Partidul Social Democrat începe să-şi piardă din morga şi eleganţa de mort fardat pe care i le-a conferit Mircea Geoană într-un dramatic efort de a mima că acest partid ar fi un autentic partid de centru-stânga. După victoriile obţinute la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute, PSD îşi pierde avântul şi cade în capcana propriei lăcomii materializată în mult-trâmbiţata, dar inexistenta, deocamdată, moţiune de cenzură. Demersul PSD este ipocrit, motivat doar de setea de putere, fapt dovedit chiar de declaraţiile lui Mircea Geoană, care nu exclude renunţarea la moţiune în cazul în care partidul Domniei sale intră la guvernare alături de PNL, altfel spus, dacă liberalii cedează şantajului. Gruparea din jurul lui Mircea Geoană nu mai are răbdare sau a scăzut vertiginos încrederea în obţinerea unor rezultate bune la seria de alegeri ce va începe cu europarlamentarele? Se doreşte cu disperare aşezarea PSD-Geoană la masa guvernării, cât mai e timp? A atins domnul Geoană nivelul maxim al competenţei politice şi este depăşit de situaţie?
Aflat în negocieri cu liberalii şi în plin proces de elaborare a moţiunii de cenzură, Mircea Geoană deschide încă un front, de această dată în interiorul PSD, încercând să provoace excluderea din partid a unor importante capete ale „hidrei roşii“, precum Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Iniţiativa de disciplinare a „greilor“ partidului, ameninţaţi cu excluderea în cazul în care nu vor susţine moţiunea de cenzură, reprezintă pentru aceştia un nesperat prilej de a se reorganiza şi de a pregăti „cuminţirea“, dacă nu chiar mazilirea lui Geoană. Într-un astfel de context, este dificil de spus ce a gândit actualul lider al PSD când a declanşat lupta.
Înainte de toate, partidul condus de Geoană nu se comportă ca un veritabil partid de opoziţie, căci acţiunile întreprinse împotriva actualei guvernări sunt doar componente ale unui şantaj permanent care urmăreşte nu îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor, aşa cum se declară oficial, ci acapararea de funcţii în aparatul administraţiei pentru susţinătorii din partid ai lui Mircea Geoană şi, într-un final, accederea la putere alături de PNL. Inconsecvenţa în promovarea moţiunii de cenzură şi cererea lansată către liberali, de a accepta pe social-democraţi la guvernare, provoacă dezamăgire şi confuzie în rândul propriului electorat, şansele ca PSD să obţină un scor bun la viitoarea serie de alegeri fiind serios afectate. Dorinţa de a guverna alături de liberali pare a fi confirmarea tezei susţinute de adversarii lui Geoană că acesta doreşte cu orice preţ puterea în beneficiul propriu şi al grupării sale, „trădând“ interesele partidului, teză pe care o regăsim şi în declaraţiile lui Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, care îl acuză pe cel pe care l-a poreclit cândva „Prostănacul“ că a transformat partidul într-o sectă. Chiar dacă pe la talk-show-uri Mircea Geoană afirmă că electoratul este singurul stăpân al partidului, prin gesturile sale din ultima vreme a reuşit să spulbere avantajul de imagine obţinut prin acţiuni îndrăzneţe, aşa cum a fost, de exemplu, adoptarea proiectului social-democrat al Legii pensiilor.
Inconsecvent, lăsând impresia că mai degrabă şantajează, decât face opoziţie, Partidul Social Democrat condus de Geoană se află în pragul unei puternice crize. Reacţia vehementă venită din partea lui Ion Iliescu împotriva modului în care Mircea Geoană gestionează treburile partidului este semnalul de declanşare a unei rebeliuni interne, o rebeliune din care actualul lider al PSD poate ieşi nu numai învins, ci chiar desfiinţat ca om politic.
Va găsi Mircea Geoană resursele necesare pentru a câştiga lupta cu bătrânul, dar dinamicul fost nomenclaturist comunist Ion Iliescu? Vom asista la o capitulare imediată a lui Mircea Geoană faţă de gruparea roşie Iliescu-Năstase, în schimbul păstrării funcţiei de lider PSD? Va mai fi PSD un partid important al vieţii politice româneşti sau se va autodevora? Indiferent de răspunsurile pe care le vom afla urmărind evoluţia crizei din PSD, un lucru este cert, anume că în România, deocamdată, doctrina social-democraţiei nu este reprezentată de Partidul Social Democrat. PSD rămâne doar un partid în care foştii nomenclaturişti comunişti se luptă cu „baronii“ capitalişti, „trădători“, mimând iubirea pentru electoratul ce se zbate în chinurile provocate de o neinspirată şi dezastruos administrată integrare a ţării în Uniunea Europeană, un partid bolnav într-o ţară bolnavă…
