fost de 6,57% faţă de ţinta oficială de 4% – maximum 5%. Această inflaţie mare pune în pericol inclusiv ţinta de inflaţie pentru anul 2008 (3,8%). Iar în faţă avem noi majorări de preţuri la produse alimentare, energie etc. Şi un leu depreciat, care face importurile mai scumpe.
Deficitul comercial în primele 11 luni ale anului trecut s-a majorat cu 52% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2006. Ce ne spune acest lucru? Că am importat cu 19 miliarde de euro mai mult decât am exportat. Încă o dată, că am fost „subvenţionaţi“ de economiile străinilor, în condiţiile în care oferta internă, producţia autohtonă, s-a dovedit într-o prea mică măsură competitivă. Urmarea? Excesul de lei. Să ne gândim că, atunci când importăm bunuri şi servicii dintr-o altă ţară, plătim cu lei şi exact asta intră în posesia vânzătorilor de bunuri şi servicii către România din ţara respectivă. Ce opţiuni au? Să schimbe moneda în valuta lor şi să o ia acasă, cu tot cu profiturile aferente. Cererea pentru valută, în acest caz, depreciază moneda naţională. Altă opţiune ar fi plasarea acestor lei în active ale economiei româneşti – ceea ce nu ar deprecia moneda naţională. Doar că acest lucru se face atunci când randamentele sunt relativ mari, iar riscurile relativ mici. Când randamentele scad, iar riscurile cresc, deţinătorii străini de lei se gândesc „să iasă“ din aceste active. Dacă o fac, depreciază leul şi îşi diminuează randamentele. Opţiune pe care o acceptă dacă ei vor constata că riscurile sunt prea mari.
Bursa de Valori Bucureşti. Scădere zi de zi săptămâna trecută şi diminuare a valorilor companiilor listate cu mai mult de două miliarde de euro în doar cinci şedinţe de tranzacţionare. Sau scăderi de aproape 10%. Ce ne spune acest lucru? Din punctul meu de vedere, neîncrederea pe termen scurt în randamentele economiei româneşti. Sau majorarea riscurilor. Adică exact ceea ce îi face pe investitori să încerce, într-o perioadă de turbulenţe financiare internaţionale, să îşi caute randamentele în altă parte. Pentru că, în balta cu lei, leii devin mai puţin valoroşi şi, totodată, mai expuşi.
Ce a declanşat toate aceste evenimente de săptămâna aceasta? Eu cred că este vorba de exuberanţa cheltuielilor nechibzuite ale statului făcute la finalul anului trecut. Din cauza risipei. Din cauza consumului peste posibilităţi. Şi, poate, şi din cauza „exuberanţei iraţionale“ la marginea nerealismului. Iată un exemplu: „Doresc să se termine această lamentare cu privire la drobul de sare. Nu vor fi probleme, deoarece în 2009 vor fi venituri suficiente, chiar de trei ori mai mari decât cele necesare asigurării majorării pensiilor“ – Varujan Vosganian. Dacă în 2009 trebuie două miliarde de euro pentru plata pensiilor majorate, de unde scoate domnul ministru şase miliarde de care nu ar avea nevoie în altă parte? Din joben? Pentru ca această afirmaţie să o consider credibilă, e absolut necesar ca domnul ministru să certifice astăzi, la conferinţa de presă, că ponderea veniturilor în PIB în 2007 a fost fix cea bugetată: adică 36,9% din PIB. Dacă nu e aşa, atunci când va avea nevoie de bani, ministrul finanţelor, oricare ar fi el, riscă să scoată din joben doar drobul de sare.
