Cu ceva vreme în urmă făceam aici un bilanţ al dosariadei şi al confuziei morale care i-a urmat. Spuneam atunci că doar câteva victime au plătit pentru trecutul lor legat de Securitate. O tânără profesoară oportunistă ca Mona Muscă a fost scoasă din viaţa publică, fără să mai conteze rezultatele ei ca politician. Carol Sebastian este încă şomer şi plăteşte pentru că a cedat sub şantajul securiştilor. Ne uităm cutremuraţi la filmul lui Cristian Mungiu despre avorturi în epoca Ceauşescu, dar ne mirăm ipocrit cum de a cedat Sebastian când a fost şantajat pentru că a lăsat o fată însărcinată.
Acum avem cazul Dăianu. Un om care a lucrat trei ani ca ofiţer DIE, de unde a plecat de bunăvoie pentru că nu se putea adapta. Este şi singurul ofiţer de Securitate care a ieşit din sistem fără să facă pe marele erou anticomunist. Ba chiar se şi ştia acest lucru de multă vreme, nu am descoperit acum brusc umbrele din trecutul finanţistului. Dar acum a devenit o problemă. De ce? Pentru că Dăianu este candidat PNL pentru Parlamentul European. De altfel, un candidat cum nu se poate mai potrivit. Dacă tot este un economist de marcă al României, dacă tot îl promovăm atât de mult la felurite emisiuni de televiziune, nu văd de ce nu ar face o figură frumoasă în comisia de bugete de la Bruxelles, unde s-ar simţi ca peştele în apă. Oricum, mai bine decât diverse nulităţi pe care le-am trimis runda trecută acolo. Dar dacă se ştia că a fost la un moment ofiţer DIE şi dacă părem a cădea cu toţii de acord că se potriveşte în peisajul de la Bruxelles, de ce este Dăianu un caz?
Din două motive. Pentru că apreciem trecutul şi Securitatea în funcţie de simpatiile noastre actuale. Un ziarist cam isteric din fire este foarte intransigent cu Mona Muscă, pe care nu o scoate din „securista“. Ziaristul lucrează la trustul lui Voiculescu, un profitor ceva mai consistent al comunismului decât profesoara care a primit post la Timişoara pentru că a colaborat. Dar asta nu îl deranjează pe ziarist. De ce? Pentru că Mona Muscă ţine cu Băsescu, iar Antenele şi Jurnalul Naţional şi-au propus să fie isterice anti-Băsescu.
Ajung astfel şi la al doilea motiv. Cazul Dăianu are legătură cu ipocrizia PNL. Echipa Tăriceanu a făcut mare caz de Mona Muscă. A mazilit-o şi s-a dat intransigentă foc: noi nu acceptăm nici un fel de colaborare. Eu, personal, am mare înţelegere pentru Daniel Dăianu. Îi înţeleg frământarea şi chiar mi s-a părut un om ros de trecutul său în interviul acordat Hotnews. Până la urmă, suntem o societate care îşi pedepseşte victimele care au cedat şi îşi recompensează călăii care au rămas călăi până la capăt. Dacă Dăianu rămânea în DIE până la revoluţie, acum era fie mare om de afaceri, fie proprietar de ziare, fie parlamentar. Nu a rămas, nu s-a adaptat şi acum îl arătăm cu degetul. Dar eu am emis aceleaşi păreri şi despre Mona Muscă, pe când Tăriceanu&co pozau în intransigenţii neamului. Normal că acum sunt într-o situaţie delicată. Dacă nu aţi avut înţelegere pentru Mona Muscă, de ce aveţi pentru pocăitul Dăianu?
Aşa se întâmplă când îţi transformi idiosincraziile în principii. Eşti obligat să îţi turteşti principiile când idiosincraziile se lovesc de realitate.
