Respingerea candidatului Varujan Vosganian a fost un incident neplacut pentru PNL si, la o scara mai larga, pentru România. In plan intern, evenimentul a scos la rampa conflictul dintre presedinte si premier – pâna aici, nimic nou. Ca, in ultimul ceas al polemicii, sa aflam ca duminica, 29 octombrie, domnii Basescu si Tariceanu s-au intâlnit la resedinta primului, au baut o cafea si au cazut de acord asupra candidaturii lui Leonard Orban. Si, mai ales, au cazut de acord ca NU eventualitatea colaborarii cu SIE l-a tras in jos pe Vosganian – când a aparut acest zvon in presa, primul candidat mai avea oricum sanse mici.
Intâmplator, intr-o discutie pe care am avut-o, in prezenta altor colegi, cu premierul Tariceanu, acum doua saptamâni, am spus ca propunerea cea mai buna ar fi domnul Orban. Are avantaje certe: un profil politic nu foarte accentuat – menit, cred, sa dezamorseze jocul de orgolii dintre PNL si PD -, nu a fost prins in polemici, nu a fost acuzat de malversatii si, mai ales, este un specialist verificat in problematica aderarii.
Iata un inventar al aspectelor care au scazut sansele europene ale domnului Vosganian. Politician cu vechime, cu o anumita notorietate, presedinte al Comisiei de Finante a Senatului, presedinte al unei uniuni a unei demne minoritati, in plus vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor (si poet el insusi!), Vosganian avea un CV valabil. Ce anume l-a blocat? Primul raspuns, pe buzele multora, a fost „Traian Basescu“ – presupunându-se ca presedintele ar fi dorit-o pe doamna Anca Boagiu. Altii cred ca in defavoarea lui Vosganian a fost (si) faptul ca, la data depunerii candidaturii, era inca purtator de cuvânt al PNL – si asta ar fi deranjat in special Grupul Popular din Parlamentul European, care oricum nu s-a bucurat ca românii si bulgarii au trimis la Bruxelles doi liberali, stricând echilibrul politic de acolo (Grupul Liberal este, in Parlamentul European, al treilea ca marime). O alta ipoteza ii amesteca pe socialisti – inclusiv pe cei din PSD, care ar fi transmis colegilor lor europeni date despre legaturile lui Vosganian cu oameni de afaceri români (precum Sorin Ovidiu Vântu). In fine, mai trebuie spus ca, in momentul intâlnirii cu J.M. D. Barroso, lui Vosganian i-au fost puse tot felul de intrebari. Una dintre ele ar fi fost: este adevarat ca, intr-un discurs tinut in plenul Senatului, Domnia sa ar fi spus ca, in privinta României si Republicii Moldova, el ramâne pe mai departe un unionist? (ar fi insemnat ca Varujan Vosganian nu recunoaste independenta Moldovei – ceea ce nu era adevarat, fiind o idee scoasa din context). A se retine de aici ca, in fond, la Bruxelles se face o foarte detaliata revista a presei românesti. Ei bine, fiecare dintre aceste detalii, in felul sau, a subminat prima noastra propunere. Cred, deci, ca „rolul“ presedintelui Basescu in acest incident este mai mic decât se crede.
Mai trebuie spus ca domnul Barroso are motive sa fie foarte exigent. Proiectul paneuropean are inca multi adversari, chiar in Europa. In opinia publica occidentala exista un oarecare scepticism, care poate evolua si el catre adversitate – drept care presedintele Comisiei Europene e dator sa aleaga comisari capabili sa aduca soliditate proiectului, si nu dubii suplimentare.
